Germania, "călcâiul lui Ahile" al lumii libere. Detaliile privind modul în care a fost abandonată militar Ucraina de Guvernul condus de socialistul Olaf Scholz


Germania, "călcâiul lui Ahile" al lumii libere. Detaliile privind modul în care a fost abandonată militar Ucraina de Guvernul condus de socialistul Olaf Scholz

Germania a redus "la minimum" sprijinul militar pentru Ucraina, ceea ce a determinat apariția unor acuzații conform cărora a încălcat angajamentul său de a furniza armament greu.

După declanșarea războiului la scară largă de către Vladimir Putin împotriva Ucrainei, cancelarul german Olaf Scholz a anulat o politică istorică de interzicere a furnizării de arme în zonele de conflict și a autorizat transportul de arme antitanc și antiaeriene. Cu toate acestea, din 25 martie, Germania a trimis doar două pachete de armament în Ucraina, conform documentelor consultate de Die Welt.

Transporturile au inclus 4.600 de mine antitanc, piese de mitralieră, radiouri, grenade și alți explozivi.

De două ori, o dată în aprilie și o dată în această lună, Ucraina a scris Guvernului german solicitând de urgență tancuri și vehicule blindate de luptă, relatează publicația germană. 

Cu toate acestea, în pofida asigurărilor transmise de Berlin că va furniza arme grele, livrările încă nu sosesc.

Andrij Melnyk, ambasadorul Ucrainei în Germania, l-a acuzat pe Scholz că a abandonat Kievul, deoarece nu a furnizat 100 de vehicule de luptă Marder pentru infanterie. Deși miniștrii săi de Externe și Economie au aprobat transferul, Scholz încă nu l-a semnat. "Din punct de vedere militar, Ucraina este pur și simplu abandonată de Berlin", a spus Melnyk pentru Bild.

În weekend, coaliția de guvernământ a fost zguduită de recriminări în legătură cu afirmațiile conform cărora Partidul Social Democrat (SPD) al lui Scholz ar fi indus în eroare publicul, parlamentarii și alte partide de la guvernare cu privire la exporturile de arme către Ucraina.

Siemtje Möller, secretar de stat în Ministerul Apărării din partea SPD, a susținut că NATO a convenit colectiv că "nu vor fi livrate vehicule blindate de transport de trupe sau tancuri de luptă de model occidental". Afirmația a fost respinsă "în mod concludent" de Marie-Agnes Strack-Zimmermann, președinta Comisiei parlamentare de Apărare din cadrul Bundestag și reprezentantă a Partidului Liber Democrat (FDP), formațiune politică ce face parte din coaliția de guvernare. 

Gabrielius Landsbergis, ministrul lituanian de Externe, a declarat că un acord NATO de a nu fi furnizate vehicule blindate "cu siguranță nu a fost discutat niciodată".

Totodată, președintele Poloniei Andrzej Duda a declarat săptămâna trecută că este "foarte dezamăgit" că Germania nu a reușit să onoreze un acord de schimb pentru a furniza Varșoviei tancuri Leopard 2 ce urmau să înlocuiască tancurile T-72 din epoca sovietică pe care armata poloneză le-a transferat în Ucraina.

De asemenea, Germania a fost de acord să furnizeze Ucrainei șapte tunuri Panzerhaubitze 2000 cu rază lungă de acțiune, tunuri autopropulsate și 50 Gepard, vehicule asemănătoare tancurilor înarmate cu tunuri antiaeriene ghidate de radar. Însă, acest prim lot din această categorie de sprijin militar nu va ajunge în Ucraina până în iulie.

În timpul unui discurs susținut săptămâna trecută la o convenție catolică de la Stuttgart, cancelarul german Olaf Scholz a reiterat că Germania s-a angajat să sprijine Ucraina, dar a pus o serie de întrebări retorice care au ridicat îndoieli cu privire la modul în care va demonstra acest sprijin.

"În centrul problemei se află întrebarea: poate fi combătută violența cu violență? Sau, după cum spun unii: pacea poate fi atinsă doar fără arme? Este clar că astfel de întrebări trebuie discutate", a spus el. (sursa: The Times)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.