Fosta ambasadoare a SUA la ONU Nikki Haley, aflată în cărți pentru a fi candidata republicanilor la prezidențialele din 2024, a susținut un discurs de zile mari la un eveniment organizat la Londra de think tankul Policy Exchange, pe parcursul căruia a analizat criza de securitate generată de războiul la scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, subliniind, printre altele, greșelile comise de Occident care au încurajat Kremlinul să declanșeze o astfel de agresiune.
Aceasta a semnalat faptul că Occidentul a eșuat în ceea ce privește descurajarea Kremlinului, atât prin prisma modului în care SUA s-au retras din Afganistan, cât și din pricina faptului că nu a sancționat Rusia așa cum se cuvine în cazul unor agresiuni precedente, respectiv nu i-a dat de înțeles fără echivoc lui Vladimir Putin care ar fi consecințele pe care țara sa le-ar suferi în urma invadării Ucrainei.
"Nu expansiunea NATO sau o atitudine belicoasă a Vestului au determinat Rusia să invadeze. Slăbiciunea Occidentului l-a convins pe Putin că are cale liberă în încercarea de a înghiți Ucraina. A văzut o Americă mult prea divizată intern și distrasă și o Europă mult prea birocratică și moale pentru a-l opri. Și, cu un gust amar, trebuie să spun că nu s-a înșelat. O mare parte din planurile lui Putin au ca sursă capitularea de vara trecută a Americii în Afganistan. Mă doare s-o spun, dar dacă nu ar fi fost un dezastru pentru SUA în Afganistan, probabil nu s-ar fi produs invazia rusească asupra Ucrainei. Putin a văzut incapacitatea SUA de a gestiona situația în Kabul și a presupus că nimic semnificativ nu se va întâmpla când tancurile sale vor merge către Kiev. Să mergem mai înapoi cu istoria recentă. Vestul a eșuat în reacția sa față de invazia rusească asupra Crimeei din 2014, ceea ce i-a oferit undă verde lui Putin. Barbarismul Rusiei din Siria în mare parte s-a lăsat fără repercusiuni, iar cu privire la cazul în care rușii au folosit arme chimice pe teritoriul Marii Britanii, la Salsbury, în 2018, s-a întâmplat aceeași chestiune. Există câteva sancțiuni, dar nu suficiente", a subliniat Haley.
De asemenea, Nikki Haley a atras atenția că nu Rusia e cea mai mare amenințare la nivel global, ci China comunistă, iar desfășurarea răazboiului din Ucraina, respectiv politica de descurajare a Occidentului vor fi decisive în a preveni o agresiune chineză asupra Taiwanului. Fosta ambasadoare a SUA la ONU a reliefat că există un parteneriat al dictaturilor la nivel global, format din China, Rusia și Iran, aceste trei țări fiind unite de scopul de a destabiliza Occidentul.
Nu în cele din urmă, aceasta a trecut în revistă una dintre teoriile greșite care au stat la baza relațiilor țărilor occidentale cu regimurile dictatoriale: "30 de ani după Războiul Rece, Vestul a operat în baza ideii că o cooperare economică cu cei care ne detestă va perpetua pacea. Am crezut că dacă vom face afaceri cu inamicii noștri, ei vor evita un conflict cu noi. Această teorie a încurajat sporirea dependenței Europei de energia rusească, a adus China în Organizația Mondiala a Comerțului, a dus lumea libera mai aproape de lumea dictaturilor, presupunând că vom primi la fel de mult cu cât oferim. În realitate, nu s-a întâmplat asta. Rusia, și în mod particular China, au primit mult mai mult decât noi am primit. Folosindu-mă de un citat al premierului Thatcher, "Vestul s-a raportat la Rusia și China ca la țări cu care putem face afaceri". Pe vremea ei, liderul sovietic Gorbaciov era cineva cu care se puteau face afaceri, asta și pentru că presiunea exercitată de Vest a dus la colapsul URSS. Dar astăzi regimurile barbarice ale lui Putin și Xi Jinping sunt complet diferite. Făcând afaceri cu ele, impulsionăm ambițiile distructive ale acestora. Teoria că interdependența economică cu regimurile ostile va produce pace a fost puternic demontată".
