BBC a publicat joi un amplu articol în care prezintă mărturiile șocante ale unor civili din Mariupol care au fost nevoiți să treacă prin "lagărele de filtrare" organizate de Kremlin, amplasamente destinate celor ce vor să părăsească zonele de război. Aceștia au fost interogați, bătuți sistematic și chiar torturați prin electroșocuri.
Andriy a privit îngrijorat cum soldații ruși îi conectau telefonul mobil la computerul lor, încercând să restaureze unele fișiere. Andriy, un ucrainean în vârstă de 28 de ani care lucrează în marketing, încerca să părăsească orașul Mariupol. El ștersese tot ce credea că un soldat rus ar putea folosi împotriva lui, cum ar fi SMS-uri în care vorbea despre invazia rusească, respectiv fotografii ce prezentau devastările din orașul său ce au fost cauzate de săptămânile de bombardamente rusești necruțătoare.
Dar internetul din Mariupol, un port cândva plin de viață din sudul Ucrainei, fusese întrerupt ca parte a asediului lansat de Rusia, iar Andriy nu a reușit să elimine unele dintre postările sale de pe rețelele sociale. Și-a amintit de primele zile ale războiului, când distribuise câteva mesaje și narative anti-Kremlin ale președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.
"Sunt terminat", s-a gândit imediat amintindu-și despre mesajele respective.
Soldații, a spus Andriy, și-au îndreptat deja atenția asupra lui. În acea zi de la începutul lunii mai, când s-a alăturat pentru prima dată la cozile de filtrare din Bezimenne, un mic sat la est de Mariupol, unul dintre militari i-a observat barba. Filtrarea este modul în care este cunoscut procesul de control al civililor care doresc să părăsească zonele ocupate de ruși. Soldatul, a spus Andriy, a presupus instantaneu că barba era un semn că era un luptător în regimentul Azov, o fostă miliție din oraș, care a avut cândva legături cu extrema dreaptă.
"Tu și brigada ta ne ucizi băieții?", a fost întrebat Andriy. El a răspuns că nu a servit niciodată în armată, a început să lucreze imediat după absolvire, dar "soldații ruși nici nu au vrut să audă".
Soldații ruși i-au luat la puricat telefonul și și-au îndreptat atenția către opiniile sale politice, iar ulterior i-au cerut părerea despre Zelenski. Andriy, cu prudență, a spus că Zelenski este "în regulă", iar unul dintre soldați a vrut să știe ce vrea să spună prin asta. Andriy i-a explicat că Zelenski e doar un alt președinte, nu foarte diferit de cei care fuseseră înainte și că, de fapt, nu era foarte interesat de politică. "Ei bine", a răspuns soldatul, "ar trebui să spui doar că nu ești interesat de politică".
Au păstrat telefonul lui Andriy și i-au spus să aștepte afară. S-a întâlnit cu bunica, mama și mătușa, care sosiseră cu el și care au primit deja un document care le permitea să plece. Câteva minute mai târziu, a spus Andriy, i s-a ordonat să meargă într-un cort unde membrii serviciului de securitate al Rusiei, FSB, efectuau verificări suplimentare.
Cinci ofițeri stăteau în spatele unui birou, trei purtând cagule. I-au arătat lui Andriy un videoclip pe care l-a distribuit pe Instagram cu un discurs pe care Zelenski l-a ținut pe 1 martie. În descrierea videoclipului era un mesaj scris de Andriy: "Un președinte cu care putem fi mândri. (Rusia - n.red.) Du-te la dracu cu nava ta de război!". Unul dintre ofițeri a preluat conducerea interogatoriului. "Ne-ați spus că sunteți neutru față de politică, dar susțineți guvernul nazist", și-a amintit Andriy că i s-a spus. "M-a lovit în gât. Practic a început bătaia", a mai relatat acesta.
La fel ca în cazul lui Andriy, lui Dmytro i s-a confiscat telefonul la un punct de control, în timp ce încerca să părăsească orașul Mariupol la sfârșitul lunii martie. Dmytro, un profesor de istorie în vârstă de 34 de ani, a spus că soldații au dat peste cuvântul "ruscist", o piesă despre "Rusia" și "fascist", într-un mesaj către un prieten. Soldații, a spus Dmytro, l-au pălmuit și lovit cu piciorul și "totul s-a întâmplat pentru că am folosit cuvântul ăsta".
Dmytro a precizat că a fost dus, împreună cu alte patru persoane, la o secție de poliție din satul Nikolsky, tot un punct de filtrare. "Ofițerul de rang înalt m-a lovit de patru ori în față. Părea să facă parte din procedură", a spus acesta.
Cei ce l-au interogat au spus că profesorii precum el răspândesc propagandă pro-ucraineană. Ei au întrebat și ce părere are despre "evenimentele din 2014", anul în care Rusia a anexat peninsula Crimeea și a început să sprijine separatiștii pro-ruși din Donețk și Lugansk. El a răspuns că conflictul era cunoscut sub numele de războiul ruso-ucrainean. "Au spus că Rusia nu este implicată și m-au întrebat dacă sunt de acord că este, de fapt, un război civil ucrainean", a relatat profesorul.
