Vladimir Putin cochetează public cu închiderea robinetului de gaz în Germania, Uniunea Europeană continuă să creeze noi pachete de sancțiuni împotriva agresiunii ruse din Ucraina, iar în relațiile comerciale germano-ruse se propagă, cel puțin la nivel declarativ, o epocă de gheață. În ultimele decenii relațiile de afaceri dintre cele două națiuni au înflorit, dar totul s-a schimbat de când Rusia lui Putin a invadat Ucraina iar exporturile germane către Moscova au scăzut constant de când a început invazia în februarie, ajungând la jumătate din valoarea schimburilor de dinaintea războiului.
În ciuda acestei realități incontestabile, când vine vorba de business-ul german în patria lui Putin, există totuși o categorie de produse exceptate de la embargoul european: medicamentele. Medicamentele germane sunt foarte căutate în Rusia și continuă să găsească o cale către Est. Cifrele Oficiului Federal de Statistică arată că Germania a exportat cu aproximativ 48 la sută mai multe medicamente dozate în mai 2022, în plin sezon al sancțiunilor, decât în ai 2021. Venitul realizat de Germania din acest export: 215 milioane de euro.
Medicamentele nu sunt pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene. Exportul este legal. Și în Rusia se pare că există o mare nevoie de medicamente fabricate în Germania. Vânzările unor preparate farmaceutice s-au înmulțit chiar. Exportul de insulină pentru diabetici, de exemplu, a crescut cu 281 la sută de la an la an. Exportul de remedii pentru psoriazis și boli reumatice a crescut chiar cu aproape 500 la sută. Exporturile de contraceptive și sânge uman aproape s-au dublat.
Rușii s-au aprovizionat cu medicamente, mai ales la începutul războiului, pentru că s-ar fi temut de o interdicție a exporturilor din Europa, a explicat Asociația Germană a Producătorilor de Medicamente la întrebarea. „Atât cele originale, cât și cele străine se bucură, în general, de o reputație mult mai bună în rândul pacienților ruși decât preparatele fabricate local.”
Potrivit Asociației, mulți producători germani de medicamente au experimentat „o creștere neașteptată a comenzilor Moscovei”, după ce stocurile de medicamente din Rusia au fost epuizate. Spre deosebire de organizația lor de lobby, producătorii germani păstrează discreția atunci când vine vorba de exportul de medicamente în Rusia. Bayer, de exemplu, spune: „Vânzările anumitor produse în țări individuale” sunt sub „linia de raportare” a companiei, iar Stada relatează, citat de Boehringer Ingelheim: ”Majoritatea produselor sunt fabricate în fabricile rusești din Nijni Novgorod și Obninsk. Nu se fac comentarii asupra produselor individuale. Cifrele companiei nu vor fi publicate până în august, așa că nu se poate spune nimic momentan”.
Oricum ar fi: exportul de bandaje în Rusia a crescut și el în perioada mai 2021 până în mai 2022. Cu 36 la sută mai exact. Marfa costă însă doar 187.000 de euro. Probabil că nu poți câștiga un război împotriva Ucrainei doar cu o asemenea cantitate de bandaje...