VIDEO scabros: cum îi recrutează Prigojin, ”bucătarul” lui Putin, pe pușcăriașii care săvârșesc genocid în Ucraina în numele Rusiei: ”Veți fi răsplătiți cu libertatea, dacă puteți să reveniți în viață!” Deținuții sunt puși să jure că ”nu se vor angaja în contact sexual cu femeile, flora, fauna sau bărbații din zonă”


  • ACP
  • Sep 15, 2022 10:31
  • 1724
VIDEO scabros: cum îi recrutează Prigojin, ”bucătarul” lui Putin, pe pușcăriașii care săvârșesc genocid în Ucraina în numele Rusiei: ”Veți fi răsplătiți cu libertatea, dacă puteți să reveniți în viață!” Deținuții sunt puși să jure că ”nu se vor angaja în contact sexual cu femeile, flora, fauna sau bărbații din zonă”

Un clip distribuit pe rețeaua Telegram îl prezintă pe Yevgenii Prigojin, care este cunoscut ca fondator și patron al grupului de mercenari PMC Wagner, recrutând deținuți ai închisorii IK 6 din Yoshkar-Ola pentru participarea la războiul împotriva Ucrainei. 

Înconjurat de pușcăriași, Prigojin, spune: ”Veniți să luptați în Ucraina și să fiți răsplătiti cu libertatea, dacă puteți să reveniți în viață... Nimeni nu se întoarce în spatele gratiilor”. 

„Dacă slujești șase luni, ești liber. Dacă ajungi în Ucraina și decizi că nu este pentru tine, te executăm”, le spune fondatorul grupului Wagner deținuților, cărora le-a acordat doar cinci minute pentru a alege dacă semnează contractul să lupte împotriva Ucrainei sau nu. 



Potrivit The Insider, un post de știri independent axat pe Rusia, videoclipul a fost distribuit miercuri, pe rețeaua Telegram, confirmând rapoartele anterioare de la The Daily Beast și The Wall Street Journal conform cărora Prigozhin, un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, recrutează deținuți pentru a lupta în Ucraina. 

Mercenarii Wagner au fost deja protagoniști ai masacrului din Bucha, unde au fost găsiți executați sute de civili, iar un raport recent i-a acuzat de crime de război în Africa, unde au luptat împotriva insurgențelor din Mali și Republica Centrafricană.

În clip, Prigojin precizează că acceptă la înrolare bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 50 de ani, dar poate accepta și recruți mai tineri, însă numai cu acordul familiilor lor. 

Prigojin îi avertizează pe deținuți că, dacă aleg să meargă cu Grupul Wagner în Ucraina, vor lupta într-un război mult mai dificil decât războiul pe care l-a purtat Rusia în Cecenia și Afganistan, dar și că vor avea de respectat niște reguli destul de dure pentru ei și, am putea spune noi, dure în general pentru militarul rus, așa cum îl știm. Astfel, deținuții înrolați trebuie să fie de acord să nu dezerteze, sa nu consume droguri sau alcool, să nu jefuiască și să nu se angajeze în „contact sexual cu femeile, flora, fauna sau bărbații din zonă”. Ceea ce știm cu toții că este imposibil pentru ruși. E de ajuns să analizăm doar ultima sută de ani. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.