Ofițerii i-au verificat din nou telefonul și au găsit de data aceasta o fotografie a unei cărți care avea litera H în titlu. "Te-am prins!" i-au spus soldaţii lui Dmytro. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, susține că războiul său din Ucraina este un efort de "denazificare" a țării, iar soldații, a spus Dmytro, credeau că citește cărți despre Hitler.
A doua zi dimineață, Dmytro a fost transferat cu două femei la o închisoare din Starobesheve, un sat controlat de separatiști din Donețk. El a numărat 24 de persoane în celula cu patru paturi. După patru zile și un alt interogatoriu detaliat, el a fost în cele din urmă eliberat, ajungând finalmente pe teritoriul controlat de forțele ucrainene. Nu știe ce s-a întâmplat cu colegii săi de celulă.
Revenind la cortul din Bezimenne, Andriy a observat alte două persoane cu mâinile legate la spate, care fuseseră lăsate într-un colț în timp ce ofițerii se concentrau asupra lui. "Au început să mă bată mult mai tare", "pretutindeni", a povestit Andriy. La un moment dat, după o lovitură în stomac, a simțit că era pe cale să leșine. A reușit să stea pe un scaun.
"M-am întrebat ce ar fi mai bine, să-mi pierd cunoștința și să cad sau să tolerez durerea în continuare", a zis acesta.
Cel puțin, se gândise Andriy, nu fusese trimis altundeva, departe de familia lui. Oficialii ucraineni spun că mii de oameni au fost trimiși în centrele de detenție și lagărele înființate în zonele controlate de Rusia. În aproape toate cazurile, rudele lor nu știu unde sunt ținuți sau de ce. "Am fost foarte supărat pentru tot", a spus Andriy, "dar, în același timp, știu că ar fi putut fi mult mai rău".
Mama lui a încercat să intre în cort, dar a fost oprită de polițiști. "Era foarte nervoasă. Mai târziu a relatat că soldații ruși i-au spus că 'reeducarea' mea a început", a povestit Andriy, "și că nu ar trebui să-și facă griji". Calvarul a continuat două ore și jumătate, a mai zis acesta. El a fost chiar nevoit să facă un filmuleț în care spunea "Glorie armatei ruse!", o batjocură la adresa "Slava Ukrain!", sloganul ucrainean.
Ultima întrebare din partea soldaților ruși, a spus Andriy, a fost dacă "și-a înțeles greșelile" și "evident că i-am răspuns da". În timp ce era eliberat, ofițerii au adus un alt bărbat, care anterior servise în armata Ucrainei și avea mai multe tatuaje. "L-au împins imediat la pământ și au început să-l bată. Nici nu au vorbit cu el", a zis Andriy.
Autoritățile ucrainene spun că forțele ruse și separatiștii susținuți de ruși au efectuat filtrări în teritoriile ocupate ca o încercare de a stabili posibilele legături ale rezidenților cu armata, forțele de ordine și chiar guvernul local.
Bărbații ce au vârsta pentru a lupta pe front sunt vizați în mod special, verificați pentru vânătăi care ar putea sugera folosirea recentă a armelor, cum ar fi pe degete și umeri. Perchezițiile sunt comune, spun martorii, inclusiv pentru femei. Oleksandra Matviychuk, șefa Centrului pentru Libertăți Civile, un grup pentru drepturile omului cu sediul la Kiev, a declarat că procesul, chiar dacă nu este violent, este "inuman". "Ei încearcă să ocupe țara cu un instrument pe care îl etichetez 'durere imensă asupra civililor. Vă întrebați: De ce atâta cruzime? Pentru ce?", a mai zis aceasta.
Maksym, un muncitor în industria oțelului, în vârstă de 48 de ani, a spus că a fost forțat să se dezbrace în timp ce ofițerii din Bezimenne îi verificau până și cusăturile hainelor. A fost întrebat dacă este din regimentul Azov sau dacă este un simpatizant nazist - a negat că ar fi vreo una din aceste variante - și de ce vrea să părăsească Mariupol. "Am spus: De fapt, tu ești pe pământ ucrainean". Unul dintre ofițeri, despre care a spus că sunt toți ruși, a reacționat lovindu-l pe Maksym cu patul pistolului în piept. El a căzut.
"Mi-am sprijinit capul pe pământ, ținându-mă de coaste. Nu m-am putut ridica. A fost foarte dureros să respiri", a zis acesta.
A fost dus în ceea ce el a descris drept o "cușcă", unde erau ținuți și alții. A observat că un bărbat, un halterofil, avea un tatuaj al lui Poseidon, zeul grec, cu un trident. Soldații, a spus Maksym, au crezut că este stema ucrainei. "Le-a explicat, dar ei nu au înțeles", a relatat Maksym. Celor reținuți în "cușcă" nu li s-a dat apă sau mâncare și au fost nevoiți să urineze într-un colț în fața tuturor, a zis Maksym. La un moment dat, epuizat, a încercat să doarmă pe pământ. Un ofițer a intrat și l-a lovit cu piciorul în spate, forțându-l să se ridice.
