Hodor și Demetriade trebuie să dispară din spațiul public. Un text trist despre presa din România


Hodor și Demetriade trebuie să dispară din spațiul public. Un text trist despre presa din România

TVR a difuzat o emisiune care laudă Securitatea. Incredibil, foste angajate de acolo descriu organul de represiune ca un loc ideal de carieră pentru femei, iar altcineva îi descrie pe securiști ca oameni extrordinari, sufletiști și cu greutăți. 

Un singur ziar, G4 Media, a scris ca această emisune este dezgustătoare, ceea ce este o evidență. Și o rușine pentru televiziunea națională. Nu ar fi prima. Dar partea cea mai tristă de aici începe. 

Doi maneliști ai cercetării istorice, Hodor și Demetriade, atacă cu spume articolul din G4 Media și pe autoare. Hodor o și înjură, după ce o face albie de porci. Li se alătură și Florin Iaru, în Cațavencii, tot cu spume la gură.

M-aș fi așteptat ca bresla presei să reacționeze Și față de emisunea manipulatoare de la TVR, și față de linșajul la adresa Andreei Pavel. Dar, surpriză. Doar Podul a scris, în mod corect, despre acest subiect. Drept pentru care au fost înjurați și ei. Acuzația care s-a găsit repede, sunt ”filo-legionari”. În rest, tăcere sau ipocrizie. Adevărul vorbește despre ”o dispută mediatică”, de exemplu. Frumos, trei bărbați scuipă o femeie, care nu le răspunde, asta da ”dispută”.

Mai mult, Hodor primește laude în stil ceaușist de la Nadina Ioana Dogioiu, care ne anunță că este cel mai bun savant în domeniul cercetării comunismului, prin urmare poate porcăi pe cine vrea el. 

Hodor și Demetriade nu sunt la prima ispravă, ei ar fi trebuit să dispară din spațiul public după ce au susținut că Experimentul Pitești nu a fost opera Securității, ci deținuții s-au torturat între ei, pentru că erau legionari. Securiștii care îi păzeau erau oameni buni, care doar observau. Hodor a fost și atunci vomitiv, deținutii erau ”cacați cu ochi”. Ei bine, acest "cuplu" de istorici sunt, în mod curios, un fel de vedete media, așa cum este Salam cel înviat prin lumea petrecerilor. 

Un text poate nepotrivit pentru dumincă seara, dar cam pe aici este nivelul presei din România, între amatorism, manipulare, nepăsare și incompetență. Și parte a unei culturi publice a violenței.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.