Latura întunecată a societății japoneze

Asasinarea lui Abe Shinzo, ex-prim-ministrul Japoniei, a zguduit planeta şi toti au început să comenteze că ”deh, lumea își iese din minți la nivel mondial”. Dar realitatea japoneză e diferită atunci când locuieşti acolo, de ceea ce îţi spune presa.

Toată lumea crede că Japonia este un loc sigur și minunat. Da, este sigur în comparație cu unele state. Nivelul crimelor este foarte scăzut. Dar vă asigur nu este chiar atât de minunat și sigur pentru toți cum vă arată mass-media. 

Ca un om care a locuit și călătorit mai mult în Asia, decât în Europa, o să povestesc o serie de lucruri despre care mass-media tace, voi vorbi despre partea întunecată a Japoniei și despre multe lucruri care se întâmplă acolo în mod uzual, lucruri pe care oamenii preferă să le ignore sau refuzpă să vorbească despre ele. Vreau să menționez că nu critic, și la drept vorbind dacă aș compara Republica Moldova cu Japonia aș alege Japonia cu siguranță, în calitate de străin, dar totuși vreau să spulber miturile legate de acest stat. Nu o să vorbesc despre guvernare (asta ar fi o altă postare lungă) sau de faptul că, la capitolul digitalizare, Japonia a rămas în urma vecinilor. Voi vorbi despre viața socială. 

Etica de lucru japoneză este destul de uimitoare. Cu toate acestea, nu totul este în regulă. De fapt, această performanță superioară în muncă are un cost semnificativ, afectând echilibrul dintre viața profesională și viața privată.

Japonia are o problemă uriașă cu o societate îmbătrânită, înregistrând cea mai mare proporție de cetățeni în vârstă din lume. Are, de asemenea, cea mai mare datorie din lume, cu datoria publică depășind 200% din PIB (Grecia are doar 180%). Mă voi concentra pe echilibrul dintre viața profesională și viața privată, care este, de asemenea, printre cele mai rele din lume și de aici se trag o bună parte din probleme.

Presiunea socială e dusă la extreme

O parte dificilă a vieții cotidiene a societății japoneze presupune presiunea de a se integra. Normele sociale sunt mult mai detaliate decât în ​​aproape orice altă țară. Au şi coreenii norme, dar japonezii sunt mult mai rigizi şi dau multor interacțiuni dintre oameni o formalitate rigidă, de parcă ar fi vizita reginei. Mai mult de atât, sunt doar amabili, dar foarte închişi emoţional. Sunt şi excepţii, desigur, dar regula rămâne de bază.

Un exemplu simplu: un proces precum schimbul unei cărți de vizită (名刺 meishi) necesită cunoașterea multor reguli diferite, dacă nu vrei să arăți ca un bufon. Și aceste reguli se aplică la orice.

Încurcă oricare dintre aceste reguli, dar dacă nu le urmezi, arăți necultivat și clovn. Și acesta este doar un foarte mic exemplu de norme sociale rigide japoneze. Chiar și japonezii care au locuit în străinătate câțiva ani întâmpină adesea dificultăți de a se integra. De exemplu, o femeie japoneză pe care o știu și care lucrează pentru o companie japoneză din străinătate, a avut nevoie de o săptămână pentru a-și da seama cu ce să se îmbrace la birou când a vizitat sediul central japonez. Chiar și cu un costum de afaceri standard, există multe variații care te pot face un om ciudat pentru societatea japoneză, iar mai apoi lumea să se uite chiorâș la tine. Unui alt amic care s-a întors din străinătate, locuind acolo peste 10 ani, i se pare extrem de greu să se adapteze și să trăiască în Japonia.

Japonia se simte uneori ca o mare ceremonie a ceaiului, în care totul trebuie să fie în perfectă conformitate cu regulile. În calitate de străin nu observi niciodată această presiune. Mai ales dacă ai venit pentru o perioadă scurtă, așa cum am venit eu atunci. Dacă nu ai o față japoneză sau nu vorbești japoneză, atunci ești deja în exteriorul sistemului, indiferent de situaţie. Nimeni nu se așteaptă ca un străin să cunoască vreuna dintre reguli, prin urmare străinii au multă libertate. În marea ceremonie a ceaiului din Japonia, străinii sunt latte-ul din soia Starbucks și sunt scutiți de (aproape) toate regulile. Doar să nu aruncați gunoi și să nu lăsați săpunul în cada publică.

