Fostă consilieră prezidențială americană: SUA și aliații occidentali sunt în stare de război cu Rusia începând cu 2004 / 2024, indiferent dacă îi place lui Putin sau nu, este un punct de inflexiune


Fostă consilieră prezidențială americană: SUA și aliații occidentali sunt în stare de război cu Rusia începând cu 2004 / 2024, indiferent dacă îi place lui Putin sau nu, este un punct de inflexiune

SUA și aliații săi occidentali se află în stare de război cu Rusia cel puțin din 2004, potrivit celor spuse de fostul consilier prezidențial Fiona Hill, care a declarat vineri că decizia lui Vladimir Putin de a invada Ucraina a deschis o nouă fază "cinetică" a conflictului istoric.

Hill – un fost oficial al Consiliului de Securitate Națională și expert în afaceri rusești și europene, care a deținut funcții în administrațiile Bush, Obama și Trump – a spus într-un webinar că Occidentul poate pune sub semnul întrebării dacă a existat o stare de pace după sfârșitul Războiului Rece.

"Suntem în faza cinetică a războiului acum, în termeni de război fierbinte, adică acel conflict militar la care ne gândim de obicei", a spus Hill despre invazia rusească în curs de desfășurare asupra Ucrainei. 

"Dar suntem într-o stare de război... de ceva vreme, cu siguranță cel puțin din 2004, în urma așa-numitei Revoluții Portocalii ucrainene și a reacțiilor Rusiei la aceasta", a declarat Hill.

Revoluția Portocalie a constat într-o serie de proteste în urma alegerile prezidențiale ucrainene din 2004, câștigate inițial de candidatul Kremlinului, Viktor Ianukovici – ulterior demis de Revoluția de pe Maidan ce s-a desfășurat în 2014. În 2004, pe fondul acuzațiilor conform cărora alegerile au fost fraudate, rezultatele au fost anulate, iar un al doilea tur de scrutin a adus victoria candidatului pro-european Viktor Iuşcenko.

Rusia a interpretat cele întâmplate în 2004 drept o lovitură de stat sponsorizată de Occident, pusă în scenă de grupurile ucrainene de extremă dreapta și coordonată de CIA. Putin, președintele belarus Alexander Lukașenko și oficiali de rang înalt de la Kremlin au citat în mod repetat Revoluția Portocalie ca dovadă a amestecului occidental în spațiul post-sovietic.

Opoziția publică vehementă față de astfel de "revoluții colorate" a devenit un element-cheie al politicii externe duse de Putin și aliații săi.

De exemplu, după ce Rusia a contribuit la înlăturarea tulburărilor recente din Kazahstan, ajutând regimul împotriva demonstranților, Putin a precizat în ianuarie: "Nu vom permite ca situația să fie zguduită acasă și nu vom permite ca așa-numitele 'revoluții de culoare' să aibă loc".

Hill – discutând despre noua carte - The Age of Unpeace - a directorului ECFR Mark Leonard – a spus vineri că Occidentul ar trebui să privească în trecut și mai departe de 2004 pentru a înțelege conflictul în curs cu Moscova.

"Cred că de fapt am putea pune la îndoială dacă ne aflam într-adevăr într-o stare de pace în care credeam că suntem la sfârșitul Războiului Rece, când încă mai aveam multe obiecții cu privire la rezultatele acelei perioade", a spus acesta. 

Privind spre viitor, Occidentul ar trebui să acorde o atenție deosebită influenței chineze, a subliniat Hill. 

"China a vorbit pe 4 februarie împotriva NATO, în declarația comună destul de șocantă a președintelui chinez Xi Jinping și a omologului rus, Vladimir Putin de dinainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Beijing. China este îngrijorată că va exista în Asia-Pacific o extindere a aranjamentelor de securitate asemănătoare NATO", a zis Hill. 

"Avem de asemenea un mare semn de întrebare cu privire la rolul Chinei în facilitarea războiului din Ucraina, care se răspândește acum și în toată Europa", a completat aceasta.

În ceea ce privește viitorul lui Putin, Hill a spus că Occidentul ar trebui să se concentreze asupra viitoarelor alegeri prezidențiale din 2024. Putin a modificat Constituția Rusiei în 2020 pentru a-i permite să rămână în funcție până în 2036, dacă e ales. Fără niciun succesor la orizont, e mai mult decât probabil că 2024 va aduce un nou mandat pentru dictator.

Alegerile din 2024 reprezintă cu toate acestea o chestiune semnificativă, a zis Hill. 

"2024, ar trebui să ne gândim de dinainte la asta! Putin ar trebui să se prezinte pentru a fi reales în luna martie a anului 2024, ceea ce este înainte de alegerile din SUA. Se întâmplă să fie și alegerile în același interval de timp în Ucraina, care în acest context de război au o configurație diferită. Trebuie să ne gândim foarte atent la felul în care se raportează Rusia la acel moment, iar 2024 – indiferent dacă îi place lui Putin sau nu – este un punct de inflexiune. Impresia mea e că Putin ar fi vrut să termine războiul din Ucraina înainte de acel moment", a conchis aceasta. (sursa: Newsweek)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.