Forțele terestre ucrainene au avut parte de o nouă descoperire șocantă, urmare a eliberării unor localități rurale pe fronturile din est. Pe contul său de Twitter, istoricul și jurnalistul Oleg- Sandro Panfilov a postat un video unde arată momentul descoperirii de către militarii ucraineni a mitralierei vechi de mai bine de o sută de ani, pe care Rusia sovietică și apoi Rusia țaristă au folosit-o în Primul și în al Doilea Război Mondial, în prezent fiind folosită de Federația Rusă în războiul din Ucraina. Se întămplă în condițiile în care Putin, din lipsă de tehnică și armament militar, a decis să repună ,,pe picioare" tancuri și blindate muzeistice din epoca sovietică, iar mai nou, din cea țaristă.
Mitraliera Maksim (,,maksimka") a fost folosită pe scară largă de armatele ruse și roșii în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, iar astăzi se regăsește doar în muzeele orășenești din Federația Rusă – detalii AICI.
Mitraliera Maksim a fost singura mitralieră produsă în Imperiul Rus în timpul Primului Război Mondial. În momentul în care mobilizarea a fost anunțată în iulie 1914, armata rusă avea 4157 mitraliere.
Maksim a continuat să fie produsă și până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial la fabricile de armament din Tula și Ijevsk, rămânând principala mitralieră a Armatei Roșii și a trupelor NKVD pentru protecția unor întreprinderi industriale deosebit de importante până la sfârșitul producției.
Ultima utilizare a Maksimului de către armata sovietică a avut loc în 1969, în timpul conflictului de frontieră sovieto-chinez de pe insula Damansky.