Strategia lui Eco

Povestea pe care o spune Rusia rușilor nu are niciun corespondent extern. Rusia le spune ceva, puțin și dezlânat, ucrainienilor: gen denazificare (capitol la care vecinii se simt nițel incomod) și apărarea rușilor din Donbas (exclavizați de Ucraina însăși din pricina atacurilor permanente ale trupelor paramilitare). De ce atacă alte orașe, care teoretic nu îl interesează, Putin nu justifică. A aruncat ceva despre drogații guvernanți de la Kiev. La fel de bine putea să vorbească despre bețivi sau iubitori de orchidee. Cam atât.

Rușilor le este oferit un conținut mai elaborat, completat de Patriarhul Kirill și de alte voci: Ucraina, deci nu doar Donbas-ul, trebuie apărată de satanizarea venită din Occident, concretizată în homosexualitate, că același Occident duce un aprig război pentru a separa frații unul de celălalt, atac care va viza în curând și Rusia. Refrenul comun politico-bisericesc: nu este vorba despre un război în sens propriu, ci despre o intervenție umanitară susținută de operațiunea specială. Publicului internațional nu i se spune, ca pedeapsă, nimic. Doar în Consiliul de Securitate rusul a aruncat, la mișto, chestia cu armele biologice, făcând evident trimitere la minciuna fondatoare a intervenției americane în Irak. La ultimele discuții cu Macron și Scholz, Putin a ținut-o cu încălcarea drepturilor omului. Absurd destul, nu?

Povestea reală, nespusă, ci pusă nemijlocit în scenă este și ea simplă dar cu urmări colosale: schimbarea ordinii mondiale instaurate în 1989. Cam până luna trecută a ținut înțelegerea. Că a fost întreruptă în Moldova sau Georgia, vesticii nu au reacționat prea convingător. Acum, în primele zile, au arătat o exemplară și rarissimă unitate. Până ieri, când au început să mârâie unii la alții. Cu un picior în Europa, Rusia este totuși importantă economic.

America, la adăpost geografic, tot repetă, descurajant pentru Ucrainieni, că nu are de gând să intervină. Deja livrarea de arme este la limită. Teama de un al treilea război mondial este îndreptățită. Amăgirea lor, care vrea să țină loc de justificare morală, este că starea armatei ruse ar fi slabă. Probabil. Dar este mare.

Dar dacă Putin folosește tactica lui Eco, marele povestitor semiotic? Primele pagini sunt anume plicticoase tocmai ca cititorul grăbit să o abandoneze. Fiind în apropierea noastră războiul, noi suntem obligați să o citim până la capăt. Ca în romanul dedicat tratatului despre râs, finalul nu este deloc încurajator: cam toți protagoniștii sunt puțin morți.

A nu se citi sub 18 ani!