"Pacea nu poate fi menținută printr-o atitudine liniștitoare!". În contextul amenințării chineze, un fost ministru australian al Apărării cere lumii libere să renunțe la ambiguitatea strategică privind Taiwanul


"Pacea nu poate fi menținută printr-o atitudine liniștitoare!". În contextul amenințării chineze, un fost ministru australian al Apărării cere lumii libere să renunțe la ambiguitatea strategică privind Taiwanul

Fostul ministru australian al Apărării, Kevin Andrews, a cerut marți, 26 iulie, atât un efort coordonat la nivel global pentru a ajuta la apărarea Taiwanului în fața amenințărilor chineze, cât și adoptarea "clarității strategice", asta în contextul în care SUA, de pildă, continuă să adopte o formă de ambiguitate strategică cu privire la statul insular amenințat de comuniștii chinezi, Washingtonul nerenunțând momentan la principiul "o singură China".

Andrews a susținut un discurs în cadrul Forumului Ketagalan-Dialogul de securitate indo-pacific 2022, găzduit la Taipei de Ministerul taiwanez al Afacerilor Externe și de Fundația Prospect.

Citând declarațiile fostului premier japonez Shinzo Abe, Andrews a spus că actele de agresiune ale regimurilor autoritare ar trebui să primească un răspuns din partea democrațiilor. Nu este loc pentru ambiguitatea strategică, a subliniat acesta. 

Politicianul australian a transmis un mesaj puternic către Beijing, conform căruia orice încercare de invadare a Taiwanului va fi contracarată prin acțiunile militare ale aliaților Taipeiului. Acest lucru poate fi realizat printr-o interoperabilitate îmbunătățită prin exerciții militare comune și partajarea informațiilor între țări care au aceleași opinii, a precizat Liberty Times.

Taiwanul se află în prima linie împotriva Partidului Comunist Chinez (PCC), a spus Andrews, adăugând că o invazie chineză asupra acestei țări va avea consecințe majore pentru Australia, Japonia și nu numai. Pacea nu poate fi menținută printr-o atitudine liniștitoare, a adăugat acesta. 

Aceste declarații vin pe fondul tensiunilor regionale sporite generate de mișcările provocatoare ale Chinei, inclusiv revendicările asupra strâmtorii Taiwan și intruziunile în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.