Cum se face de râs ”temuta” și ”măreața” aviație rusă. Putin NU e capabil să controleze spațiul aerian al Ucrainei. Kievul beneficiază de un flux de informații dintr-o sursă externă


Cum se face de râs ”temuta” și ”măreața” aviație rusă. Putin NU e capabil să controleze spațiul aerian al Ucrainei. Kievul beneficiază de un flux de informații dintr-o sursă externă

Umflată în neștire cu pompa propagandistică a Kremlinului, ”măreața” și ”temuta” aviație militară rusă nu este capabilă să se descurce în Ucraina, avioanele și elicopterele Moscovei fiind distruse deseori, semn că spațiul aerian al Ucrainei rămâne periculos pentru invadatori. 

Istoricul și jurnalistul George Damian aduce un argument insurmontabil privind această incapacitate, într-o analiză postată pe Facebook: ”Rachetele cu care este atacată Ucraina sunt lansate de pe vase sau avioane din Marea Neagră, Marea Caspică sau deasupra Crimeei. Asta înseamnă că forțele ruse nu controlează spațiul aerian ucrainean decât într-o proporție foarte mică”.

Podul.ro vă prezintă în integralitate analiza lui George Damian: 

”Temuta aviație militară rusă nu se prea descurcă în Ucraina și spectrul unui război prelungit. A 25-a zi de lupte în Ucraina

1. Rachetele cu care este atacată Ucraina sunt lansate de pe vase sau avioane din Marea Neagră, Marea Caspică sau deasupra Crimeei. Asta înseamnă că forțele ruse nu controlează spațiul aerian ucrainean decât într-o proporție foarte mică. În primele zile ale conflictului au apărut foarte multe filmări cu elicoptere rusești – care au dispărut din atacurile ulterioare, un alt semn că spațiul aerian ucrainean este periculos pentru aeronavele ruse. Cum nu au existat foarte multe știri despre lupte aeriene și despre misiuni ale aviației de vânătoare ucrainene în schimb au apărut foarte multe știri și imagini cu avioane ruse doborâte, cel mai probabil apărarea anti-aeriană de la sol a ucrainenilor este extrem de eficientă. Fie dețin sisteme noi, despre care nu au apărut informații în spațiul public, fie sunt extrem de eficienți în folosirea vechilor sisteme și cel mai probabil beneficiază de un flux de informații dintr-o sursă externă. Faptul că rușii nu controlează spațiul aerian așa cum și-ar dori este evident și în desfășurarea operațiunilor terestre, unde infanteria nu beneficiază de sprijin aerian și trebuie să se descurce cu sistemele de artilerie. Situația din comunicatele și știrile de natură militară contrastează cu apelurile repetate ale președintelui Zelensky care solicită avioane de luptă și sisteme de apărare anti-aeriană de la țările occidentale sau chiar instituirea unei zone de interdicție aeriană.

2. Situația de pe frontul din Ucraina se îndreaptă spre un blocaj în care nici una dintre părți nu poate să-și afirme dominația și să-și atingă obiectivele. Asta ar însemna ca luptele să se prelungească pe termen nedefinit în lipsa unui aport de resurse care să încline balanța într-o parte sau alta. O astfel de evoluție ar duce la o creștere scăpată de sub control a distrugerilor și pierderilor de vieți omenești. Surse ucrainene afirmă că Rusia a început să transfere pe frontul din Ucraina unități de geniu specializate în traversarea cursurilor de apă.

3. Ieri au avut loc mai multe proteste în localitățile ucrainene ocupate de forțele ruse. Astfel cetățenii orașelor Berdiansk, Kahovka și Herson au cerut plecarea forțelor ruse, din imaginile filmate se pot vedea mai multe sute de persoane cu steaguri ucrainene care cântă imnul Ucrainei. La Energodar rușii l-au reținut pe viceprimarul orașului Ivan Samoidiuk, iar cetățenii au ieșit ieri în stradă cerând eliberarea lui. Surse ucrainene anunță că în unele din orașele din sud controlate de ruși forțele militare au început să fie înlocuite cu polițiști și forțe paramilitare, deși nu este clar de unde au fost aduse.

4. Ministerul Apărării de la Kiev susține că este posibil ca armata Belarus să se alăture invaziei ruse a Ucrainei în următoarele zile. Ieri au continuat luptele în zona orașelor Izium, Rubijne, Severodonețk și Volonovaha în cadrul a ceea ce pare o operațiune de învăluire a trupelor ucrainene din Donbas. Spre Krivoi-Rog luptele dintre ruși și ucraineni au ajuns la 10 km de oraș. Au continuat luptele de stradă în Mariupol pe parcursul întregii zile de ieri, combinatul siderurgic din oraș fiind distrus. Rușii au bombardat și distrus ieri școala de artă din Mariupol unde se adăposteau circa 400 de persoane. În dimineața asta la ora 05:00 a expirat un ultimatum dat de forțele ruse pentru predarea orașului Mariupol în care li se garanta libera trecere civililor.

5. Oficialii ucraineni au acuzat forțele ruse că deportează civilii din Mariupol în Rusia împotriva voinței acestora. Presa rusă a anunțat evacuarea benevolă a civililor din Mariupol în Rusia, însă ar exista mărturii ale celor ajunși în Rusia care susțin că au fost siliți să părăsească localitatea sub amenințarea soldaților ruși.

6. În cadrul negocierilor au fost anunțate de surse familiare cu discuțiile purtate câteva concesii reciproce: partea ucraineană a fost de acord să interzică grupările care se revendică de la ideologii naziste și să schimbe denumirile străzilor care au primit numele unor personaje istorice anti-sovietice care au avut legături cu Germania nazistă. Pe de altă parte, negociatorii ruși nu ar mai insista pentru ca limba rusă să fie declarată limbă de stat și s-ar mulțumi doar cu renunțarea la legislația împotriva limbii ruse”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.