Scriitorul, teologul și traducătorul Cristian Bădiliță punctează, pe contul de Facebook al domniei sale, un adevăr similar legii gravitației: 8 martie NU este Ziua Femeii, ci e așa-zisa zi a drepturilor femeilor comuniste, instituită, acum 101 ani, de criminalul genocidar și bolșevic Vladimir Ilici Lenin, la propunerea tovarășei Alexandra Kollontai, care nu era deloc vreo doamnă.
Podul.ro vă prezintă comentariile lui Cristian Bădiliță:
”8 martie nu este Ziua Femeii, ci ziua drepturilor femeilor comuniste, instituită, acum 101 ani, de criminalul bolșevic Vladimir Ilici Lenin, la propunerea tovarășei Alexandra Kollontai care obișnuia să spună:
‹Pentru o femeie comunistă a face sex cu orice persoană e la fel de banal precum a bea un pahar de apă›.
Acesta e adevărul istoric, pe care îl amintesc degeaba de un sfert de secol. Le Bon are dreptate: mulțimea nu se convinge rațional, ci irațional și pe cît de greu acceptă o tradiție pe atît de greu scapă de ea.
La urma urmei, de ce am fi supărați pe tovarășa Kollontai? Doar pentru că a îngăduit câteva masacre și susținea sexul animalic?
Jurnaliștii RSR de ce nu prezintă lucrurile în perspectivă istorică? Îi cenzurează Kremlinul și acum?”