Oficialii occidentali au precizat că există informații potrivit cărora un comandant rus a fost lovit și ucis, în timpul luptelor din Ucraina, de propriile trupe ce-și manifestau revolta, informează The Guardian. Oficialii occidentali au precizat că această chestiune relevă problemele de moral cu care se confruntă forțele invadatoare.
Ei au subliniat – și au reiterat – rapoartele prezentate la începutul acestei săptămâni de un jurnalist ucrainean conform cărora un colonel de brigadă a fost lovit de un tanc și, ulterior, a murit din cauza rănilor sale.
Un oficial a precizat că este de părere că respectivul comandat al brigăzii a fost "ucis de propriile sale trupe" ca "o consecință a amplorii pierderilor suferite de brigada sa".
Cu toate acestea, deși există unele dovezi care să confirme afirmația conform căreia comandantul a fost lovit, e mai puțin clar dacă respectivul colonel a murit.
Raportul inițial privind revolta trupelor rusești a fost publicat miercuri pe Facebook de un jurnalist ucrainean, Roman Tsymbaliuk, care a spus că nemulțumirea în rândul forțelor invadatoare a apărut după ce unitatea, care luptase la Makariv, la vest de Kiev, și-a pierdut "aproximativ 50% din personal".
"După ce a ales un moment convenabil, în timpul luptei, soldatul rus l-a lovit pe comandantul care stătea lângă el, rănindu-i ambele picioare", a scris jurnalistul. Colonelul a fost apoi mutat la un spital din Belarus.
Un film separat, lansat de liderul cecen, Ramzan Kadyrov, un apropiat al președintelui rus, Vladimir Putin, l-a arătat pe comandantul Yuri Medvedev în viață, în timp ce era transportat de trupele medicale.
În acea filmare, un luptător cecen vorbește cu un soldat aflat pe o targă, care în mod clar are răni la picioare, spunând: "Așteaptă... Ce mai faci? BINE? Vorbește cu noi...". Soldatul lovit răspunde: "Sunt în regulă. De unde ești?".
Dovezile pentru afirmația făcută de oficialii occidentali cum că respectivul colonel a murit s-au limitat la un raport de pe site-ul MailOnline, care spunea: "Un comandant rus, care a fost lovit în mod deliberat cu un tanc condus de propriii soldați ce protestau împotriva numărul imens de morți din unitatea sa, a MURIT".
Marea Britanie și alte țări occidentale cred că forțele rusești se confruntă cu un moral din ce în ce mai slab, deoarece suferă pierderi masive în lupte.
Oficialii occidentali cred că aproximativ o șesime sau poate o cincime din forța de invazie inițială a Rusiei, care cuprindea aproximativ 20 de grupuri tactice de batalion, "nu mai este eficientă la luptă" – un grad ridicat de pierderi ce reflectă tactica greșită privind invazia și riposta aprigă a ucrainenilor.