Fost director în Consiliul Național de Securitate al SUA: Trebuie să furnizăm Ucrainei sisteme HIMARS mai puternice!


Fost director în Consiliul Național de Securitate al SUA: Trebuie să furnizăm Ucrainei sisteme HIMARS mai puternice!

Statele Unite ar trebui să furnizeze Ucrainei sisteme HIMARS mai puternice, a declarat luni Alexander Vindman, locotenent-colonel în retragere al armatei american. 

Începând din iunie, SUA au început să trimită HIMARS în Ucraina. Sistemul de rachete este construit de Lockheed Martin și are rază lungă de acțiune, e mobil și trage cu precizie. Aceste sisteme primite de Kiev au o rază de acțiune de aproximativ 80 de kilometri, aproape dublă față de raza de acțiune a obuzierelor M777, arma de fabricație occidentală pe care o folosea Ucraina înainte de HIMARS.

Sistemul de rachete a fost prezentat ca un game changer în favoarea ucrainenilor, care au contracarat trupele ruse mai eficient decât prevăzuseră inițial mulți experți, limitând luptele doar la cea mai estică parte a Ucrainei după desfășurarea a peste cinci luni de război. 

Cu toate acestea, într-o analiză publicată luni pe platforma Foreign Affairs, Vindman a cerut SUA să trimită armatei ucrainene HIMARS cu rază mai lungă de acțiune.

"După mai multe luni, administrația Biden a fost în cele din urmă de acord să transfere sisteme HIMARS, dar a refuzat să furnizeze muniția cu cea mai lungă rază de acțiune necesară pentru a lovi capabilitățile rusești cu rază lungă, respectiv stocurile militare ale Rusiei", a precizat acesta. 

Vindman a adus în discuție munițiile care au capacitatea de a lovi ținte situate la până 300 de kilometri. El a adăugat că SUA "s-au ferit" de a furniza rachete sol-aer cu rază medie și lungă de acțiune care ar viza avioanele și rachetele rusești, respectiv, "în cel mai rău caz, sisteme de livrare pentru orice posibile arme nucleare tactice".

Astfel de rachete ar putea lovi mai ușor Rusia însăși, scenariu ce i-a determinat pe politicienii ruși să amenințe țările occidentale cu represalii. 

Colonelul în retragere Vindman a spus că, în cazul în care Ucraina ar dispune de arme cu rază mai lungă de acțiune, ar putea forța Rusia să vină mai repede la masa negocierilor.

Vindman s-a născut în ceea ce era atunci republica sovietică a Ucrainei, iar apoi a imigrat în SUA când era copil. El a fost cel mai important expert în Consiliul Național de Securitate al Casei Albe pe teme de țin de Ucraina, asta înainte de a fi concediat de fostul președinte american Donald Trump, după ce a depus mărturie împotriva lui la un proces de destituire.

Comentariile lui Vindman vin la aproximativ o săptămână după ce Casa Albă a anunțat cel mai recent pachet de ajutor militar de 550 de milioane de dolari pentru Ucraina, care include mai multe muniții pentru HIMARS. Vineri, Reuters a relatat că administrația Biden urmează să anunțe un alt pachet de sprijin pentru Ucraina, în cuantum de 1 miliard de dolari, care include, printre altele, muniții HIMARS. (sursa: Newsweek)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.