Cu toate acestea, pentru japonezi presiunea integrării este teribilă, e ca o cămașă de forță asupra a tot ceea ce faci. Aproape că nu există scăpare, mai ales când intri în viața profesională. Presiunea colegilor este enormă. Mulți japonezi care pleacă în străinătate nu vor să se mai întoarcă niciodată acasă din cauza societății restrictive și a vieții profesionale foarte stresante. În Japonia există și fenomenul social de hikkikomori (ひきこもり sau 引き籠り), sau retragerea socială extremă, ceea ce presupune că o persoană pur și simplu nu își părăsește odaia luni de zile, iar rudele ei au grijă de ea. Se presupune că există 700.000 de oameni cu această problemă în Japonia, unii rămânând în casă timp de douăzeci de ani, pur și simplu pentru că nu pot face față presiunii societății japoneze.

Orele de lucru

Al doilea mare impact sunt orele de lucru adesea istovitoare. Oficial, Japonia are o săptămână de lucru de 40 de ore, dar de fapt se lucrează peste 50 de ore sau mai mult pe săptămână. Există săptămâni de lucru de 100 de ore (inclusiv sâmbetele și chiar unele duminici), iar asta nici măcar nu ia în calcul naveta. De asemenea, nu include petrecerile frecvente și aproape obligatorii de băut (飲み会 nomikai) după muncă. Din fericire, cel puțin ultimul aspect se schimbă, iar mulți angajați mai tineri refuză să se alăture sau solicită plata orelor suplimentare dacă este obligatoriu.

În zilele noastre, sindicatele din Japonia nu au putere. Fiecare companie are propriul sindicat, care este format în mare parte din managerii sau supervizorii companiei. Deloc surprinzător, ei nu fac mare lucru pentru a îmbunătăți munca angajaților obișnuiți. 

Japonezii au, de asemenea, relativ puține zile de vacanță și le folosesc și mai puțin. Japonezul mediu folosește doar șapte din cele optsprezece zile de vacanță în fiecare an. 17% dintre lucrători nu-și iau deloc concediu. Societatea consideră că luarea vacanțelor este o abandonare a companiei și cum îndrăznești să iei mai mult de trei zile de vacanță la rând?! Există mulți lucrători în Japonia care ar fi acumulat sute de zile de vacanță – cu excepția faptului că, de obicei, sunt anulate peste un anumit timp.

Rigiditatea și orele multe de muncă fac un echilibru adesea mizerabil între viața profesională și viața privată. O viață profesională de adult japonez constă, în mare parte, din muncă întreruptă de somn scurt. Rareori ai timp să vorbești cu soțul tău, nu ai timp să te joci cu copiii tăi, nu ai timp sau energie pentru hobby-uri și nu ai timp să te relaxezi. Muncitorii japonezi sunt mereu grăbiți și mi se pare că adesea nu au o viață. Desigur, acest lucru nu se aplică tuturor japonezilor, iar unii au reușit să găsească un loc de muncă care se combină bine cu o viață, dar mulți japonezi, în special lucrători de birou, sunt blocați în această cursă de șobolani.

Există povești anecdotice despre copii care își întreabă mama ce face acel bărbat ciudat dormind în casa lor, bărbat care de fapt e tatăl lor, pe care copiii îl văd atât de rar încât l-au uitat. De asemenea, am întâlnit mulți bărbați și femei de 40 de ani care doresc să se căsătorească și să aibă copii, dar nu au timp să se întâlnească. Prin urmare, în special pentru femei, s-ar putea să nu se întâmple niciodată. De aceea, în Japonia vei întâlni lucruri ciudate gen căsătorii cu roboți, personaje din anime sau păpuși. Nu e o glumă, e realitatea japoneză.

Singurătatea i-a făcut pe japonezi să deschidă agenții unde pot închiria părinți, frați/surori, logodnice, soții și chiar copii. Nu, nu vă înșeală ochii, am scris verbul ”a închiria”. Despre asta, dacă vreți, o să vă povestesc detaliat în altă postare.

Aceste lucruri fac din Japonia un loc destul de nefericit de muncă dacă sunteți angajat al unei companii. Multe ore de muncă, fără timp liber, adesea puțină libertate. În indicele fericirii mondiale din 2016, Japonia ocupă locul 51 din 155 de țări, dar cu mult în urma altor națiuni bogate (#1: Norvegia, SUA #14, Germania #16).

Karoshi

Moartea din cauza suprasolicitării și a stresului legat de muncă este atât de comună încât există chiar și un cuvânt japonez pentru ea: Karoshi (過労死). Moartea se produce de obicei printr-un atac de cord, un accident vascular cerebral sau sinucidere. Când eram în Japonia sora unei prietene în vârstă de douăzeci și patru de ani s-a sinucis după ce a avut depresie cauzată, cel mai probabil, de cele 105 ore suplimentare din luna precedentă. În fiecare an se înregistrează peste 2000-2500 de decese karoshi.

