Umilința ridicată la gradul de performanță

Întotdeauna, dialogul este mai bun decât lipsa lui; este un adevăr incontestabil, de care nu putem face abstracție. Dar cât de justificat este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru acest dialog: asumarea egală a costurilor la sursele energetice sau perpetuarea aberantă a umilinței, care ne este prezentată ca o nouă performanță "diplomatică" a Chișinăului? Întrucât "oamenii noștri" locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului (nu doar în partea stânga, precum pretind potentații zilei), e necesar să fim tratați în mod egal sub aspect economic, financiar și fiscal, iar consecințele atitudinii "umane și frățești" a Rusiei față de Republica Moldova să fie asumate și responsabilizate în egală măsură de Chișinău și Tiraspol. 

Cât de umilitoare și ofensatoare este condiția celor de la guvernare care în prezent merg la Tiraspol cu plocoane să cerșească energie electrică și gaze, iar de acolo li se spune tranșant: mergeți și discutați la Moscova cu Kozak, iar dacă aveți probleme de viziune (gândire), Tiraspolul ”este dispus să ofere suport intelecutal și expertiză” pentru negocierile cu Rusia. Oare de aceste "lecții de demnitate" avem noi nevoie, atunci când deții absolut toate pârghiile politice, legale, economice și fiscale în raport cu cei care te umilesc atât de josnic? Profund regretabil, dar până în prezent avem aceeași stare de umilință, acceptată benevol de la Independență încoace: doar capul plecat sabia nu-l taie! 

E necesară o elementară demnitate ca să impunem aceeași politică economică, financiară și fiscală pe întregul teritoriu al Republicii Moldova (recunoscută în 1991 de comunitatea internațională) sau, mai simplu spus, aceleași taxe și impozite, percepute pentru bugetul național, atât la Chișinău, Ocnita și Cahul, cât și la Tiraspol, Camenca și Dubasari. Vă asigur că după aceasta va crește și "pofta" adevăratului dialog între cele 2 maluri ale Nistrului. Cine actualmente ne mai încurcă să procedăm astfel, cei de la Moscova sau "oamenii noștri" de la Tiraspol?

De asemenea, observăm în ultima perioadă o activizare nejustificată a aceluiași Birou pentru Reintegrare (BR) pe o chestiune de maximă sensibilitate, dar și responsabilitate pentru interesele noastre naționale. Tentativele insistente ale BR de a avansa, cu orice preț, pe elaborarea unui statut special al regiunii transnistrene în conjunctura actuală sunt mai mult decât suspecte; acestea devin chiar periculoase. Cine ne obligă, în prezent, în plin război rusesc la frontiera noastră, să insistăm pe acest statut special, interesele cărei capitale le promovează BR – ale Chișinăului sau ale Tiraspolului (Kremlinului)? 

Nicolai Țveatcov, șef adjunct la BR, a exprimat recent un punct oficial de vedere, care trădează adevărata situație din această structura guvernamentală: Republica Moldova trebuie să fie o federație. Poate, totuși, zona transnistreană este exact ca și alte zone ale Republicii Moldova, de ce din start acceptăm formulele ascunse de federalizare, demult concepute la Moscova de Primakov și Kozak? Sau continuăm aberanta și periculoasa "politică externă echilibrată" a lui Lavrov și Dodon în relațiile cu... Tiraspolul? 

Oare mai este cazul să resuscităm și în prezent defunctul mecanism 5+2, cu un OSCE care a fost mereu preocupat de interesele Moscovei și ale Tiraspolului, cu o Rusie care domină unilateral atât mecanismul respectiv, cât și OSCE-ul? Chiar atât de mult ne dorim și la Chișinău o nouă reeditare a "acordurilor de la Minsk", cu consecințe nefaste pentru Ucraina, unde Rusia, împreună cu Germania și Franța, au bătut palma împotriva Ucrainei? N-ar fi mai corect să manifestăm sinceritate și adevărată solidaritate internațională cu Kievul, cu propunerile și inițiativele acestuia care ne vizează direct, în loc să punem iarăși lupul stăpân la stâna? Orice elaborare a statutului pentru zona transnistreană în condițiile actuale înseamnă să faci, din nou, jocul Moscovei, doar că acum sub o lozincă pretins pro-europeană "de consolidare a măsurilor de încredere între cele 2 maluri ale Nistrului". În realitate vedem că cei de la BR fac, mai degrabă, ceea ce cunosc cel mai bine pe parcursul ultimilor ani: dau curs exact indicațiilor lui Lucinschi, Primakov, Kozak sau Dodon. Mai temperați-vă elanul infantil și iresponsabil, care miroase a trădare și lovește direct în interesele noastre naționale. Chiar considerați că partea transnistreană aparține exclusiv la "Russkii Mir/Lumea Rusească" și are nevoie de un statut special pe placul Moscovei? Iarăși prezentați eșecurile lamentabile în fața Tiraspolului și a Rusiei ca mari performanțe ale Chișinăului "în apropierea celor două maluri ale Nistrului". 

Iar șefului de la Reintegrare "i s-ar potriji" mai bine fosta funcție de vicepreședinte la PD (dacă, în realitate, a plecat vreodată de acolo?), cu Diacov, Lupu și Plahotniuc la conducere (trei lideri ca trei trandafiri), sau o nouă sinecură ambasadorială pentru continuarea scrierii romanelor ca în perioada "chinurilor diplomatice" de la Paris sau Berlin. Era suficient să ai naș administrativ la Externe și nași politici la PD ca să transformi "surghiunul diplomatic" într-un veritabil "supliciu" al actului de creație. Pe când unii ambasadori erau izolați, blamați, declarați "dușmani ai poporului moldovenesc" sau chiar revocați din funcție pentru că nu executau indicațiile politice de pe strada Armenească 7 (sediul PD în perioada de glorie a lui Plahotniuc), alții, cu vaste experiențe partinice, "brăzdau" cu săptămânile, prin "deplasări de serviciu", intinsurile fermecătoare ale țării cocoșului galic sau sorbeau, de la înălțimea Alpilor inzepeziti, mireasma îmbătătoare a berei bavareze, gândindu-se neîntrerupt la mecanismul 5+2 și la soluționarea conflictului transnistrean.

Fostul meu coleg parlamentar, Alexandru Slusari, l-a făcut deja poet pe acest "romancier al diplomației echilibrate moldovenești". Cred că mai e până acolo, poate că va ajunge și poet, doar după ce "hotărăște conflictul transnistrean", evident în formatul 5+2, evident cum va dicta Kremlinul, cu vreo ulterioară medalie de aur de la președinția moldovenească și (why not?) cu una suplimentară (tot în grad de Cruce!) de pe dealul Cotrocenilor. Nu mai puțin s-ar bucura pentru discipolul lor fidel polkovnikul "parlamentar" Dmitrii Gheorghievici Diacov, savantul, protectorul si promotorul "limbii moldovenești" Marian Ilici Lupu, dar și "fiul rătăcitor" al PD-ului, "poetul financiar" al oligarhilor moldo-internaționali Vladimir Gheorghievici Plahotniuc, pe toți legându-i o puternică prietenie partinică, ce se manifestă până în prezent. Dar dacă greșim; poate, totuși, a sosit vremea poeziei în problema transnistreană?! E doar toamnă, când se strâng ghindele și se ofilesc trandafirii! 

În ce mă privește, nu mai vreau să o văd și pe aceasta!