UPDATE: Fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, bănuit de corupere pasivă, organizarea, dirijarea și acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită, rămâne în arest la domiciliu. Asta după ce marți, 31 mai, magistrații Curții de Apel (CA) Chișinău au respins recursul procurorilor anticorupție care au solicitat schimbarea măsurii preventive în privința lui Igor Dodon și au menținut decizia primei instanțe. (sursa: Ziarul de Gardă)
Curtea de Apel Chișinău va decide astăzi, într-o ședință care începe la ora 13.00, dacă infractorul rusofil Igor Dodon își va continua arestul la domiciliu, în viloiul său de 424 metri pătrați de la Buiucani, sau va fi transferat într-o celulă ”russkii standart” de la Penitenciarul 13, așa cum se întâmplă în mod uzual cu infractorii și cum ar fi normal să se întâmple cu un agent al Rusiei acuzat de trădare de țară.
Fostul deputat Iurie Reniță comentează momentul, pe Facebook:
”Astăzi, la ora 13:00, Curtea de Apel Chișinău va decide ce este mai indicat pentru binele și liniștea lui Igor Dodon: continuarea rumegatului documentelor la vila acestuia de 424 metri pătrați de la Buiucani sau transferarea lui într-o celulă ‹russkii standart/standard rusesc› de la penitenciarul nr.13?”