VIDEO: Un cetățean rus a scris ”Putin ucigaș” pe poarta Ambasadei Rusiei de la Chișinău și a tras cu artificii în direcția clădirii


VIDEO: Un cetățean rus a scris ”Putin ucigaș” pe poarta Ambasadei Rusiei de la Chișinău și a tras cu artificii în direcția clădirii

UPDATE: Ambasada Federației Ruse la Chișinău a expediat o notă de protest autorităților R.Moldova ca urmare a incidentului produs în seara zilei de vineri, 7 octombrie, când un cetățean rus a vandalizat sediul misiunii diplomatice. Potrivit unui comunicat de presă, Ambasada așteaptă ca cei responsabili de această acțiune să fie pedepsiți, iar astfel de situații să nu se repete pe viitor.

Deschide.md prezintă imaginile cu cetățeanul rus reținut în seara zilei de vineri, 7 octombrie, în timp ce lansa focuri de artificii în apropierea sediului Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Precizăm că imaginile au fost publicate de jurnalistul Dumitru Ciorici.


Amintim că bărbatul are 40 de ani și este originar din Rusia. Acesta a fost reținut de carabinierii moldoveni după ce a scris mesaje anti-putiniste pe poarta Ambasadei Rusiei, a lansat focuri de artificii în apropierea clădirii și a agățat pe o rangă metalică steagul alb-albastru-alb care este un simbol al protestelor împotriva invaziei ruse în Ucraina.

”Putin ucigaș” – acesta e mesajul scris cu spray-ul pe poarta Ambasadei. 

Amintim că incidentul are loc într-o perioadă în care propaganda rusească e din ce în ce mai agresivă și în timp ce oamenii Moscovei organizează un așa-zis ”protest” în centrul Chișinăului, cu scopul de a destabiliza R.Moldova și de o atrage în războiul rusesc din Ucraina.  

Citiți AICI întregul articol.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.