"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Jurnalista americană de origine rusă Julia Ioffe, o adevărată enciclopedie în materie de spațiu ex-sovietic și un interlocutor limpede în explicații, a detaliat, într-un interviu coerent și argumentat pentru Frontline PBS, pe baza propriilor informații obținute din surse din interiorul Kremlinului, ce se întâmplă, de fapt, în acest moment în Rusia, cum s-a ajuns la războiul cu Ucraina, ce a sperat Vladimir Putin să obțină, cine îi sunt cei mai apropiați colaboratori și unde țintește. La vreo afecțiune, eventual în fază terminală, nu s-a referit, dar a povestit despre faptul că ipohondria dictatorului rus a atins un nivel alarmant în pandemie și că ultimii doi ani i-a petrecut izolat, fiind foarte greu accesibil.
Ea mai spune și că cei doi-trei oameni cei mai importanți de la Kremlin, cu care Putin se sfătuiește și de a căror părere este dependent, sunt chiar „mai nebuni ca el”, liderul rus părând cumva, prin comparație cu aceștia, o voce moderată. Nu a spus clar cine sunt, dar ei par a fi cei indicați în „Financial Times” de jurnalistul Anatol Lieven, și el un bun cunoscător al fostului spațiu sovietic și al Europei de Est (a acoperit pentru publicația Times revoluțiile din 1989 din Cehoslovacia și România).
Ioffe s-a referit mai întâi la acea mascaradă de ședință a Consiliului de Securitate de la Kremlin, de dinaintea războiului cu Ucraina, când Putin a dat impresia că se consultă cu cei mai importanți oameni din subordinea sa, ștergând apoi pe jos, în fața națiunii, cu Serghei Narîșkin, șeful spionajului din Rusia (Serviciului de Informaţii Externe - SVR). Motivele acestui gest ar avea legătură, cel mai probabil, cu existenta unor scurgeri din structurile serviciului către americani care au umilit, au „dezbrăcat” efectiv Rusia, în fața întregii lumi, prin acuratețea informațiilor privind mutările liderului de la Kremlin.
Jurnalista spune că spectacolul oferit de Putin a semănat perfect cu ședințele conduse de Stalin, în anii 30, când toți colaboratorii acestuia erau terifiați de ideea că ar putea fi trimiși la muncă silnică sau executați, în funcție de toanele dictatorului.
Ea a indicat mai ales atitudinea lui Viktor Zolotov (foto jos), fostul bodyguard al lui Putin instalat de acesta în fruntea Rosgvardia (Garda Națională a Rusiei) după protestele prodemocrație din anii 2011-2012 din Rusia. Zolotov a fost exemplul perfect de slugărnicie și ipocrizie, înfierând Vestul cu mânie, spunând că Ucraina e marioneta acestuia, în timp ce nepotul său trăiește în lux la Londra.
Totuși, dincolo de un anturaj restrâns, aparatul de la Kremlin habar n-ar fi avut de planurile de război ale lui Putin.
Redăm mai jos câteva dintre opiniile jurnalistei americane. La finalul răspunsurilor ei, veți găsi toate detaliile despre cei trei acoliți ai lui Putin, implicați în orchestrarea atentatelor teroriste „cecene” din 1999, în asasinate cumplite, în tentative de lichidare a unor opozanți periculoși, în falimentarea oligarhilor care au îndrăznit să nu i se subordoneze lui Putin și găștii sale de la Kremlin.
Julia Ioffe: „Din diverse surse, după izbucnirea războiului, de la Moscova vin tot mai multe informații despre cât de șocați au fost cu toții la Kremlin, în ministerele Apărării și de Externe. Nimeni, nici măcar persoane de încredere din anturajul lui Putin nu au crezut că va face asta. Toți și-au imaginat că va recunoaște cele două republici separatiste, poate va trimite niște trupe peste graniță și cam asta s-ar fi putut întâmpla cel mai mult din punctul lor de vedere. Surse din Kremlin, apropiate de primul ministru au declarat, sub protecția anonimatului, că sunt pur și simplu răvășite. Oameni cu funcții înalte din Ministerul Apărării au fost, realmente, surprinși cu garda jos pentru că nu se aștepau la o asemenea evoluție, ca ordinele lui Putin să fie o invazie la scară atât de mare”.
