Imediat după evenimentele din Decembrie 1989, s-a încercat, prin Proclamația de la Timișoara, epurarea României de pușlamalele comuniste. Au trecut 30 de ani și România încă nu a scăpat de șerpăria Ciumei Roșii/Galbene!
În condițiile în care există riscul ca România să fie atacată/ ocupată de Putin, cred că un grup militar “pro-american” ar putea salva țara de cancerul bolșevic. Imediat ar urma o curățenie a structurilor de stat pline de foști comuniști /securiști și a Coloanei a V-a a Moscovei. Poporul român a vrut o țară liberă, fără nomenklatură, dar din nefericire metodele democratice au eșuat.
Celor care protestează, le spun: în 1958, generalul de Gaulle a dat, de facto, o lovitură de stat în Franța. Țara era divizată de războiul din Algeria. De Gaulle a preluat puterea, a echilibrat situația politică și, la final, țara era mai democratică și mai puternică! Acesta nu este singurul exemplu în care armata a intervenit în sprijinul democrației, pentru a reface, de fapt, mecanismele democratice și pentru a transfera, apoi, puterea, către civili - dar numai după ce primejdia era înlăturată. Cine nu a vrut să se implementeze Proclamația de la Timișoara, ca să ne eliberăm de comunism? Da, cei din fosta structură a lui Ceaușescu. A sosit timpul, ca forțe militare pro-americane să preia puterea și să curețe țara de rusofili/putiniști.