Faliment eclesiologic și dezastru geopolitic

Așa ar putea fi, pentru moment, descrisă situația creată de invadarea Ucrainei de către armata lui Putin. Falimentul eclesiologic - episodul de azi: Letonia - are la bază convingerea că amenințării cu forța îi poate corespunde coerciția zisă spirituală. Mult detestatul Constantinopol nu era, deja de la începuturi, o Moscovă a vremii sale, ci un scaun cu rădăcini apostolice, exercitând competențe confirmate de sinoade ecumenice și locale, deschis misiunii între popoare, nu în ultimul rând printre slavi. Cu derapajele cunoscute, mai ales în modernitate, Patriarhia de pe Bosfor a ținut compasul în adâncimea angajamentului dogmatic, dovadă că nu a dispărut imediat după 1453, ci a supraviețuit propriei ridicări și căderi. Or, patriarhia moscovită s-a identificat din capul locului excesiv și unilateral cu puterea politică, fapt vizibil și acum prin emancipările în lanț ale comunităților ținute cu obstinație în minorat pastoral. Una peste alta, foarte pe scurt, se plătește factura (auto)secularizării.

Dezastrul geopolitic este pe măsură: intens citata "lume rusă" se diminuează, se stafidește, mai toate structurile satelitare luându-și în mâini destinele și stabilindu-și orbitele. Inițiativa președintelui leton este, desigur, discutabilă din punct de vedere canonic, dar reprezintă răspunsul cu fix aceeași monedă: puterii profane îi cu tifla tot puterea profană. Partea proastă, pe care o remarcam și în tot recenta intervenție a președintelui german, rezidă în amânarea și scăldarea de care au dat dovadă Ortodoxiile, fie în țările-mamă, fie în diaspora. De la condamnarea susținerii teologice a războiului la simpatiile, precum la Belgrad, cu doar câteva zile în urmă, față de Rusia, Ortodoxia este răvășită, deșirată chiar. Inutil să reamintesc ce rol ipotetic ar putea juca Ortodoxia românească în acest moment cu adevărat istoric. Am să revin asupra subiectului cu altă ocazie.

Concluzia de etapă: dincolo de jocurile politice, economice și/sau de altă natură, departe de chestiunea vinovăției absolute pe de o parte și a neprihănirii pe de alta, teologia ortodoxă este masiv interogată. Cu doar câteva săptămâni înainte de noul an universitar, iată, cum am tot spus, o temă pe care o putem ignora, dar care nu încetează să se bage în vorbă, să se insinueze viguros pe agendă. Înțelept și profetic deopotrivă ar fi, ergo, să o abordăm ca atare. Măcar pentru a evita o culpă colectivă de care nu o să ne eliberăm secole de acum înainte. 

Of!