Totul pentru vodcă, totul pentru înfrângere! În Ucraina, rușii își dezmembrează tancurile și le vând piesele în schimbul băuturilor alcoolice


Totul pentru vodcă, totul pentru înfrângere! În Ucraina, rușii își dezmembrează tancurile și le vând piesele în schimbul băuturilor alcoolice

Invadatorii ruși din Ucraina își jefuiesc propriile echipamente militare, înainte de a le trimite pe teritoriul Federației Ruse pentru reparații. Din această cauză, echipamentul militar al rușilor se transformă în cele din urmă în fier vechi, vehiculele de luptă devenind mult prea costisitor de recondiționat.

Reprezentanți de frunte ai „lumii ruse”, soldații lui Putin fac comerț activ cu piese de schimb furate din echipamentele de luptă avariate, acest lucru fiind raportat de Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei.

Potrivit datelor oferite de serviciile de informații, militarii Federației fură din tancurile rusești, din vehiculele blindate de transport de trupe și din vehicule de luptă ale infanteriei, eliminate de apărătorii Ucrainei, tot ce înseamnă piese de schimb valoroase, ori bateriile și unitățile de control al armelor din echipamente și încearcă să le vândă sau să le schimbe cu alcool.

Mai mult, ținând cont de amploarea furtului și de nivelul critic al echipamentului unităților cu echipament pregătit pentru luptă, comandantul trupelor din districtul militar de sud al Rusiei a dispus investigații urgente în cazurile de furt de echipamente și a dublat securitatea trenurilor care livrează echipamentele distruse către unitățile de reparații.

După ce a furat totul din orașele și satele ocupate temporar din Ucraina, Armata rusă a ”rezolvat” în districtul Melitopol din regiunea Zaporojie și prima recoltă de grâu de iarnă, invadatorii coborând de pe tancuri și trecând efectiv la recoltat, pe tractoare, recolta urmând să fie exportată prin toate mijloacele disponibile în Crimeea.

Aproximativ două milioane de tone de grâu sunt planificate să fie recoltate în regiunea Melitopol în această perioadă, potrivit propagandei ruse, care a anunțat cinic faptul că "Recoltarea grâului de iarnă a început deja în regiunea Melitopol”. 

Potrivit BBC, cerealele furate sunt exportate în regiunile Zaporojie și Herson, cu destinație finală Crimeea, în două moduri principale: pe calea ferată și cu camioane speciale. Cel puțin o parte dintre transportatorii de cereale implicați în exportul de culturi sunt locali, din regiunile Zaporojie și Herson, în Crimeea - în regiunea Kerci și pe autostrada Dzhankoy - Simferopol - fiind deja văzute transportatoare de cereale cu numere ucrainene.

O parte din cerealele care au ajuns în teritoriile ocupate aparțin direct statului ucrainean, și vorbim aici despre recoltele întreprinderilor de stat și cele alocate rezervelor strategice.

Cealaltă parte sunt recoltele private ale fermierilor și exploatațiilor agroindustriale. Antreprenorilor le este interzis să aducă culturi în teritoriile controlate de Ucraina, fiind fie obligați să-și vândă grâul pe nimic, fie lăsați pur și simplu fără produse. "Ultima dată au oferit 210 de dolari pe tonă de semințe de floarea soarelui. Și înainte de război, prețul era de aproape 600 de dolari", a spus unul dintre fermierii din regiunea Zaporojie.

Dacă fermierii refuză să coopereze cu ocupanții, ei sunt pedepsiți. "Am trăit în ocupație mai bine de o lună, apoi am plecat. Au început să tragă fermierii prin subsoluri. Mai ales pe cei cu o poziție pro-ucraineană. M-am gândit că mă vor „împacheta” în curând, așa că am decis să-mi iau familia și să plec”, a spus un alt fermier.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.