Polonia, încă o palmă dată Ungariei. Șeful Statului Major al armatei poloneze a boicotat o întrunire a Grupului de la Vișegrad


Polonia, încă o palmă dată Ungariei. Șeful Statului Major al armatei poloneze a boicotat o întrunire a Grupului de la Vișegrad

Pe 14 iunie, la Debrețin, s-au întâlnit o parte dintre cei mai importanți comandanți de armată ai țărilor Grupului de la Vișegrad, care au discutat probleme actuale privind cooperarea. 

CITIȚI ȘI: Polonia nu se mai poartă cu mănuși cu Guvernul pro-Kremlin de la Budapesta. Criticile lansate public de președintele Andrzej Duda, respectiv de un oficial al Ministerului de Externe

Ceea ce trebuie menționat însă e că invitația nu a fost acceptată de șeful Statului Major General al Forțelor Armate Poloneze, generalul Rajmund Andrzejczak. De asemenea, generalul Valeri Zalujni, comandantul armatei ucrainene, și-a anulat vizita.

Comandanții se întâlnesc de obicei de două ori pe an. În timpul summitului de la Debrețin, una dintre cele mai importante teme a fost invadarea Ucrainei de către Rusia. Participanții au discutat cum văd situația militară din regiune, cum ar putea fi afectată de implicarea NATO și dacă este nevoie de schimbări în programele de dezvoltare existente ale armatei. Discuțiile s-au concentrat și asupra Grupului de Luptă Vișegrad.

Ungaria, Cehia și Slovacia au fost unanime în a admite că războiul din Ucraina nu se va încheia pe termen scurt din cauza complexității situației.

Ruszin-Szendi a spus că la întâlnire a fost invitat șeful de stat major al armatei ucrainene, care la început și-a confirmat participarea, dar ulterior a renunțat din cauza evoluției situației de război din țara sa. El s-a referit și la absența unui reprezentant din Polonia.

"În situația actuală, interesele naționale pot trece în prim-plan", a spus el, comentând despre absența generalului polonez Andrzejczak.

Modurile diferite de a evalua invazia la scară largă declanșată de Kremlin împotriva Ucrainei au deteriorat relațiile dintre Polonia și Ungaria, ceea ce a presupus și o reducere a întâlnirilor în cadrul Grupului de la Vișegrad. În luna martie a acestui an, reuniunea miniștrilor Apărării V4 a fost anulată.

"Există o problemă foarte serioasă cu Ungaria, pe care nu am intenția să o ignor", ​​a declarat săptămâna trecută Jaroslaw Kaczynski, lider al principalului partid polonez de guvernământ, Lege și Justiție (PiS), el referindu-se la problemele legate de impunerea de noi sancțiuni la nivelul UE împotriva Rusiei, fiind vorba despre blocaje ce au fost cauzate adesea de premierul ungar pro-Kremlin Viktor Orban. (sursa: The Warsaw Voice)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.