"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Mariupol e complet în ruine, distrus 100%. Nimic nu a mai rămas din el....Când un demnitar rus a declarat că vrea să facă din Mariupol un oraș-stațiune balneară, difuzând ucrainenii „recunoscători” și „eliberați” în mod regulat la televiziunea rusă, mi-am amintit filmul din 1944 „Fuhrerul oferă un oraș evreilor”.
Goebbels era foarte pasionat de cinema și era considerat unul dintre principalele instrumente de propagandă. În 1944, s-a decis să se facă un film care să arate cât de "fericiți" erau evreii în ghetoul „exemplar” aflat la 60 km de Praga. Locul se numea Terezin. Acolo au început să fie aduși evrei din toate țările europene sub ocupaţie pentru a crea imaginea necesară organizațiilor internaționale, care au început să audă zvonuri despre crematorii și camere de gazare.
Timp de câteva luni, ghetoul a fost adus într-o stare de înflorire: gunoaiele au fost scoase, casele au fost reparate, s-au construit cafenele și magazine false, s-au plantat flori și șapte mii și jumătate de bătrâni, invalizi și prizonieri epuizați de foame și muncă grea au fost trimiși în camerele de gazare de la Auschwitz. Căci nimic nu ar trebui să strice imaginea unui ghetou ideal. Locuitorii rămași ai acestui „paradis” evreiesc au început să repete scenariul scris de dramaturgii din SS.
Pe ecran, viața orașului era lipsită de griji și fericită. Un adevărat loc dedicat muncii în folosul societății: locuitorii „așezământului evreiesc” coseau cizme și haine, mulgeau vaci... Apoi, obosiți, dar mulțumiți, ascultau o prelegere sau un concert, vizitatau biblioteca, copiii vizionau spectacole. Șeful Judenrat-ului, Paul Epstein, a ținut și un discurs de recunoștință către Führer pentru grija față de evrei.
Filmat de celebrul regizor Kurt Gerron, a obținut o autenticitate incredibilă a sentimentelor de la actori. Era imposibil de spus că locuitorii mulțumiți din Terezin de pe ecran nu erau sinceri. Poate pentru o clipă acești oameni condamnați s-au simțit cu adevărat fericiți – cine știe.
Filmările s-au încheiat în septembrie 1944 și au fost trimise pentru editare, iar zece eșaloane cu actori, figuranți și alți participanți la procesul de creație au fost trimise la moarte. Paul Epstein, care l-a lăudat pe Fuhrer, a fost ucis chiar pe loc. Kurt Gerron, împreună cu familia sa, a fost adus la Auschwitz cu ultimul tren și trimis în camera de gazare în aceeași zi. Din cei 18.000 de oameni din oraș pe care Fuhrer-ul i-a „daruit” evreilor, practic nimeni nu a supraviețuit.
Atunci oamenii nu aveau Internet așa cum au acum și astfel de filme puteau convinge cu adevărat pe cineva pentru o perioadă scurtă de timp, dar în epoca actuală a accesului instantaneu la orice informație, când toată lumea poate vedea imaginea reală a "darurilor" Führer-ului pentru poporul ucrainean fără să se ridice de la canapea, nimeni nu are dreptul să spună: „Nu am știut, nu am văzut, nu am înțeles”. Asta nu se iartă! Ignoranţa și prostia la fel sunt condamnabile!
Nu-mi spuneţi că v-aţi săturat de războiul ăsta și v-aţi întors intenționat privirea. Nu vreau să aud scremete impotriva ucrainencelor care protestează împotriva violurulor în faţa Ambasadei FR și urlete "duceţi-va la voi acasă în Ucraina" așa cum am auzit de la niște mizerii de 9 mai. Mizerii care după ironia sorţii se consideră femei.
Ăștia care îmi declaraţi că toate sunt minciuni, sau că nu vă pasă, nu aveţi nici o scuză și nici o justificare pentru un comportament de bâdlă mizerabilă, lipsită de empatie și creieri.