Munca este atât de prezentă în Japonia încât mulți nici măcar nu știu ce să facă dacă au ceva timp liber. Numeroși pensionari continuă să lucreze pentru că nu știu ce să mai facă. Ratele divorțurilor cresc, deoarece soții nu au învățat niciodată să trăiască împreună sau să vorbească între ei.

Mi se pare trist, deoarece Japonia ar avea toate ingredientele pentru o societate fericită: pace, stabilitate, prosperitate economică, sănătate etc. Cu toate acestea, regulile pe care ei le-au creat atât de rigide, tot ele îi și omoară. Orele lungi de lucru și constrângerile interne ale societății pot facilita o viață destul de mizerabilă. Orele lungi de lucru nu ar fi cu adevărat necesare, deoarece productivitatea nu are de suferit dacă acestea ar fi reduse. Lucrătorii relaxați și bine odihniți sunt mult mai productivi. Asta o demonstrează știința. Vă pot spune din proprie experiență că munca lungă reduce productivitatea enorm.

De asemenea, pregătiți-vă psihologic, pentru că s-ar putea să întâlniți niște chestii, care nu vor fi atât de civilizate cum tinde să fie societatea japoneză. Acum voi trece la ele.

Perversiunea

Știm că japonezii sunt educați, că Japonia este un loc grozav pentru a aduna bani și pentru a trăi. Cu toate acestea, există japonezi extrem de perverși, la fel cum în Columbia există mulți băieți răi, ceea ce face Columbia una din cele mai criminale state din lume. Cu toate acestea, japonezii acţionează la extrem, tot ceea ce fac este de obicei în modul hard, greu de conceput sau de înţeles. Există un motiv important pentru care japonezii sunt numiți cei mai mari pervertiți. Japonia este una dintre țările care consumă cea mai multă pornografie, chiar și pornografia infantilă este, într-un fel, permisă. 

Ca să nu mai vorbim de oameni care sunt arestați pentru colectarea de salivă, aparate care vând chiloți uzați de la femei, unde lumea îi cumpără pentru a-i mirosi, baruri unde se vorbește despre masturbare și doar despre sex. Sau despre agenţii unde bărbaţii platesc femeilor să îi abuzeze și tortureze. 

Partea pozitivă este că în Japonia nu vei auzi muzică ”imorală” în mașini sau oameni care rostesc cuvinte cu conotație sexuală în conversații, expunerea la imoralitate acolo este alegerea ta, amintindu-ți că trebuie să fii atent cu Stalker's, loliconii (sunt fetele minore care te urmăresc oriunde și oricând) și alți pervertiți care există. 

Perfecțiunea japoneză și suicidul

Japonia are una din cele mai înalte rate a suicidului din lume. Cele mai multe sinucideri din Japonia sunt legate de stres, pierderea serviciului, dificultăți financiare. În Japonia, să greșești o dată înseamnă să ai viața condamnată pentru totdeauna, cel puțin, așa se întâmplă în majoritatea cazurilor. Accidente de mașină, implicare în bătăi, conducere în stare de ebrietate și probleme cu justiția. Chiar dacă sunt comise de copii sau soț, ele afectează în mod direct persoana, deoarece companiile nu își doresc în forța de muncă alți oameni decât 100% modelați în societatea japoneză perfectă. Poate fi unul dintre motivele principale pentru care alte naționalități nu se înțeleg cu japonezii.

Latura întunecată 

Și acum o să vă spun o chestie care o să vă șocheze cel mai tare. Există o latură întunecată a Japoniei care este foarte bine ascunsă, dar amicul meu a lucrat ca terapeut câțiva ani în Japonia și a aflat că multe femei sunt abuzate de tații lor și este considerat ok de societate si de mamele care de obicei știu. Da, e vorba de pedofilie și cu asta guvernarea lucrează în secret, deoarece nu există nicio lege care să protejeze copiii și dreptul lor în casă și la școală. Unii dintre clienții amicului meu cu care a lucrat nu credeau că aceasta este o problemă și păreau să nu aibă nicio problemă psihologică din această cauză. Amicul meu a lucrat în 2016 cu un senator la o modificare a Legii privind bunăstarea copilului din 1947 pe această problemă și speră la niște rezultate bune, deoarece modificările au intrat în vigoare.

Așadar, fără flexibilitate, abandonarea mentalităţii extrem de rigide şi cu agresivitate ascunsă la bărbaţi, tendința de a mătura tot ce este neplăcut sub preș, ignorarea a tot ce poate dăuna reputației, controlul minții din partea corporațiilor, Japonia ar fi fost un loc mult mai bun pentru trai și sper că generația tânără va înțelege asta, așa cum sper că vor înțelege moldovenii ce au de făcut pentru a schimba modul de gândire a societății.