Redăm discursul integral al republicanei Nikki Haley:
"Invazia rusească neprovocată și ilegală asupra Ucrainei e un punct de cotitură pentru omenire. Va reverbera pe tot globul în anii ce vor veni și trebuie să ne facă pe noi să reevaluăm și să ne întrebăm cum a putut fi posibil ca așa ceva să se întâmple. Luați în considerare următoarele. Dictatorul rus Vladimir Putin a dat ordinul invadării Ucrainei în urmă cu 4 luni. Știa atunci ceea ce știe astăzi? Dacă ar fi știut ar mai fi dat ordinul? Gândiți-vă la asta. Știa Putin că vor fi uciși cel puțin 20 de mii de soldați? Ar mai fi invadat dacă știa asta? Dacă știa că Rusia va pierde 1.000 de tancuri, 200 de avioane și 8 nave, inclusiv crucișătorul-emblemă al flotei rusești de la Marea Neagră, ar mai fi declanșat invazia? Sunt de departe cele mai mari pierderi militare ale Rusiei de la Al Doilea Război Mondial încoace. Dacă știa Putin că țara sa va fi lovită cu sancțiuni care vor diminua economia Rusiei cu peste 10% și care vor crește inflația cu 20%, consecințe și mai grave din punct de vedere economic fiind la orizont, ar mai fi invadat Ucraina? Cum ar fi fost ca Putin să știe că Germania va anula proiectul Nord Stream 2 sau că Europa pregătea măsuri reale de a se decupla de la gazele și petrolul din Rusia? De asemenea, cum ar fi fost ca Putin să știe că acțiunile sale vor determina o sporire a activității NATO în estul Europei și vor aduce Finlanda și Suedia în cadrul Alianței Nord-Atlantice, ceea ce dublează granița pe care Rusia o are cu statele aliate? Știa aceste chestiuni? Ar mai fi declanșat războiul împotriva Ucrainei? Mă îndoiesc profund. Se întâmplă atâtea lucruri pe care Putin a eșuat să le anticipeze. Planurile sale au fost deturnate, forțele sale decimate, iar cele mai puternice părți ale economiei Rusiei sunt slăbite metodic.
Nu fac nicio greșeală când spun că Putin poartă vina pentru invazia rusească asupra Ucrainei, dar Vestul poartă responsabilitatea pentru un total eșec în ceea ce privește descurajarea acestuia. Trebuia cu mult timp înainte să-i clarificăm lui Putin implicațiile acțiunilor pe care le plănuiește Nu am făcut-o, iar acum avem de-a face cu cel mai teribil război în Europa de la Al Doilea Război Mondial. Această abatere a lumii occidentale de la a-și face datoria s-a produs ani la rândul. Pentru prea mult timp Vestul s-a temut în mod greșit că l-ar provoca pe Putin în loc să facă pașii necesari pentru a-l opri de la începerea unui război. Mulți au crezut argumentele periculoase care ne-au oprit din a face ceea ce era cu adevărat necesar. De pildă, unii spun că expansiunea NATO a fost un factor declanșator pentru agresiunea rusească. Este o absurditate! Rusia face un joc propagandistic bun, chestiune pe care am observat-o zi de zi la Națiunile Unite. Dar Putin și a sa camarila nu sunt nici proști, nici decuplați de la realitate. Știau foarte bine că Ucraina nu era în pragul aderării la NATO, știau foarte bine că Rusia nu avea de ce să se teamă de țările baltice sau de Polonia. De fapt, adevărul se află la polul opus. Nu expansiunea NATO sau o atitudine belicoasă a Vestului au determinat Rusia să invadeze. Slăbiciunea Occidentului l-a convins pe Putin că are cale liberă în încercarea de a înghiți Ucraina. A văzut o Americă mult prea divizată intern și distrasă și o Europă mult prea birocratică și moale pentru a-l opri. Și, cu un gust amar, trebuie să spun că nu s-a înșelat. O mare parte din planurile lui Putin au ca sursă capitularea de vara trecută a Americii în Afganistan. Mă doare s-o spun, dar dacă nu ar fi fost un dezastru pentru SUA în Afganistan, probabil nu s-ar fi produs invazia rusească asupra Ucrainei. Putin a văzut incapacitatea SUA de a gestiona situația în Kabul și a presupus că nimic semnificativ nu se va întâmpla când tancurile sale vor merge către Kiev. Să mergem mai înapoi cu istoria recentă. Vestul a eșuat în reacția sa față de invazia rusească asupra Crimeei din 2014, ceea ce i-a oferit undă verde lui Putin. Barbarismul Rusiei din Siria în mare parte s-a lăsat fără repercusiuni, iar cu privire la cazul în care rușii au folosit arme chimice pe teritoriul Marii Britanii, la Salsbury, în 2018, s-a întâmplat aceeași chestiune. Există câteva sancțiuni, dar nu suficiente.