„De ce nu demisionează acești oameni? Pentru că am văzut și în acel Consiliu de Securitate cât sunt de terifiați. Sunt cu toți ferecați în acest sistem solar în care el e centrul universului. Se tem că vor fi arestați sau că vor cădea în dizgrație. Ei nu se mai pot întoarce la o viață normală. Nu pot exista în afara guvernului. Dacă ajungi atât de sus, aproape de Putin, căderea nu înseamnă revenirea la o viață obișnuită. Te duci la închisoare. Pierzi tot. Trăiesc de prea multă vreme în această atmosferă de teroare ca să aibă curajul să-și spună părerea despre ideea lui dementă (de a invada Ucraina)”.
”E războiul lui, fără îndoială. (…) Discursul său de dinaintea invaziei a fost foarte interesant pentru că a fost mai puțin despre NATO. Nici măcar despre Ucraina, ci mai ales despre SUA, despre înfruntarea eternă dintre Rusia și Statele Unite. A părut că are de rezolvat o problemă rămasă în suspensie din era Războiului Rece, ca și cum ar vrea să ducă până la capăt o bătălie întreruptă brusc de evenimentele din 1991. Este o obsesie a Războiului Rece care i-a fost inoculată pe când activa în KGB. (…) Un lucru important despre agenții KGB sau FSB, pe care cei mai mulți dintre oameni nu au de unde să-l știe, e că indivizii ăștia sunt extrem de paranoici. Au o gândire dominată de conspiraționism, că tot ce se întâmplă pe lumea asta are legătură cu înfruntarea dintre SUA și Rusia și că dacă SUA nu sunt de acord cu revendicările Rusiei în Ucraina, înseamnă că Ucraina e marioneta SUA”.
”Putin nu a fost niciodată de acord că sfârșitul Războiului Rece (întâmpinat de vestici cu bucurie) a fost ceva bun, dimpotrivă l-a privit ca pe o tragedie, pentru că era o lume…bipolară. Un centru de putere era la Washington, celălalt la Moscova. Se echilibrau reciproc, iar ăsta era un lucru nemaipomenit pentru securitatea globală. (…) Rusia era pe culmile acestei lumi, era unul din cei doi șefi ai omenirii. Opinia Moscovei conta, Moscova trebuia consultată cu privire la orice, trebuia să i se ceară voie, Moscova putea să zădărnicească planurile Americii etc. Iar Putin ar vrea să se revină la asta. (…) Și exact asta a evidențiat în discursul său: America nu poate fi singura putere a acestei lumi. Războiul Rece a fost foarte bun. Pentru că nu a existat o altă putere care să contrabalanseze Statele Unite, am avut (conflictele din) Irak, Siria, Egipt, Libia, Afghanistan. (…) Apoi, legat de războiul de acum, el are de mult această obsesie cu Ucraina care nu este un alt stat. Ucrainenii sunt ruși, crede el. I-a spus-o și lui George W. Bush, la București, în 2008. Deci ce vedem acum nu este un alt Putin, ci unul care aplică esența gândirii sale”.
