Colonelul care îi căra "servieta nucleară" lui Putin, găsit împușcat. Ce susține "presa" Kremlinului despre incident


Colonelul care îi căra "servieta nucleară" lui Putin, găsit împușcat. Ce susține "presa" Kremlinului despre incident

Vadim Zimin, un colonel care purta servieta lui Vladimir Putin în care se află codurile nucleare, a fost găsit împușcat în casa sa de lângă Moscova. În prezent se află la terapie intensivă. 

"Presa" rusă de stat a relatat că oficialul "a încercat să se sinucidă" și a fost descoperit de fratele său "într-o baltă de sânge", însă asupra acestei informații planează semnul îndoielii, fiind greu de crezut că o astfel de tentativă de sinucidere nu ar fi dus instant la decesul colonelului. 

Colonelul în retragere din cadrul FSB, în vârstă de 53 de ani, a fost responsabil pentru transportul servietei care îl însoțește mereu pe președintele Rusiei. El a ocupat funcția de pe vremea administrației Boris Elțin.

Se consideră că "servieta secretă" conține atât aparatul de lansare pentru rachetele nucleare strategice ale Kremlinului, cât și un cod-cheie personalizat și se află sub supraveghere 24/7.

Zimin a fost văzut în trecut cu "valiza nucleară" alături de Putin, iar prezența servietei este considerată drept o amenințare simbolică la adresa Occidentului.

În seara zilei de miercuri, 22 iunie, Zimin a fost găsit în bucătăria apartamentului său din Krasnogorsk, oraș situat în regiunea Moscova.

Zimin ar fi suferit o rană prin împușcare la cap, iar în apropiere a fost găsit un pistol pneumatic Izh 79-9TM.

Incidentul are loc după ce recent s-a anunțat că Zimin a fost plasat în arest la domiciliu, întrucât e cercetat penal pentru o presupusă luare de mită.

Zimin a negat acuzațiile de luare de mită ce au fost formulate împotriva sa și care se referă la noul său loc de muncă în serviciul vamal.

Incidentul a stârnit suspiciuni în presa internațională, în urma unui val recent de decese ale unor oficiali ruși de rang înalt, respectiv a unor oameni apropiați de Putin. 

Luna trecută, magnatul rus Aleksandr Subbotin a murit în circumstanțe suspecte, după ce și-a dat demisia din compania petrolieră Lukoil, decizie pe care el și alți oameni de afaceri ruși au luat-o în urma sancțiunilor pe care Australia și Regatul Unit le-au impus împotriva lor pe fondul războiului la scară largă al Kremlinului contra Ucrainei. Moartea sa a fost pusă de presa rusă pe seama unei supradoze de droguri. 

În aceeași zi, surse din presa internațională au raportat că Serghei Protosenya, un fost senior manager al gigantului rusesc Novatek, a fost găsit mort împreună cu soția și fiica sa într-o vilă închiriată din orașul spaniol Lloret de Mar, lângă Barcelona.

Protosenya a fost găsit spânzurat, în timp ce soția și fiica lui fuseseră înjunghiate până la moarte, a confirmat poliția spaniolă.

Kremlinul nu a comentat oficial situația cu privire la colonelul Zimin, care rămâne într-o stare critică și este tratat la o unitate de terapie intensivă nedezvăluită. (sursa: Kyiv Post)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.