Germania trimite și obuziere autopropulsate în Ucraina. Cum ajung armele germane pe frontul ucrainean


Germania trimite și obuziere autopropulsate în Ucraina. Cum ajung armele germane pe frontul ucrainean

În urma acordului de principiu privind livrarea de arme grele, guvernul federal are în vedere și predarea celebrelor obuziere autopropulsate Panzerhaubitze 2000 din stocurile Bundeswehr către Ucraina. Este vorba despre un pachet de arme grele la care Germania și Italia ar putea contribui, pe lângă Țările de Jos.  

Chiar dacă, în aprilie, doar 40 dintre cele 119 obuziere autopropulsate 2000 ale Bundeswehr erau operaționale, oficialii germani spun că sunt în discuții cu diverși parteneri, cu scopul de a oferi un sprijin eficient Ucrainei – și în domeniul artileriei.   ”Există diverse opțiuni care sunt examinate în prezent”, a declarat pentru presa germană un purtător de cuvânt al Ministerului German al Apărării.

În ciuda consecințelor anunțate, cu titlu de amenințare, de către Rusia, majoritatea germanilor susține livrarea de arme grele către Ucraina.  Potrivit Politbarometrului ZDF, 56% dintre germani susțin planurile guvernului de a furniza Ucrainei arme grele, cum ar fi tancuri și obuziere autopropulsate, în lupta împotriva Rusiei. 39 la sută însă, se opun.  Cu toate acestea, imaginea arăta foarte diferită față de luna martie, când 63% dintre germani erau împotriva livrării de arme și doar 31 la sută pentru.  

59 la sută dintre Germani admit că cred acum că livrările de arme cresc riscul unui atac rusesc asupra țărilor occidentale iar 84 la sută afirmă că Germania poate face față numărului de refugiați din Ucraina.  

Dincolo de declarații și asumări, decizia guvernului german de a expedia arme grele din Germania în Ucraina este acum urmată de o provocare logistică. Tancurile precum Cheetah, obuzierele Panzerhaubitze 2000 și alte sisteme mari de luptă trebuie mai întâi aduse în interiorul Ucrainei și mai departe trimise pe linia frontului. Partenerii occidentali ai Ucrainei se vor ocupa de operațiunile de transport până la granița cu Ucraina, în timp ce ucrainenii sunt responsabili de restul etapelor în țară.

Avioanele de război rusești și atacurile cu rachete direcționate reprezintă o amenințare atunci când vorbim de transportul armelor grele în întreaga țară, dar întunericul și vegetația densă sunt aliați naturali. Experții vorbesc despre ruperea „semnăturii” vehiculelor, adică despre încercarea de a le face de nerecunoscut pentru ochi și nu numai. Pentru că radiația de căldură în timpul funcționării poate atrage atenția la fel cum o pot face, la nivel vizibil, țeava tunului sau șenilele.

Rusia folosește sateliți pentru a identifica ținte în Ucraina. Armata occidentală a ținut cont, de asemenea, cu fermitate, de faptul că forțele speciale ruse din vestul Ucrainei pot fi cu ochii pe secțiunile de rute folosite pentru transport și pot orienta către acestea atacuri țintite de la distanță. Întrucât avioanele de război rusești nu se pot deplasa liber din cauza apărării antiaeriene ale ucrainenilor, Rusia se bazează pe atacuri cu rachete și pe ținte staționare - cum ar fi depozitele de arme reale sau presupuse.

Cel mai probabil occidentalii și ucrainenii vor apela la camuflaj. Potrivit informațiilor de la Agenția Germană de Presă, cele 50 de tancuri Ghepard alocate Ucrainei nu se află în același loc în Germania. Acestea au fost dispersate într-un mod controlat, dar pot fi livrate în scurt timp.  

Cu efuziune, ministrul ucrainean al apărării Oleksiy Resnikov i-a mulțumit colegului său german Christine Lambrecht pentru livrarea anunțată de guri de foc antiaeriene. Cu toate acestea, ministrul știe și că, după două luni bune de vărsare de sânge și pierderea a mii de soldați, țara sa se confruntă cu „săptămâni extrem de dificile”. Antrenamentul cu arme și logistica ar necesita timp, a spus Resnikov. Este clar pentru el că Rusia nu numai că vede o nouă escaladare masivă a conflictului prin creșterea masivă a ajutorului militar, ci țintește și armele grele.

Aproape în fiecare zi, forțele armate ruse raportează cum distrug stocurile de arme și muniții, inclusiv rachete, în Ucraina. Generalul-maior rus Igor Konașenkov, pentru mulți cel mai cunoscut chip al Moscovei în război, explică cu răceală în videoclipurile de dimineață și seară ale Ministerului Apărării unde a fost lovită logistica ucraineană. Ca la o expoziție de armament, el detaliază pentru propagandă chiar și modul în care sunt trase rachetele - de la navele de război sau avioane sau de apărare aeriană la sol.

În martie, armata rusă a anunțat prima desfășurare a noii sale rachete hipersonice Kinzhal (Pumnal) în vestul Ucrainei. Un arsenal de rachete din regiunea Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei a fost distrus. Azi, în Ucraina sunt folosite și rachetele Kalibr dar și temutul Iskander. Chiar dacă sistemele de cale ferată au fost lovite în mod repetat, deoarece transportul maritim sau aerian este exclus, armele pot ajunge în Ucraina doar pe uscat. Iar convoaiele cu astel de arme grele furnizate de Occident vor fi din ce în ce mai mult vizate de armata rusă în viitor.

Scopul declarat al războiului lui Putin este o „demilitarizare” a Ucrainei. Prin urmare, Rusia vede armele și munițiile furnizate de statele NATO drept ținte „legitime”, așa cum a subliniat ministrul de externe Serghei Lavrov la Moscova. Într-un interviu acordat televiziunii de stat ruse, care a primit atenție la nivel mondial, el a avertizat chiar despre pericolul „real” al unui al treilea război mondial.

După decizia privind livrarea de arme grele din această săptămână, fostul președinte și adjunct al șefului Consiliului Național de Securitate, Dmitri Medvedev, a amintit și de epoca nazistă. „Se va termina cu tristețe”, a anunțat Medvedev, în timp ce Putin a avertizat în repetate rânduri împotriva imixtiunea din exterior în conflictul asupra Ucrainei.

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.