FOTO: 6 morți și zeci de răniți după ce Rusia a ”demilitarizat” cu rachete încă un bloc de locuințe din Ceasiv Iar, regiunea Doneţk


FOTO: 6 morți și zeci de răniți după ce Rusia a ”demilitarizat” cu rachete încă un bloc de locuințe din Ceasiv Iar, regiunea Doneţk

Cel puţin şase persoane au murit şi peste 30 ar putea fi prinse sub ruine după ce rachete ruseşti Uragan au lovit sâmbătă seara un bloc cu cinci etaje în oraşul Ceasiv Iar, în regiunea Doneţk din Ucraina, provocând prăbuşirea imobilului, a anunțat guvernatorul Pavlo Kirilenko pe Twitter.

Guvernatorul a afirmat că şase persoane au fost confirmate decedate, iar alte cinci rănite. Potrivit unor informaţii din partea rezidenţilor, există temeri că cel puţin 34 de persoane rănite ar putea fi prinse printre ruine, a adăugat Kirilenko.

Andrii Iermak, şeful cancelariei preşedintelui Volodimir Zelenski, a acuzat într-o postare pe Telegram ''un alt atac terorist rus'', adăugând că Rusia ar trebui desemnată ca ''stat sponsor al terorismului''.

Un proiect de lege în acest sens a fost depus de doi senatori americani, care, în timpul unei vizite la Kiev joi, s-au arătat încrezători că propunerea va fi adoptată. Rusia, care afirmă că întreprinde o ''operaţiune militară specială'' de demilitarizare a Ucrainei, neagă că ar viza civili. 

În noaptea de 9 iulie, armata rusă a lansat un atac cu rachete asupra mai multor așezări din regiunea Donețk . Au fost avariate un spital, un palat al culturii, clădiri rezidențiale, un magazin de piese auto, o benzinărie și un loc de joacă.

Înainte de aceasta, invadatorii ruși au tras într-o stație de pompieri din Konstantinovka, regiunea Donețk. În urma acțiunilor teroriste ale agresorului, patru salvatori au fost răniți.

În timpul unui alt bombardament, invadatorii au ucis doi civili din Donbass, iar alți 13 au fost răniți . Aceștia sunt locuitori din Slaviansk, Krasnogorovka, Selidovo, Toretsk, Avdeevka, Svyatogorsk, Maryinka, Pervomaisk și Bakhmut.

Și pe 5 iulie, la cea de-a opta aniversare de la eliberarea Slavianskului de sub invadatori, un bombardament masiv al trupelor ruse a luat viața a două persoane. Alți șapte localnici au fost răniți. De asemenea, rușii au bombardat o serie de case cu precizia lor cunoscută, drept urmare mai mulți oameni rămânând fără adăpost.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.