Oamenii erau duși să fie interogați. El a văzut o femeie în vârstă de 40 de ani zăcând în durere, părând că a fost lovită în stomac. Un bărbat, care părea să aibă în jur de 50 de ani, avea o buză care sângera și vânătăi roșii pe gât. Maksym credea că fusese sugrumat. Nimeni din "cușcă" nu a întrebat sau a spus nimic unul altuia. Le era teamă că ofițerii FSB ar putea fi deghizați în prizonieri.
După vreo patru sau cinci ore, Maksym a fost eliberat și a fost lăsat să părăsească Mariupol. Câteva zile mai târziu, a ajuns în siguranță în teritoriul controlat de forțele ucrainene și a mers la un spital pentru a-și trata durerea persistentă din piept. Diagnosticul: patru coaste rupte.
Yuriy Belousov, care conduce Departamentul de Război la procuratura generală ucraineană, a declarat că echipa sa a primit plângeri de tortură și chiar de ucidere în timpul filtrării.
"Pare a fi o politică rusă care a fost concepută cu mult înainte și e destul de bine pregătită. Cu siguranță nu este doar un singur caz sau un abuz făcut de un militar la nivel izolat", a zis acesta.
El a recunoscut că a fost dificil să se verifice cazurile sau să se estimeze amploarea violenței. Autoritățile ucrainene nu pot desfășura investigații în teritoriile ocupate și majoritatea victimelor rămân reticente în a-și împărtăși poveștile, îngrijorate că rudele din Mariupol ar putea fi vizate dacă identitatea lor va fi dezvăluită.
Vadym, 43 de ani, care lucra la o companie de stat din Mariupol, a spus că a fost torturat în Bezimenne în martie. Soldații separatiști au chestionat-o pe soția sa după ce aflaseră că a "apreciat" pagina de Facebook a armatei ucrainene și au reușit să facă un backup pe telefonul ei cu chitanța unei donații pe care a făcut-o pentru trupele ucrainene. "Am încercat să îi iau apărarea", a spus el, "dar am fost pus la pământ". S-a ridicat, dar a fost bătut încă o dată, încă o dată și încă o dată...
Când soldații ruși și-au dat seama unde lucra, l-au dus pe Vadym într-o altă clădire. Acolo, Vadym a spus că soldații separatiști l-au întrebat "prostii" și au început să-l bată. "Au folosit eletroșocuri. Aproape că am murit. Am căzut și m-am înecat cu plombele dentare, care îmi ieșiseră din dinți", a spus Vadym. A vărsat și a leșinat. "Au fost furioși. Când mi-am revenit, mi-au spus să curăț totul și au continuat să-mi dea electroșocuri", a mai relatat acesta.
Tortura, a spus Vadym, a încetat abia după ce ofițerii ruși au intervenit. Au efectuat o altă rundă de interogatori înainte de a-l elibera în cele din urmă. Când Vadym a părăsit clădirea, a văzut o femeie tânără, care fusese identificată în timpul procesului ca grefier, fiind executată.
"O pungă de plastic i-a fost pusă pe cap, iar mâinile i-au fost legate. Mama ei era în genunchi, implorând ca fiica ei să nu fie luată", a mai povestit acesta.
Eliberarea lui Vadym a venit cu o condiție: va trebui să plece în Rusia. Aproximativ 1,2 milioane de oameni din Ucraina, inclusiv mii de rezidenți ai Mariupolului, au fost trimiși în Rusia împotriva voinței lor de când a început invazia în februarie, potrivit oficialilor ucraineni. Rusia neagă că efectuează o deportare în masă, care ar constitui o crimă de război conform dreptului internațional umanitar și spune că pur și simplu îi ajută pe cei care vor să plece. Ucraina respinge această afirmație.
Unii dintre cei trimiși în Rusia au reușit să evadeze în alte țări și chiar să se întoarcă în Ucraina. Câte persoane, rămâne neclar. Vadym, cu ajutorul prietenilor săi, s-a mutat într-o altă țară europeană - nu a vrut să dezvăluie locația exactă. El și-a pierdut o parte din vedere, a povestit, iar medicii au spus că acesta a fost rezultatul rănilor la cap cauzate de bătaie. "Mă simt mai bine acum, dar reabilitarea va dura mult", a zis el. A fost întrebat ce părere are despre filtrare. "Ei separă familii. Oamenii dispar. Este teroare pură", a răspuns acesta.
Andriy și familia lui s-au stabilit acum în Germania, după ce au fost forțați la rândul lor să plece în Rusia. Privind în urmă, el crede că forțele de ocupație păreau să folosească filtrarea pentru a-și arăta "puterea absolută". Soldații, a spus el, s-au comportat ca și cum ar fi fost un "tip de divertisment", ceva pentru a "satisface propriul ego".
* Unele nume au fost schimbate pentru protejarea subiecților