„Mai e și faptul că împlinește, la toamnă 70 de ani. E o aniversare „rotundă”. Rușilor le plac aniversările grandioase. E, de asemenea, o vârstă pe care nu o ating mulți bărbați din Rusia. Cu siguranță se gândește la ce o să lase în urma lui. Și cred că Ucraina a fost mereu piesa lipsă a ceea ce s-ar putea numi generic „moștenirea lui Putin”. ”
„Apoi în pandemie a fost lovit de un soi de paranoia pentru propria protecție. A ales să se izoleze. Oamenii care îl întâlneau erau supuși unui laborios proces de decontaminare. Dar mai târziu nu l-a mai mulțumit nici asta, cerându-le celor care voiau să-l întâlnească să intre în carantină, două săptămâni, într-un hotel special amenajat. Stafful, gărzile de corp, consilierii, oamenii săi de încredere, toată lumea stătea în izolare vreme de 14 zile. Chiar și președintele Kazahstanului s-a izolat două săptămâni și a primit mâncare prin ușă doar ca să-l poată întâlni pe Putin. Există informații cu privire la niște rapoarte ale administrației prezidențiale, ale ministerului Apărării că ce vedem acum e cumva rezultatul acelei ruperi de lume, că ar fi început să-i fileze o lampă după atâta vreme petrecută în singurătate. (…)".
„Înainte de marile proteste prodemocrație, înainte de anexarea Crimeii din 2014, Putin avea un cerc de sfătuitori mult mai divers. Erau vechii lui prieteni din KGB, oameni de prin alte servicii de informații, „șoimii”, acești așa-numiți siloviki (oameni de forță – foști ofițeri KGB, GRU, FSB, SVR, FSO etc, n. red.). Și mai erau așa-numiții liberali, tehnocrați, oameni cu înalte studii economice, care au lucrat în sectorul bancar, care își petrec tot timpul încercând să aducă investitori vestici, să deschidă Rusia către tot mai multe investiții și s-o integreze economiei globale. Mereu a existat o tensiune și chiar o luptă între cele două grupări pentru influență. Apoi, după 2012-2014, când Putin s-a considerat contestat și trădat de clasele medii și superioară, a căror bunăstare i se datora, și mai apoi de tehnocrați care îi reproșau anexarea Crimeei și-l avertizau să nu meargă mai departe în privința Ucrainei, liderul rus a tăiat punțile cu aceștia și i-a redus la tăcere. A rămas, așadar, doar cu siloviki. Și chiar și aceștia au devenit cu timpul tot mai puțini, astfel că, astăzi, se poate spune că cerul său intim este format din doi sau cel mult trei oameni de încredere care, așa cum par să se prezinte lucrurile, ar fi chiar mai nebuni decât el. Ba chiar președintele rus pare vocea cea mai moderată în echipa de sonați”.
„Cred că Putin nu înțelege încă ce se întâmplă exact în Ucraina. A evaluat enorm de greșit toată situația din teren. El era ferm convins că ucrainenii sunt ruși și că cei mai mulți dintre ei împărtășesc această opinie și vor dori să fie alipiți Rusiei. Dar iată că ucraienii au altă părere. Și în loc de flori pe străzi și strigăte de fericire, cum credea Putin că o să fie, Armata Rusiei este întâmpiantă cu cocktailuri Molotov, oamenii se pun în fața tancurilor cu mâinile goale, le arată soldaților semne obscene și îi trimit în p**da mamei lor. Luptă până la moarte pentru că nu vor să fie parte din Rusia. Nu cred că Putin a anticipat așa ceva. (…) Dar, din cauza/datorită lui se întâmplă un fenomen extraordinar în Ucraina, unde există un mix important de etnii și chiar opțiuni politice, iar NATO nu se bucura de prea mare simpatie înainte. Ucraina nu a știut prea bine niciodată ce repezenta ea ca națiune și care e drumul său: era pare din fostul univers sovietic vorbitor de limbă rusă, este o fostă țară sovietică sau este una europeană? După invazia din 2014 și după anexarea Crimeei, atât de iubită de ucraineni pe care o asociază cu ideea de vacanță de vară, după conflictul sângeros pe care Rusia l-a declanșat în est, lucrurile s-au schimbat radical. Și toate acțiunile Rusiei au avut rolul de a-i uni pe ucraineni și de a-i face să gândească la fel, în est sau în vest…chiar și cei din est, în trecut pro-ruși, urăsc Rusia acum. Iar astăzi politicenii de la Kiev spun că persoana care i-a ajutat cel mai mult pe ucraineni să-și construiască o identitate națională este…Vladimir Putin”. (vedeți VIDEO la finalul textului cu interviul integral acordat de Julia Ioffe)
Cele trei eminențe diabolice ale Kremlinului: Serghei Șoigu, Nikolai Patrușev și Igor Sechin
1. Șoigu, actualul ministru al Apărării, 66 de ani, nu este militar profesionist, nu a fost ofițer KGB, dar, după unele păreri, este singurul prieten adevărat al lui Vladimir Putin de la Kremlin. De profesie inginer, Șoigu a condus anterior Ministerul pentru Situații de Urgență, poziție din care l-a ajutat pe Putin nu doar să gestioneze actele de terorism din 1999 (official, comise de teroriști ceceni, în realitate însă orchestrate de FSB – PODUL a relatat AICI despre ascensiunea lui Putin), ci și să se instaleze la cârma statului. Ocupă funcția de ministru al Apărării din 2012.
