Curva moscovită (predica în avans, pe scurt)

Că tot ne apropiem de Duminica Mariei Egipteanca, diferența dintre aceasta și Patriarhul Kirill este din ce în ce mai vădită. În timp ce la Kremlin s-a instalat o sectă apocaliptică, râvnind după raiul geostrategic al fostei URSS, capul văzut al Bisericii noastre de acolo - da, a noastre, că nu este doar a rușilor, cum nici noi nu suntem proprietari locali pe Ortodoxie, marea ispită fiind tocmai intabularea credinței, de unde respirația sinodală constitutivă a dreptei credințe - comite aproape zilnic acte de prostituție zisă sacră. Să mă ierte cei mai diafani, dar alți termeni, inteligibili pentru oamenii de azi, nu găsesc. Putem, desigur, vorbi despre apostazie, erezie, despre păcat strigător la cer, împotriva Duhului Sfânt, despre înregimentarea teologică, la vârf, a unui corpus eclesial în propaganda de război a statului secular, despre imoralitate și chiar nebunie, în toate accepțiunile acesteia. Pentru a le spune tuturor la un loc pe nume, asta este: înșelarea lui Hristos cu cei care slujesc "celuilalt", celui nenumit și negru de furie față de tot ceea ce este omenesc, pentru că are sămânță divină. Asemeni poporului lui Israel, rătăcind prin pustie sau luat în robie, Dumnezeu îl poate acuza pe Kirill de infidelitate, de încălcarea nerușinată, prin închinarea la idoli, a legăturii nupțiale. Exact: de curvie.

Ce este comun tuturor curvelor, stricatelor și stricaților în trup și/sau în spirit? Pretind că sunt fecioare/feciori, că nu au călcat strâmb. Cel puțin nu cu bună știință și în orice caz nu din dorință. Eventual, au "alunecat", precum cucoanele din gluma cu noul paroh din orașul italian (se poate aplica și în Bavaria sau oriunde). Or, de peste o lună, Kirill ne zdruncină cu tot felul de șocuri: de la faptul că el, războiul, nu există decât în manipularea ucraineano-occidentală, în rest derulându-se o banală operațiune specială ca atâtea altele în trecutul recent și nu numai. Tot Kirill ne luminează cu forța, băgându-ne lampa în ochi, că, în profunzime, acum și aici se dă marea luptă între Adevăr și minciună, că a venit momentul să ne lepădăm de amăgiri, ca și cum nu ai putea fi ortodox practicant oriunde în lume, chiar și în răspăr cu decadența societății. Desigur, dacă nu te decapitează islamiștii care, oricum, nu fac diferența între confesiunile creștine. Kirill nu are nicio trimitere la milioanele de ruși care trăiesc deja în Occident și nici nu explică la ce bun să construiești, la Paris de exemplu, o catedrală pe malul Senei, câtă vreme espriul locului este pervers rău. Foie gras, Saint-Émilion Grand Cru, Pigalle (pe toate gusturile). Bine, și La Procure, așa, ca paravan. În fine, scurtând, tot Kirill insistă să se roage pentru salvarea unității ortodoxe în condițiile unei agresiuni inclusiv de natură inter-ortodoxă, subliniată ca atare și de sceleratul de Putin. Ca și cum, sătul, lupul se roagă pentru reîntregirea familiei, ca pe vremuri: mama capră și ieduții ei. Emoție pură. Da, de curvă.

Ce face Maria Egipteanca și nu are, cel puțin până acum, de gând să facă Kirill? Înainte de toate, să se pocăiască. Interior, fără spectacol. Unii ar putea întreba, fie luându-i partea fie pur și simplu din disperare: ar fi avut/are încă o alternativă? Putea să fie altceva decât curvă? Ei bine, așa cum nu toate femeile, slavă Domnului!, sunt duse cu capul și nici toți bărbații nu sunt obsedați de un singur lucru, omul în cauză putea să nu intre în jocul acesta drăcesc. Cum? Prin retragere la mânăstire, precum Maria Egipteanca în pustie, rugându-se pentru luminarea tuturor. Eventual, spunând clar acest lucru. Nimic în plus. Că ar fi fost Kremlinul nervos? Cu siguranță. Credem că l-ar fi otrăvit? Probabil, dar cu viața unui singur om evitai rătăcirea întregii turme. Ce ușor este să vorbești, ar comenta unii. De ce nu a murit lânga Sfânta Vineri, în plin proces de demolare, Patriarhul Teoctist? Nu a murit voluntar, dar imediat după 1990 s-a retras, revenind abia după ce, fără să tragă nicio învățătură, ceilalți mitropoliți se certau care să îi succeadă, ignorând propriile lor cedări, unele mai groaznice decât altele. Pe scurt, despre asta este vorba: a fi la vârf nu înseamnă a avea un maxim de confort, material, instituțional sau de orice alt fel, ci și un risc pe măsură. A profita de primul și a-l amâna pe al doilea face diferența dintre Maria Egipteanca, fosta curvă din Alexandria devenită sfântă, și Kirill, curva moscovită.

Sus să avem inimile!