Stupiditatea Occidentului a fost nemărginită. Când Rusia ne-a testat, Vestul a ezitat să vină cu un răspuns îndeajuns de puternic, temându-se că va face mai mult rău decât bine. E esențial să înțelegem următoarea chestiune, că un pacifist nu va satisface niciodată apetitul tiranilor, ci îi va face pe cei din urmă să vrea mai mult. Încercând să fim inofensivi, nu facem decât să oferim un impuls inamicilor, ceea ce duce la războaie precum cel la care suntem martori în aceste momente în Ucraina. Acum încercăm cu înverșunare să pedepsim Rusia după ce a declanșat invazia. Este foarte bine că o facem, dar e un preț enorm plătit de Occident. Țările noastre alocă cu mult mai multe miliarde acum pentru Ucraina decât ar fi fost nevoie să aloce în urmă cu câțiva ani. Și impunem sancțiuni economice care ne afectează mai mult decât dacă le-am fi impus în urmă cu câțiva ani. Desigur, cel mai dureros preț e plătit de poporul ucrainean, execuții în masă, tortură, violuri, deportări forțate și distrugerea la scară largă a unei țări mândre și frumoase. A riposta e a doua cea mai bună opțiune. Cea mai bună variantă ar fi fost de a ne face clare intențiile înainte de începerea invaziei. Descurajarea implică cele mai mici riscuri și vine la pachet cu cele mai mari speranțe pentru pace. Într-o lume cu o componentă diminuată de descurajare, conflictul devine o certitudine. Dacă nu oprim dictatorii înainte ca ei să atace, vom plăti un preț mult mai mare după. A fost vizibil ceea ce Rusia voia să facă, a fost vizibil în discursurile lui Putin. Putin a transmis clar că ceea ce vizează nu e doar Ucraina. El vede ceea ce se întâmplă ca un război împotriva SUA, Marii Britanie și întregii lumi occidentale. Trebuie să-l credem și să acționăm ca atare.
Rusia nici măcar nu e cea mai mare amenințare cu care ne confruntăm, ci este vorba despre partenerul lui Putin în comiterea de crime, China comunistă. Nu există o certitudine mai mare decât faptul că Beijingul reprezintă cea mai mare amenințare pentru întreaga lume. Pe 4 februarie, cu doar 20 de zile înainte de începerea invaziei rusești asupra Ucrainei, Xi și Putin au anunțat un parteneriat nelimitat. Au semnat și un manifest de 5 mii de cuvinte care e dramatic în ceea ce privește îndrăzneala lui. Proclama o redistribuire a puterii în lume. Presupune o alianță ruso-chineză mai puternica decât în perioada lui Mao și Stalin. Mi-aș fi dorit ca Vestul să asculte mai mult ceea ce spun inamicii. Ei au fost foarte transparenți față de noi în legătură cu ostilitățile pe care le pregătesc. E o greșeală să vedem amenințarea rusească și chineză în mod separat. Desigur că sunt țări diferite, cu abordări diferite, dar din punct de vedere strategic sunt una și aceeași. Sunt unite prin opoziția fanatică față de Occident.
