Rușinoasa și suspecta tăcere a presei, a intelectualilor așa-ziși publici și a grupurilor de dialog social care se fac că nu văd ATACUL major și direct declanșat de Rusia împotriva României și a istoriei sale. Concluziile profesorului Paul Dragoș Aligică

Cu excepția Podul.ro (detalii AICI), nicio instituție media din România nu a taxat așa-zisul Raport al Ministerului Rus de Externe privind ”glorificarea nazismului, răspândirea neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță asociată”, deși acest document oficial a fost împroșcat în spațiul românesc, la fel de oficial, de Ambasada Rusiei la București. 

La fel de tăcută s-a dovedit diplomația românească, așijderea mărețele grupuri de dialog social și auto-intitulații intelectuali publici, care altminteri nu pierd ocazia de a da din coate și de a face zgomot. 

Tăcerea e cu atât mai halucinantă, atrage atenția profesorul Paul Dragoș Aligică, pe Facebook, cu cât Raportul conține un atac direct la adresa României, a istoriei sale, în mai multe forme tematice și retorice. Atacul are, în esența sa, toate elementele unui document justificativ și legitimator pentru o eventuală agresiune rusă împotriva țării noastre. De asemenea, el conține câteva clișee de rescriere a istoriei naționale române, circulate și încurajate tot mai intens de surse din afara țării noastre, cu obiective nu științifice sau analitice ci cu obiective politic-ideologice nemijlocite. Era de așteptat o reacție pe măsură. Așteptăm în continuare”.

CITEȘTE și Putin și Ambasada Rusiei ”denazifică” stalinist cultura românească: Gyr, Vulcănescu și Goga, taxați ca fasciști, naziști sau criminali de război

Dacă tăcerea autorităților îndrituite are în spate rațiuni de factură diplomatică, tăcerea intelectualilor așa-ziși publici, a jurnaliștilor altminteri vocali pe chestiuni banalisime și a mărețelor grupuri de dialog social, NU are justificare. Vorbim de necesitatea de a răspunde totuși unui document oficial și unei poziții oficiale care au o semnificație majoră de factură ideologică, istorică și geopolitică, mai cu seamă în contextul războiului genocidar al Rusiei din Ucraina. 

”Să își găsească timp să reacționeze totuși la astfel de atacuri la adresa reputației și legitimității morale și istorice a statului național român. Dacă la AȘA CEVA și ACUM nu o fac, atunci la ce și când?!!”, întreabă Paul Dragoș Aligică, ale cărui comentarii le prezentăm în cele ce urmează: 

”Așadar a trecut mai bine de o săptămână de când Ministerul Rus de Externe a publicat Raportul sau privind ‹glorificarea nazismului, răspândirea neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță asociată› și de când Ambasada Rusă la București a promovat acest material în mod direct si explicit în spațiul de limba română. Un document important, mai ales emis acum, în stare de război informațional, ideologic global și evident, război real, regional.

Raportul conține un atac direct la adresa României, a istoriei sale, în mai multe forme tematice și retorice. Atacul are, în esența sa, toate elementele unui document justificativ și legitimator pentru o eventuală agresiune rusă împotriva țării noastre. De asemenea, el conține câteva clișee de rescriere a istoriei naționale române, circulate și încurajate tot mai intens de surse din afara țării noastre, cu obiective nu științifice sau analitice ci cu obiective politic-ideologice nemijlocite.

Era de așteptat o reacție pe măsură. Așteptăm în continuare. Departe de mine gândul de a mă transforma într-un aparținător al ridicolei specii care bântuie internetul monitorizând ce ar trebui să facă sau spună oamenii – iar ei nu fac și nu spun. Vorbim aici de altceva. Vorbim de necesitatea de a răspunde totuși unui document oficial și unei poziții oficiale care au o semnificație majoră de factură ideologică, istorică și geopolitică.

Înțeleg foarte bine de ce Diplomația Românească sau alte instituții abilitate ar putea să decidă în favoarea unei strategii OFICIALE a tăcerii disprețuitoare. Există o logică strategică în asta.

Dar nimeni nu oprește o reacție la nivelul societății și a vectorilor săi de opinie. Mai ales că – așa cum s-a văzut – avem vectori de opinie în lumea noastră mediatică și intelectuală care nu pierd altfel niciun prilej – cât de mic – să își manifeste vigilența, bonitatea morală, acuitatea intelectuală sau pur și simplu utilitatea publică distribuită ca valoare de infoteinment.

Sincer, m-aș fi așteptat ca personaje intelectuale -- altfel extrem de agitate și active când vine vorba de montări de scenete publicistice pseudo-intelectuale și pseudo-investigative pe teme rusofobe -- să aibă ceva de zis și despre această ieșire documentată și non trivială a Rusiei care vizează într-un mod atât de profund și pervers România.

Mă gâdeam că menirea liderilor grupurilor de dialog social autodesemnate drept repere ale conștiinței naționale și civice, ar fi tocmai asta: Să își găsească timp să reacționeze totuși la astfel de atacuri la adresa reputației și legitimității morale și istorice a statului național român. Dacă la AȘA CEVA și ACUM nu o fac, atunci la ce și când?!!

Pe scurt, mă așteptam la mai mult. Nu aș vrea să fac însă din tăcerea sau ezitarea cuiva o cauză de suspiciune sau de retorică pseudo-investigativă. Chiar dacă incontinența și oportunismul febril cu care se agață în mod normal de orice temă națională în publicistica sa acel profil modal de “cineva”, cocoțându-se pe aceste teme și mânându-le scrâșnind din dinți și condei spre culmile inanității sau abisurile șablonarde, este atât de bine cunoscută, ca orice tăcere când vine vorba de un subiect atât de tentant pentru un asemenea profil, devine totuși extrem de suspicioasă.

Dar nu vom lua calea asta. Eleganța, profesionismul, respectul pentru normele colegiale, respectul pentru politica editorială a revistelor unde am putea publica replici polemice și mai ales respectul pentru public, față de care înțelegem că trebuie să abordăm totuși o anumită conduită în alegerea temelor cu care ne ilustram, NU ne lasă să intrăm în acest joc penibil.

Ni s-a dat ocazia să o facem. Am arătat că putem să o facem. Dar: nu, mulțumesc. Prefer să îmi văd de treaba mea. 

Și îndrăznesc să sugerez modest ca și alții să își vadă de treaba lor. Pentru că până la urmă, când se va trage o linie, vom fi judecați nu după articolele scrise la Dilema sau 22 sau mai grav, iată, aici pe Facebook. Și mi-e teamă că de la o anumită vârstă, ar trebui să fim mai atenți la acest aspect…

Mai ales dacă am operat timp de decenii sub umbra unei Promisiuni a unei Opere și am extras toate legitimitățile, beneficiile, sau avantajele din Promisiune. Și mai ales dacă publicistica noastră și poziția noastră socială au fost validate printr-un recurent ‹Da dar…› sub semnul Promisiunii Operei. Nu invers.

Vine un moment, de care mie mi-e frică, în care Promisiunea trebuie totuși validată sau invalidată. Și nu ne vom putea minți pe noi înșine atunci spunând ‹Da dar… iată Publicistica›. Din păcate, oricât am vrea noi să meargă așa, nu va merge…

De asta zic, să ne vedem fiecare de treaba lui, să fim reținuți în publicistica noastră și ieșirile noastre publice, să ne facem treaba cât putem de bine și să ne dea Dumnezeu ani și putere să ducem la capăt ceea ce ne-am propus să ducem la capăt, în sinele nostru cel mai bun, cel mai onest și cel mai generos…”.