Teodor Lazăr (USR): Guvernului nu i-au fost suficiente 100 de zile pentru a suplimenta numărul de bacuri de la Isaccea. Trecerea se face cu un singur bac!


Teodor Lazăr (USR): Guvernului nu i-au fost suficiente 100 de zile pentru a suplimenta numărul de bacuri de la Isaccea. Trecerea se face cu un singur bac!

Deputatul USR Teodor Lazăr atrage atenția că Guvernul PSD-PNL nu e în stare să coordoneze corespunzător situația de la vama Isaccea, la mai bine de trei luni de la începutul războiului, deși și-a asumat îndeplinirea unor obiective clare în acest sens.

„Sute de camioane ucrainene care transportă grâne pentru zone din Africa și Orientul Mijlociu sunt blocate la Isaccea, întrucât trecerea Dunării se face în continuare cu un singur bac al Navrom, ceea ce îngreunează întreaga operațiune. Deși au trecut mai bine de 3 luni de la începerea conflictului, Guvernul a eșuat în a duce în zonă mai multe bacuri care să grăbească transportul de cereale pentru oamenii care au nevoie disperată de hrană. Aceste bacuri puteau fi aduse de la Brăila, de la Galați sau chiar din Tulcea. În loc să existe o coordonare clară și asumarea răspunderii, instituțiile dau vina una pe alta, fără ca cineva să-și asume vreo inițiativă care să ducă la rezolvarea situației”, atrage atenția deputatul USR, Teodor Lazăr.

Lazăr spune că un singur bac nu poate asigura nevoile de la fața locului. 

„Capacitatea singurului bac de la Isaccea este de doar 16 camioane, însă el este utilizat și de mașinile personale. Astfel, la fiecare trecere, pot fi transportate doar aproximativ 10-12 camioane. Asta face ca unele camioane să stea și o săptămână la coadă până să treacă Dunărea. Organizarea este atât de proastă încât doar pe partea română așteaptă aproximativ 400 de camioane ”, explică Lazăr. 

Liderul USR spune că este în interesul României să ajutăm Ucraina, dar și ca grânele să ajungă în țările africane, pentru a nu risca un nou val imigraționist generat de probleme sociale. 

„Românii s-au mobilizat mult mai bine decât guvernanții și i-au ajutat pe refugiații ucraineni care au fugit din calea rachetelor lui Putin. Cu toate acestea, Guvernul este în continuare dator să explice de ce nu susținem mai puternic Kievul și de ce nu acționăm mai ferm pentru a facilita exportul de cereale ucrainene. Din punct de vedere strategic, este în interesul României și al lumii euro-atlantice ca Rusia să nu câștige acest război și să nu ajungă la gurile Dunării. În plus, tot în interesul nostru este să ne asigurăm că Putin nu va reuși să genereze o foamete în Africa, pentru că un eventual va de emigranți economic ar pune și mai multă presiune pe țările europene”, explică Lazăr.

Liderul USR arată că incapacitatea Guvernului a fost taxată inclusiv de partenerii noștri americani care ne-au atras atenția că trebuie să evităm o criză alimentară în Orientul Mijlociu. 

„În urmă cu două zile, premierul Ciucă a primit la Palatul Victoria o delegație a Senatului american, ocazie cu care am fost încurajați să ne implicăm mai ferm în facilitarea exporturilor de cereale către Orientul Mijlociu. Asta demonstrează că inclusiv partea americană este nemulțumită de modul în care gestionăm logistica acestor transporturi”, conchide Lazăr.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.