Ca la comandă, rețelele de socializare și mass-media s-au umplut de mesaje pacifiste, care cer Ucrainei să înceteze războiul, să capituleze și să „nu-l umilească pe Putin”, cedându-i teritoriile ocupate. De la Macron până la Kissinger, brusc s-a format un cor numeros, solidar, care insistă, în numele pretinsei păci universale, Ucraina să depună armele și să satisfacă revendicările Rusiei imperiale.
În fața cinismului fără margini, rămâi consternat: parcă nu pruncii Ucrainei sunt măcelăriți, parcă nu rachetele rusești distrug orașele ucrainene, parcă „nevinovata și sărmana Rusie” ar fi supusă bombardamentelor și agresiunii militare, și nu invers.
Ca la comandă, o armată nevăzută a apărut la suprafață, a ocupat rețelele de socializare și mass-media internațională, cerând cu aroganță și fără pic de rușine ca Ucraina să accepte compromisul, să se predea necondiționat și să rămână pe vecie sclava Rusiei.
Corul uriaș al pacifiștilor rusofili arată dimensiunile gigantice ale rețelelor, care alimentează războiul hibrid și propaganda rusească în țările libere și democratice.
Nu prea înțeleg de ce încă mă mai miră că anumite persoane influente din dreapta Prutului, promovează conștient sau inconștient narativele rusești și se fac a nu vedea consecințele cedării în fața șantajului unui stat terorist, inclusiv pentru Țara noastră. Din păcate, trăim iarăși, un deja-vu...
La 28 iunie 1940 regele României a acceptat condițiile ultimatumului rusesc de cedare a teritoriilor românești și, iată consecințele -- suntem o Țară dezmembrată până în prezent.
Mâine, Rusia, când va prinde la puteri, va continua ofensiva pentru refacerea URSS, apoi a întregului „lagăr socialist”. Evident, în numele păcii și al securității. Ca nu cumva, „marele stat moldovenesc” de pe malul Bâcului, s-o atace și s-o ocupe.
Întârziem enorm, dar dacă vrem pace cu adevărat, suntem datori să strigăm în gura mare: orice compromis cu Rusia șovină înseamnă un război mondial amânat, care va fi declanșat după ce Kremlinul își va umple visteria și își va moderniza armata, ideologia, propaganda și armamentul. Nu Putin a născut Rusia, ci viceversa. Dispariția lui Putin e un panaceu, nu o soluție sau, cu atât mai mult, schimbarea esenței statului rus agresiv, militarizat și expansionist. Acum a apărut o șansă istorică pentru a preîntâmpina apocalipsa nucleară prin demilitarizarea și denazificarea Rusiei imperiale și aducerea ei treptată și îndelungată în rândul țărilor normale, fără halucinațiile mesianismului ei și a dominației mondiale. Să reținem recidivele istorice ale șovinismului velicorus: ori de câte ori Rusia țaristă, stalinistă sau putinistă prinde la puteri, nu investește în modernizarea țării și bunăstarea poporului, ci în războaie și cuceriri de teritorii străine.
Mă adresez pacifiștilor de serviciu: doriți să locuiți în casa proprie cu un asasin în serie? Nici Ucraina nu dorește. În afară de rețelele propagandistice, compromisul „pace contra teritorii” este promovat, în primul rând, de două țări dezvoltate din UE (Germania și Franța), care au contribuit enorm la crearea și modernizarea mașinii de război a Rusiei putiniste. Explicațiile, ar fi bine să le auzim la Tribunalul de la Haga.
Nu suspectez „pacifiștii” din dreapta Prutului de gânduri ascunse, dar narativele „pace contra teritorii” și „să nu-l umilim pe Putin” sunt narative lansate de serviciile rusești și promovate de agentura lor internațională. Stimați „experți”, intrați pe rețelele de socializare din FR, în mass-media din Rusia și o să „descoperiți” că mai mari „pacifiști și umaniști” decât rușii nu există pe planetă. Până și odioasele crime comise de armata rusă în Ucraina sunt prezentate, sub cele mai perfide sloganuri propagandistice, ca acțiuni umaniste în beneficiul poporului ucrainean.
Ce urmează? Se știe că după ce armata „eliberatoare” distruge și ucide totul în calea ei, din spate vin batalioanele de pacifiști, care aduc arhicunoscuta „lume rusă” – cinovnici barbari și corupți, administrație tribală, teroare și spaimă, asasinate în masă și foamete planificată, deportări și epurări interetnice, discriminări și șovinism velicorus.
Îmi amintesc că, prin anul 1989, apăruse la Chișinău primii „misionari pacifiști” din Occident, școliți la Moscova, un soi de cominterniști, care ne rugau să renunțăm la revendicările Mișcării de Eliberare Națională din coloniile rusești (așa-numitele republici unionale) în numele păcii mondiale, fiindcă prăbușirea Uniunii Sovietice ar genera, ne speriau ei, un război nuclear și planeta va fi făcută în praf cosmic. Ce bine că am aruncat la coșul de gunoi recomandările lor și ne-am rupt de la imperiul răului!
Compromisurile de atunci, îngăduința și concesiile marilor puteri față de Rusia, au permis Moscovei să se revanșeze, să paralizeze dezvoltarea popoarelor ieșite din închisoarea sovietică, iar agresiunile Kremlinului răzbunător pot fi văzute în R.Moldova (Transnistria), Georgia (Abhazia și Osetia de Sud), Ucraina (Crimeea, Donbas, Luhansk) — enclave rusești create pentru refacerea URSS.
E o iluzie foarte periculoasă să crezi că monstrul se va opri doar la subjugarea Ucrainei. Dacă în numele păcii fictive, impuse de Moscova, SUA ar accepta modelul rusesc de împărțire a lumii, a la pactul Ribbentrop-Molotov, ar reîntoarce NATO la anul 1997, vă imaginați cum ar arăta harta continentului european și ce ar rămâne din țările UE?
Cum ar fi arătat lumea și ce ar fi însemnat în mai 1945 să fie negociată pacea mondială cu Hitler? Care vor fi consecințele pe termen mediu și lung pentru Europa, dacă se negociază pretinsa pace cu criminalul de război Putin? Ce facem cu planurile Rusiei imperiale de a acapara „străvechile teritorii slave-rusești”, în care intră și toată Moldova istorică, Bucovina întreagă și Maramureșul?
Rugămintea mea către mulți oameni de bună-credință de pe ambele maluri ale Prutului este să detecteze și, respectiv, să nu promoveze narativele rusești, fiindcă ele sunt șantaj curat și pregătesc opinia publică națională, regională și mondială să accepte modelul dictatorial și barbar rusesc, în numele unei păci iluzorii, fictive. În caz contrar, desigur, dacă nu le dai rușilor toată planeta, criminalii de război din buncărele Kremlinului, deschid valiza cu butonul nuclear.