Monstruos: Un securist abonat la contracte cu statul a ridicat un monument dedicat ”eroilor Securității” în Cimitirul Eroilor din Pitești! Abjecția a fost amplasată cu largul concurs al Asociației ”Cultul Eroilor”, care se află sub controlul MApN


Monstruos: Un securist abonat la contracte cu statul a ridicat un monument dedicat ”eroilor Securității” în Cimitirul Eroilor din Pitești! Abjecția a fost amplasată cu largul concurs al Asociației ”Cultul Eroilor”, care se află sub controlul MApN

În Cimitirul Eroilor din Pitești a fost dezvelit, astăzi dimineață, un prim monument al ”eroilor Securității”, anunță istoricul și scriitorul Marius Oprea, într-un articol Mediafax

Aceasta în condițiile în care nici victimele reeducării de la Pitești și nici alte victime ale represiunii comuniste nu au un monument în acest cimitir.  În schimb, de astăzi au securiștii, călăii lor. Glorificarea Securității genocidare are loc sub ochii noștri inerți. 

Monumentul – o cruce de piatră – este dedicat securiștilor ”căzuți în luptă”. Așadar, ”eroii” sunt securiștii care au împușcat și au torturat oameni în numele ”luptei de clasă”, cei care au executat sumar partizani și au trimis sute de mii de români în pușcării și lagăre de exterminare! Călăii devin ”eroi”, conștientizați cât de mizerabil și de nedrept este acest afront?

Pe crucea securiștilor (ce pleonasm!) scrie: ”Acest monument este ridicat cu sprijinul cadrelor în rezervă ale SRI, care au activat pe frontul nevăzut, în activitatea de apărare a valorilor fundamentale ale României”. Crucea îi pomenește pe ”eroii” Securității căzuți ”în luptă”, adică pe criminalii poliției politice

Să dedici o cruce așa-zișilor ”eroi” ai Securității este o monstruozitate în sine și o insultă îngrozitoare împroșcată la adresa victimelor. Cum adică, o cruce pentru securiști, când securiștii au asasinat preoți, călugări și studenți la Teologie? Când securiștii au organizat blasfemiile de neimaginat de la Pitești? Când cei mai mulți preoți greco-catolici și peste 3500 de preoți ortodocși au fost aruncați în pușcării și lagăre de exterminare? 

Marius Oprea punctează că unica legătură a Securității cu Biserica era că în cadrul Direcției de Informații Interne exista un serviciu special, Serviciul 3 Culte, al cărui scop era controlul securistic al Bisericii. Istoricul amintește și o zicere a agentului NKVD Pantiușa Bodnarenko (aka Pintilie Gheorghe, primul șef al Securității genocidare), care a spus, la una dintre ședințe: ”Tovarăși! La noi, n-au ce căuta tovarășii care cred în Dumnezeu!” 

Cum adică, o cruce pentru securiști, când Securitatea a fost cea mai criminală organizație din istoria României?! 

De-a dreptul halucinant este că monumentul a fost ridicat cu largul sprijin au autorităților, pentru că toate Cimitirele Eroilor din România sunt în administrarea Asociației ”Cultul Eroilor”, care se află sub controlul Ministerului Apărării Naționale. Ministrul Vasile Dâncu ar trebui să dispună scoaterea acestei rușini de proporții din Cimitirul Eroilor de la Pitești. Situația este de netolerat.   

Evident, cel care a făcut posibilă amplasarea monumentului dedicat securiștilor este chiar un securist. Ne referim la colonelul Dumitru Șovar, pensionat în 2010 din SRI. În decembrie 2010 a fost decorat de președintele Traian Băsescu (aka ”Petrov”) cu Ordinul ”Bărbăție și Credință” în grad de comandor. În același an era angajat ca ”salariat civil” în cadrul Ministerului de Interne. Ulterior ”s-a privatizat”, devenind patronul unei firme de pază și protecție: Euroguard 2007 SRL. 

”Din 19 iunie 2018, Șovar figurează în ‹Registrul Național al evaluatorilor de risc la persoane fizice›. A devenit și ‹PFA›, calitate în care asigură consultanță de specialitate, așa cum a a făcut-o pentru Spitalul din Cîmpulung Muscel în martie 2021 – ultimul contract obținut fiind cu Primăria comunei Pietroșița. Firma lui de pază e abonată la contracte cu statul. Nu cu multă vreme în urmă a obținut, după soluționarea favorabilă a unei contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, un contract de ‹servicii pază, monitorizare și intervenție› cu Societatea Apă-Canal”, explică Marius Oprea. 

Securistul Dumitru Șovar e un personaj deosebit de influent în Pitești. Tot el conduce Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din SRI. Cu ocazia aniversărilor SRI-ului, Șovar împarte pachete securiștilor rezerviști, cărora li se alătură întotdeauna și rezerviștii MApN de la Asociația Cultul Eroilor ”Regina Maria”, care administrează Cimitirul Eroilor din Pitești. Așa ne-am trezit pe cap cu abominabilul monument dedicat „eroilor securiști”. 

Citește AICI întregul articol

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.