Mai este o piesă a acestei axe care nu trebuie ignorată, iar aceea e Iranul. Ei ne văd ca pe niște mari păcătoși, și chiar dacă sunt mult mai slabi decât China și Rusia, regimul de la Teheran are propriile ambiții pentru dominație la nivel regional și distrugerea națiunilor libere. Rusia și China sunt mână în mână cu Iranul pentru a-și promova propria agendă globală. China comunistă încă nu și-a invadat vecinii precum a făcut-o Rusia, dar se pregătește cu rapiditate pentru acea zi. Acțiunile în Hong Kong, Taiwan și Marea Chinei de Sud sunt semnale clare ale viitoarelor intenții. Puterea economică vastă a Chinei o face mai formidabilă decât Rusia. Când vine vorba despre pierderea de vieți, mobilizarea militară și durerea economică, războiul în Ucraina pălește în comparație cu un potențial război în estul Asiei. Descurajarea acelui război ar trebui să fie scopul principal al întregii lumi libere. Și trebuie să începem asta acum!
Vestul a ajuns la un punct de cotitură. Avem de-a face cu mai mulți dictatori puternici și fanatici care au visul de a cuceri teritorii, Rusia imperialistă, China comunistă și Iranul jihadist, care reprezintă o amenințare existențială la adresa noastră și a popoarelor libere din întreaga lume. Vestul trebuie să descurajeze aceste amenințări. A face pat nu este o variantă îndeajuns de bună. Este necesară o victorie. Avem determinarea de a învinge? Este o întrebare deschisă. Din perspectiva naturii regimurilor noastre democratice, acestea sunt din punct de vedere istoric divizate. Este o caracteristică a sistemului nostru până la un punct. O dezbatere intensă produce într-un final un rezultat mai bun. Dar dispunând acum de ample dovezi, nu mai putem dezbate la nesfârșit care e natura inamicilor noștri. Realitatea privind cine sunt ei și ceea ce fac stă în mormintele din Bucha și în lagărele de concentrare din Xinjiang. Democrațiile de asemenea tind să fie concentrate strict asupra lor. Când nu suntem amenințați direcți, suntem deschiși la compromis pentru a evita conflicte. Numai când suntem în corzi ne ridicăm așteptărilor și ne apăram în mod eroic. Acum este acel moment în care suntem în corzi. Mulți nu au recunoscut asta înainte de atacul Rusiei asupra Ucrainei. Unii încă nu o fac, ceea ce e o imensă greșeală. Suntem într-un moment de cotitură care îi cheamă pe liderii noștri să facă ceea ce a făcut Churcill, de a vedea amenințările înainte ca alții să le vadă, de a ne avertiza în timp util cetățenii cât se poate de clar. Fac un apel la o schimbare fundamentală a modului în care Vestul se raportează la inamici. Am eșuat în a face asta când Rusia a invadat Crimeea. De fapt, noi am mers în direcția opusă. Când președintele Biden și-a început mandatul, și-a luat aceeași echipă de consilieri care au venit cu un răspuns precar în 2014. În primul rău an ca președinte, a deteriorat relațiile cu Polonia, a oferit undă verde proiectului Nord Stream 2, a încetinit ajutorarea cu armament a Ucrainei și s-a întâlnit cu Putin la Geneva, în condițiile în care nu a mers niciodată la Kiev. Rusia a perceput aceste acțiuni drept o invitație. Lipsa de viziune nu s-a limitat la evenimentele recente, respectiv la războiul Rusiei contra Ucrainei. Am eșuat în mod similar să facem mutările corecte în cazul Chinei comuniste cu privire Hong Kong. Mai mult, 30 de ani după Războiul Rece, Vestul a operat în baza ideii că o cooperare economică cu cei care ne detestă va perpetua pacea. Am crezut că dacă vom face afaceri cu inamicii noștri, ei vor evita un conflict cu noi. Această teorie a încurajat sporirea dependenței Europei de energia rusească, a adus China în Organizația Mondiala a Comerțului, a dus lumea libera mai aproape de lumea