Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri că nu este posibil ca Turcia, membră NATO, să susțină planurile Suediei și Finlandei de a se alătura alianței, având în vedere că țările nordice "găzduiesc multe organizații teroriste".
Deși Turcia a sprijinit oficial extinderea NATO de când s-a alăturat, în urmă cu 70 de ani, alianței conduse de SUA, opoziția sa ar putea reprezenta o problemă pentru Suedia și Finlanda, având în vedere că noii membri au nevoie de un acord unanim.
Turcia a criticat în mod repetat Suedia și alte țări occidentale pe tema abordării acestora cu privire la organizațiile considerate teroriste de către Ankara, inclusiv grupările militante kurde PKK și YPG și adepții clericului islamic din SUA Fethullah Gulen. Ankara spune că guleniștii au încercat să dea o lovitură de stat în 2016. Gulen și susținătorii săi neagă acuzația.
"Urmărim evoluțiile referitoare la Suedia și Finlanda, dar nu avem opinii pozitive", a declarat Erdogan, adăugând că NATO a greșit în trecut când a acceptat Grecia ca membru, întrucât asta a permis Atenei "să adopte o atitudine împotriva Turciei, având NATO în spatele ei".
"Vorbind din perspectiva Turciei, nu vrem să repetăm greșeli similare. În plus, țările scandinave găzduiesc organizații teroriste", a spus Erdogan, fără a oferi detalii.
"Ei (membri din organizațiile considerate teroriste de Ankara - n.red.) sunt chiar membri ai Parlamentului în unele țări", a completat acesta.
Ca răspuns, ministrul de Externe al Finlandei, Pekka Haavisto, a făcut vineri un apel la răbdare și a cerut o abordare de tip "pas cu pas" ca răspuns la rezistența Turciei față de aderarea finlandeză și suedeză la NATO.
"Avem nevoie de puțină răbdare în acest tip de proces, nu se întâmplă într-o singură zi... Să abordăm problemele pas cu pas", a spus Haavisto.
Declarația lui Erdogan a părut să fie o surpriză pentru Finlanda după ce Haavisto a vizitat Turcia de două ori în ultimele luni, iar președintele finlandez Sauli Niinisto a vorbit la telefon cu Erdogan la începutul lunii aprilie.
După acel apel, Niinisto a postat pe Twitter "Turcia sprijină obiectivele Finlandei!".
Surpriza privind abordarea Turciei poate fi și mai mare în condițiile în care secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus, inclusiv ieri, că finlandezii vor fi "primiți cu căldură" și a promis un proces de aderare "lin și rapid".
Turcia a criticat războiul declanșat de Rusia, a trimis drone militare în sprijinul Ucrainei și a încercat să faciliteze discuțiile de pace între părți. Dar nu a susținut sancțiunile occidentale împotriva Moscovei și încearcă să mențină legături strânse de comerț, energie și turism cu Rusia. (sursa: Reuters)