Triumful mediocrității din România Needucată: propagandă versus rezultat

În 2016, pe fond de guvernare tehnocrată, Președintele României lansa un măreț proiect național menit să susțină reașezarea societății pe alte valori educaționale decât cele tradiționale românești: chiulul, șpaga și veceurile din fundul curții școlii. 

Se numea „România Educată” și își propunea dezvoltarea unei culturi a succesului bazate pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate.

În doar câteva luni, consultarea cetățenească lansată pe temă și-a frânt gleznele în rezultatele alegerilor parlamentare, iar așteptărilor publice le-au luat locul provocările realității. PSD se întorcea la guvernare, având cu totul alte obiective decât reforma învățământului și asanarea subfinanțării sistemice. Partidul primarilor fără liceu, al parlamentarilor cu diplome de licență fantomă și al miniștrilor cu doctorate fraudate în sistem copy – paste, nu avea nevoie de alte elite în afara celor pe care le propulsase deja în demnități publice.

După patru ani de mărețe realizări social – democrate și încă doi de sterile strădanii liberalo - useriste, ”România Needucată” i se arată Președintelui în toată splendoarea ei, dezbrăcată de ambalajele strategiilor ce nu au depășit nicicând faza de proiect. ”Înzestrată” în timp cu cele mai mici alocări bugetare, Educația a mai produs și anul acesta o serie de rebuturi la examenele finale, bine ascunse în spatele postărilor mândrilor părinți de pe facebook (”9,75 la română, 10 la matematică! Cum să nu-l iubești?”) și mai ales în spatele raportărilor oficiale care flutură ”creșterea procentului de elevi cu note peste 5”. 

Care este, totuși, dezbrăcată de propagandă, realitatea statistică a examenului de capacitate din acest an? 237 de medii de 10 din 148.496 de absolvenți de clasa a VIII-a care s-au prezentat la examene. O dată în plus, în plin triumf al mediocrității, România prezentului demonstrează că nu merită mai mult...

Cu niște sindicate preocupate aproape abuziv, prin cererile continue de mărire a salariilor, de asistarea socială a unor dascăli din ce în ce mai lipsiți de rezultate, învățământul va continua să producă șomeri pe bandă rulantă. Manualele sunt într-atât de alternative încât ajung să rescrie realitățile istorice. Programele școlare abundă în conținut vetust, ba chiar redundant când vine vorba de dogme transmise ca pattern între generații, pe care elevii sunt obligați să îl asimileze la ordin și să îl prezinte conform, la comandă. Sistemul e pe deplin rezilient în epoca touchscreen-ului, elevi și profesori, laolaltă, continuând să își facă manichiurile cu creta, lângă tablă. În marea majoritate a unităților școlare computerul are maxim rolul unei mașini de scris, iar internetul e folosit doar în pauze, atunci când se descuie de prin sertare smartfonurile școlarilor.

În altă ordine de idei, criza morală roade, de decenii întregi, alături de criza de finanțare, o educație care se predă anual metehnelor trecutului. Cadourile scumpe țin loc de note de recomandare pentru elevi iar atențiile pentru profesori și învățători nu lipsesc din niciun fond al vreunei clase care se respectă. Se ajunge astfel la o suficiență tragică uneori, la un dezinteres reflex al cadrului didactic pentru orice altceva decât performanța personală care-i poate asigura gradele profesionale.

Poate nu ați uitat încă episodul din România anului 2020, când o fetiță din Gorj s-a ales cu o semipareză în momentul în care a aflat că a luat 6 la un examen de Evaluare Națională. Părinții au depus contestație și, la recorectare, șasele vătămător s-a transformat într-un 10 curat. Afecțiunea a rămas, însă, nederanjată, la fel ca și dascălii ce au corectat lucrarea inițială după ceas, și nu după conținut. Pe ei, și pe mecanismul bolnav pe care îl reprezintă, doar contestarea sistemică a ”României Needucate” i-ar mai putea scăpa de pareză…