dictaturilor, presupunând că vom primi la fel de mult cu cât oferim. În realitate, nu s-a întâmplat asta. Rusia, și în mod particular China, au primit mult mai mult decât noi am primit. Folosindu-mă de un citat al premierului Thatcher, "Vestul s-a raportat la Rusia și China ca la țări cu care putem face afaceri". Pe vremea ei, liderul sovietic Gorbaciov era cineva cu care se puteau face afaceri, asta și pentru că presiunea exercitată de Vest a dus la colapsul URSS. Dar astăzi regimurile barbarice ale lui Putin și Xi Jinping sunt complet diferite. Făcând afaceri cu ele, impulsionăm ambițiile distructive ale acestora. Teoria că interdependența economică cu regimurile ostile va produce pace a fost puternic demontată. Dacă nu ne vom descotorosi de această teorie, durerea și vulnerabilitatea vor crește. Trebuie să ne deconectăm economic de inamicii noștri și să ne bazăm mai mult pe ceea ce avem noi și ceea ce au prietenii noștri. Asta înseamnă deconectarea energetică a vestului de la energia rusească, înseamnă lanțuri de aprovizionare care nu depind de China, înseamnă să așteptam de la afacerile noastre să ne satisfacă propriile interese și nu pe cele ale inamicilor noștri. Această decuplare nu va fi fără sacrificii. Ar fi fost mult mai ușor dacă Rusia și China ar fi ales să facă afaceri cu noi în mod onest și pașnic. Dar ultimii 30 de ani au demonstrat că nu au făcut-o și nu o vor face. Vestul a crezut că dacă vom fi mai drăguți cu Rusia și China, atunci aceste două țări vor dori să fie mai mult precum noi. Acesta e apogeul narcisismului. Alături de Iran, China și Rusia sunt dedicate unor ideologii incompatibile cu libertatea, respectiv securitatea noastră. Nu trebuie să ignorăm faptul că ideologia fanaticilor se transpune în acțiuni. Ei cred ceea ce ei spun. E prostesc din partea noastră să nu credem ceea ce ei spun.
Asta mă duce către problema critică a puterii militare, un element central al descurajării. SUA alocă armatei mai mult decât orice altă țară din lume, dar nu e suficient. China ne ajunge din urmă cu rapiditate și deja ne-a depășit în unele zone vitale. Trebuie să ne dezvoltăm imediat armata și capabilitățile cyber și de intelligence, dar lumea liberă nu trebuie să depindă întru totul de investițiile și leadershipul american. Țările europene, cât și aliații noștri asiatici trebuie să-și sporească în mod corespunzător capabilitățile militare. Pentru unii asta poate însemna dublarea bugetului pentru Apărare sau chiar mai mult. Trebuie să restabilim credibilitatea voinței noaste de a descuraja agresiunile. Asta e de departe cea mai bună variantă de a păstra pacea. Iar asta mă duce înapoi la discuția despre Ucraina. Ucrainenii au inspirat întreaga lume cu curajul lor și succesele de pe front. Președintele Zelenski nu ne-a cerut să trimitem trupe. A cerut arme pentru a apără suveranitatea și libertatea țării sale. În această chestiune îl aplaud pe premierul britanic Boris Johnson că a răspuns fără ezitare acestui apel. Marea parte a lumii libere s-a mobilizat pentru cauza ucraineană, iar lumea dictatorilor vede asta. China vede fără echivoc distrugerea suferită de armata și economia rusă. Dacă în pofida eforturilor noastre s-ar ajunge la un eșec, China va vedea asta de asemenea. Trebuie să nu permitem să oferim Beijingului o invitație în a comite agresiuni, la fel cum nu putem lăsa Rusia să dobândească vreo victorie teritorială. Putin a vrut să dea jos Guvernul democratic al Ucrainei și să transforme această țară într-o colonie rusească. Rezistența ucraineană l-a împiedicat să facă asta. Acum, nu trebuie să-i permitem să obțină vreun câștig din această agresiune. Dacă va reuși, atunci Rusia, China și alte tiranii de pe glob vor dori mai mult.