El este creditat cu cucerirea militară a Crimeii în 2014, fiind totodată și șeful Direcției de informații militare externe a Federației Ruse – GRU -, care s-a aflat în spatele a două tentative de otrăvire cu agentul neurotoxic noviciok: Anglia, 2018, Salisbury, când vizat a fost fostul agent dublu Serghei Skripal (și accidental și fiica acestuia), și apoi în august 2020, în Siberia, când s-a încercat lichidarea liderului opoziției Alexei Navalnîi.
2. Nikolai Patrușev, 70 de ani, șeful Consiliului de Securitate al Federației Ruse și unul dintre cei mai loiali și mai vechi colaboratori ai lui Putin. Se știu din anii 1970 când erau novici ai KGB în Leningrad (actualul Sankt Petersbug), orașul natal al amândurora. În 1994 este chemat la Moscova pentru a-i fi încredințată conducerea Direcției de Securitate Internă a FSK (Seriviciul Federal de Contrainformații), succesorul KGB și predecesorul FSB (Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse) al cărui director devine în 1999, adică anul în care au loc celebrele atentate teroriste („cecene” orchestrate de FSB care determină cel de-al doilea război din Cecenia și care-l propulsează pe Putin în fruntea Rusiei, cum am arătat deja mai sus în cazul lui Șoigu).
Fostul ofițer al serviciilor secrete ruse Alexandr Litvinenko, asasinat în 2006, la Londra, cu poloniu radioactiv de către doi foști spioni KGB, îi acuzase anterior pe Putin și Patrușev de complicitate în organizarea atentatelor teroriste care au aruncat în aer patru blocuri din Moscova, Buynaksk și Volgodonsk, omorând sute de locatari.
În 1998, Litvinenko, ofițer specializat în acțiuni antitero și combaterea crimei organizate, a convocat o conferință de presă în care și-a anunțat demisia, acuzându-și superiorii de ordine ilegale printre care și asasinarea oligarhului Boris Berezovski (briliantul oligarh matematician care a făcut totuși niște socoteli atât de neinspirate când l-a convins pe Boris Elțîn, cu care era prieten de familie, să-l accepte pe Putin drept succesor. Acesta din urmă a promis ferm că nu-i va deferi justiției pe cei care devalizasera bogăția Rusiei după căderea comunismului, printre care și familia Elțîn, pentru ca mai apoi Berezovski să ajungă în fruntea listei negre a lui Putin). Când și Berezovski a murit în martie 2013, în locuința sa de la Londra, aparent curmându-și viața, lordul Timothy Bell, prieten intim al acestuia și expert în relații publice (poziție din care a lucrat și pentru oligarhul rus aflat în exil), a concluzionat succint: „Dacă-l superi pe Putin, dispari”.
Despre Patrușev se spune că este al doilea cel mai puternic om din Rusia și unul dintre cei care îl alimentează constant pe Putin cu teorii ale conspirației. „Scopul lor este să distrugă Federația Rusă”, îi spunea Patrușev, recent, cu voce nazală lui Putin, iar acesta îl asculta atent și încordat. Tot el declara într-un interviu din 2005 că Statele Unite și-ar dori ca Federația Rusă să nu mai existe.
