Profesorul Paul Dragoș Aligică: ”Luăm în serios sau nu luăm Problema Rusă?” Moscova pregătește, susține și aplică doctrine ce justifică și legitimează ex ante și la nivel de principiu general o agresiune împotriva României

Statul român și societatea românească în ansamblul ei ratează din nou și din nou să ia în serios Problema Rusă, avertizează profesorul Paul Dragoș Aligică, pe Facebook, punctând superficialitatea, ineficiența, banalitatea și tăcerea asurzitoare a factorilor politici de decizie, a presei, a intelectualilor așa-ziși publici și a grupurilor de așa-zis dialog social.  

”Așadar esența este asta: O abordare care ia în serios Problema Rusă în ramificațiile sale istorice și geopolitice NU poate lasa ca actuala putere de la Moscova să pregătească, susțină și aplice doctrine care justifică și legitimează ex ante și la nivel de principiu general o agresiune asupra României, cu atât mai mult cu cât aceste doctrine sunt vehiculate nu doar ca elemente de propagandă ci sunt încoroporate în documente operaționale ale Ministerului Rus de Externe”, explică Paul Dragoș Aligică.   

”E o bătălie pe care trebuie să o dăm pe frontul istoriei, științelor politice și doctrinelor politice. E o bătălie pe termen lung, care presupune concentrare, tenacitate, luciditate, curaj și multă știință de carte”, punctează profesorul. 

CITEȘTE și Rușinoasa și suspecta tăcere a presei, a intelectualilor așa-ziși publici și a grupurilor de dialog social care se fac că nu văd ATACUL major și direct declanșat de Rusia împotriva României și a istoriei sale. Concluziile profesorului Paul Dragoș Aligică

Vă prezentăm în integralitate comentariile lui Paul Dragoș Aligică:

”Departe de mine intenția de a mă apuca și eu să insist ca lumea să scrie sau spună ce mi se pare mie că ar trebui să scrie sau să spună. Și cu atât mai puțin să mă apuc să tracasez oamenii cu marotele sau activismul meu public, mai mult sau mai puțin bine orientat.

Totuși nu pot să nu remarc că dacă tot a venit vorba de Problema Rusă și combaterea intelectuală, ideologică și informațională a influenței și strategiei Moscovite, ne trebuie în acest moment mai multă seriozitate și claritate intelectuală și strategică. Nu putem rămâne indefinit la actualul nivel de superficialitate, irelevanță și ineficiență încărcată emoțional.

Nimeni nu neagă rolul emoției, nimeni nu spune că nu trebuie să scuzăm și acceptăm o anumită inconsistență conjuncturală personală a noastră a tuturor, dată de circumstanțele bulversante actuale. Și nimeni nu spune că o anumită confuzie cu privire la scopuri și mijloace, relevant și irelevant, principal și secundar nu poate apare în aceste situații cu totul speciale.

Dar după ce ne-am făcut fiecare numărul (și Slavă Domnului fiecare și-a făcut aici numărul cu preaplin, chiar și cei care nu am dorit și am încercat să stăm deoparte) și după ce ne-am ilustrat fiecare după cum am știut mai bine, trebuie să ne hotărâm: Luăm în serios sau nu luăm Problema Rusă? 

Și aici trebuie să mergem drept la țintă, să realizăm că în raport cu Miza și Problema Țintă, acum ne cam pierdem vremea și energia cu chestiuni puerile și sterile care sunt mai mult despre noi personal decât despre chestiunea reală și relavantă.

Așadar esența este asta: O abordare care ia în serios Problema Rusă în ramificațiile sale istorice și geopolitice NU poate lasa ca actuala putere de la Moscova să pregătească, susțină și aplice doctrine care justifică și legitimează ex ante și la nivel de principiu general o agresiune asupra României, cu atât mai mult cu cât aceste doctrine sunt vehiculate nu doar ca elemente de propagandă ci sunt încoroporate în documente operaționale ale Ministerului Rus de Externe. 

(Vezi Documentul Cadru privind lupta împotriva nazismului, fascismului și extremismului care reflectă perfect această componență cheie a geostrategiei și a politicii memoriei istorice instrumentate de actuala putere de la Moscova și care este referință de bază în exercițiul diplomatic curent al Ambasadei Ruse de la București).

Acesta este esența întregii chestiuni. E o bătălie pe care trebuie să o dăm pe frontul istoriei, științelor politice și doctrinelor politice. E o bătălie pe termen lung, care presupune concentrare, tenacitate, luciditate, curaj și multă știință de carte.

Atât timp cât lăsăm ca istoria României și interpretarea să fie făcute în afara României, lăsăm implicații geopolitice, diplomatice și operaționale să fie trasate de acolo, în funcție de interesele și intențiile celor care vor operaționaliza falsa istorie și falsele doctrine, utilizând-le împotriva. instereselor sau chiar există țării noastre.

În sensul acesta Polonia ne dă un exemplu. Zilele trecute Președintele polonez Andrzej Duda a declarat public că Polonia ar trebui să ceară reparații pentru al Doilea Război Mondial nu numai Germaniei, ci și Rusiei: „Germania a început al Doilea Război Mondial și a atacat Polonia. Desigur, Rusia s-a alăturat acestui război mai târziu și așadar, din punctul meu de vedere, ar trebui să cerem reparații și Rusiei”. (detalii AICI). În răspuns, ca să înțelegem miza, Moscova cere urmărirea penală a președintelui polonez prin Președintele Dumei, Vyacheslav Volodin, care a răspuns oficial declarației lui Andrzej Duda privind despăgubirile de război din partea Rusiei)

Așadar Polonia a ținut să marcheze la vârf momentul Septembrie 17 când Rusia Stalinistă invadează Polonia în conjuncție cu Germania Hitleristă. O logică a parteneriatului Ruso-German care, așa cum știm, opera și cu privire la România și Basarabia.

Așadar originile Războiului la care face referire documentul cadru de la Moscova – așezându-l în centrul constructului revizionst utilizat de arhitecții doctrinari ruși – arată cu totul altfel decât interpretarea dată de Moscova. E un fapt istoric.

Românii (sau în exemplul nostru Polonezii, care știu să joace jocul acesta) denunțând revizionismul istoric practicat de Moscova, nu fac un gest de rescriere a istoriei, nu fac un act de propagandă sau ideologie. Pur și simplu punctează o realitate factuală. De acolo se poate merge la implicațiile practice.

 Așadar se poate și este necesar să se poată.

Avem nevoie acum de un efort național sistematic. Trebuie să luăm lucrurile în serios și în România. Pentru că acestă rescriere a istoriei noastre, în nenumarate puncte și teme, o rescriere încurajată și făcută la Moscova și nu numai este un pericol existențial pentru țara noastră. Ea va ajunge inevitabil să se transforme în doctrină motivantă sau legitimantă pentru decizii majore, ori de câte ori se va ivi ocazia.

Iata de ce cred că ar trebui ca cei cu adevarat interesați în a răspunde cum se cuvine provocărilor momentului, ar trebui să gândească mai mult în termeni de colaborare, de proiecte pe termen lung și de solidariate. Ar trebui să începem să răspundem provocărilor instituționalizat, cu plan și cu sistem… 

Și mai ales ar trebui să reînvățăm să gândim ca parteneri, comunitate și rețele de solidaritate în jurul unei limbi, istorii și culturi. Fapt ce în mod cert va tempera impusurile și idiosincraziile noastre conjuncturale, ajutându-ne să punem lucurile în perspectiva corectă…”