Războiul în Ucraina a clarificat de asemenea alianțele la nivel global. Rusia și China au Iranul drept un partener mai micuț. Din fericire, vestul răspunde. Deciziile Finlandei și Suediei de a renunța la lunga neutralitate sunt înălțătoare. În Asia, Coreea de Sud, Japonia și Australia consolidează parteneriate strategice atât între ele, cât și cu noi. Omenirea își alege taberele. Trebuie să atragem cât mai multe națiuni pe orbita celor libere. Dacă nu o vom face, inamicii vor vedea asta. Unii spun că suntem într-un nou război rece, dar dacă e așa, nu noi am ales asta, Ucraina nu a invadat niciodată o țară vecină, Taiwanul nu va ataca China, Coreea de Sud nu amenință Coreea de Nord, iar SUA și Marea Britanie nu vor altceva decât pace cu toate națiunile. Dar acum că suntem într-un nou conflict trebuie să fim pregătiți să facem ceea ce este nevoie pentru a câștiga. E o ciocnire a civilizațiilor, o bătălie între bine și rău. Nu trebuie să ne uităm mai departe de străzile din Mariupol, Hong Kong și Taiwan pentru dovezi. Tiranii din întreaga lume se tem cel mai mult de o lume occidentală stăpână pe sine, puternică, încrezătoare în convingerile ei. Doar țările mândre de moștenirea lor găsesc dorința de a descuraja inamicii. Doar oamenii care cred în corectitudinea cauzei lor găsesc resursele de a învinge o amenințare existențială. Și totuși astăzi prea mulți din lumea occidentală sunt copleșiți de îndoiala de sine. Nu trebuie să fim niciodată rușinați de istoria națiunilor noastre. De fapt trebuie să spunem aceste istorisiri oricând și oriunde. Nu voi spune că SUA sunt perfecte, nu au fost niciodată, dar recunoscându-ne greșelile nu trebuie să ne rușinăm de a spune adevărul. Adevărul e că principiile ce stau la baza SUA și lumii occidentale au oferit lumii pace și prosperitate într-un mod fără precedent, libertatea de exprimare, libertatea religioasă, piața liberă, libertatea de a ne alege liderii, libertatea din calea tiranilor și guvernelor care-și depășesc atribuțiile. Când comparăm valorile acestea cu cele pe care le au inamicii noștri, nu există de fapt termeni de comparație. Trebuie să ne restaurăm curajul moral. Nu trebuie să ne uităm departe să vedem un asemenea exemplu de curaj, strălucește puternic pe străzile Kievului, trebuie să-l readucem pe străzile Washingtonului, Parisului, Berlinului și în Tokyo! Cred că o vom face și cred că nu doar că ne vom apăra civilizația, ci ne vom învinge inamicii. Acum e la modă să se vorbească despre declinul Occidentului. Această îndoială cu privire la democrație nu e o noutate. Dictatorii ne-au cântat prohodul de mai bine de un secol. Dar de fiecare dată când Occidentul a părut în picaj, ne-am ridicat la nivelu așteptărilor și am dus omenirea pe noi culmi. Le vom aminti tiranilor că au fost doar 16 de ani de la Căderea Saigonului la căderea URSS. Și le voi aminti că atunci când președintele Ronald Reagan a prezis colapsul URSS părea de neimaginat. Doar 9 ani mai târziu, s-a întâmplat. Cred că libertatea și democrația vor duce China comunistă, Rusia imperialistă și Iranul terorist la groapa de gunoi a istoriei. Ne confruntăm acum cu un test. Am credința că vom trece de acest test precum am făcut-o întotdeauna".