Jurnalista din Marea Britanie Catherine Belton, autoarea volumului „Oamenii lui Putin” (tradus și în română), îl consideră adevăratul „arhitect al planului de subjugare a Ucrainei”.
3. Poreclit Darth Vader pentru că obișnuiește să calce pe cadavre ca să-și atingă scopul, oligarhul Igor Sechin, 61 de ani, fost ofițer KGB, astăzi unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia, și-a început cariera ca modest secretar al viceprimarului din Sankt Petersburg, Vladimir Putin, poziție pe care a ocupat-o între 1991 și 1996. Apoi a fost mâna dreaptă a lui Putin în toate funcție deținute de acesta: șef al cabinetului primului ministru, adjunct al administrației prezidențiale, vice-premier în guvernul condus de Putin începând cu 2008, perioadă în care presa americană spunea despre el că este al treilea om în stat, după Putin și Medvedev, ba chiar al doilea, după cum apreciau numeroase publicații britanice.
Potrivit unei informații scurse din interior Ambasadei SUA, în 2008, pe seama lui Sechin se glumea că „este atât de discret și în umbra că cel mai probabil nici nu există, ci este mai degrabă un mit, un bau-bau inventat de Kremlin pentru a menține teroarea”.
În 2004 el a devenit președintele consiliului de administrație al Rosneft și mai apoi director executiv al companiei (deținută de statul rus, Rosneft e cel mai mare producător de petrol din Rusia, care, la nivelul anului 2007, de exemplu, avea un profit net de 12,8 miliarde de dolari). Rosnet a preluat activele companiei Yukos a magnatului Mihail Hodorkovski intrat în conflict deschis cu Putin, care a fost apoi arestat și condamnat la peste zece ani de închisoare în două dosare. Hodorkovski l-a acuzat public pe Sechin că a complotat pentru a-i lua compania și pentru a-l trimite după gratii. „Cele două dosare ale mele au fost orchestrate de Sechin. Primul din lăcomie, al doilea din lașitate”, a spus Hodorkovski.
Este omul căruia Putin îi încredințează spre rezolvare probleme sale delicate și complicate. Îi este atât de indispensabil încât cei doi se consultă zilnic. În calitate sa de director executiv al Rosneft are un rol vital în economia Rusiei, acum atât de izolată de sancțiunile impuse de SUA și UE. Petrolul pe care compania îl vinde lumii reprezintă una din armele geopolitice esențiale ale lui Putin. De asemenea, taxele pe care compania le plătește statului rus sunt uriașe: numai în 2020, acestea au fost suficiente pentru a finanța 40% din bugetul armatei.
În 2014, după anexarea Crimeii, SUA au decis să-l sancționeze, situație pe care a catalogat-o drept nejustificată și ilegală. Acum, după invadarea Ucrainei, Sechin se află din nou sub sancțiuni. Superbul său iaht „Amore Vero”, în valoarea de 120 milioane de euro, a fost sechestrat de autoritățile franceze într-un port de lângă Marsilia. El nu a afirmat niciodată public că impresionanta navă ar fi proprietatea sa, dar o serie de poze postate pe Instagram l-au dat de gol (autoritățile franceze au descoperit apoi că iahtul este deținut de o companie offshore al cărei acționar principal este Sechin).
Darth Vader-ul lui Putin se află pe lista oligarhilor ruși aflați sub sacțiuni în Uniunea Europeană, dar situația lui în Regatul Unit era incertă, după cum relata recent The Guardian.
În ciuda faptului că este necioplit, conflictual, oportunist și lipsit de scrupule, Sechin este absolvent de limbi străine, la Univesitatea de stat din Leningrad. Vorbește fluent franceză și portugheză, fiind în tinerețe un cititor avid.
