Cu ocazia unei vizite de lucru întreprinse de 25 de primari din Basarabia în Iași, primarul Mihai Chirica a avertizat, pe Facebook, referindu-se la Rusia putinistă: ”În orice situație în care oricine ar îndrăzni să atace R,Moldova, acest lucru va deveni o declarație de război împotriva României”.
“Pentru că Basarabia are nevoie de sprijinul României în procesul de aderare la Uniunea Europeană , pentru că Iașul este un exemplu de dezvoltare pe fonduri europene iar experiența noastră le poate fi utilă. Dar nu numai acest lucru, mai important este ca aleșii locali din Moldova să înțeleagă că pentru ei și toată populația Basarabiei, lumina dezvoltarii vine de la vest, din România in special, și nu de la est. Le-am transmis, într-un mod foarte sincer, că pot apela la sprijinul nostru dar și rugămintea de a milita împreună pentru pace, pentru că în orice situație în care oricine ar îndrăzni să atace Moldova, acest lucru va deveni o declarație de război împotriva României și trebuie să evităm acest lucru”, a declarat primarul Iașiului Mihai Chirica.
La finalul întrunirii oaspeții și-au acompaniat gazdele pe cinste, cu prezența unui ansamblu de copii din Chișinău care a susținut un frumos concert de fanfară.