În cea de-a zecea zi a invaziei genocidare rusești din Ucraina, Putin a catadicsit să anunțe, în cadrul unei întâlniri cu stewardese, ceea ce oricum intuiam cei mai mulți dintre noi, încă de la începutul agresiunii: Rusia vrea desființarea Ucrainei ca stat.
Desigur, în funcție de ce-i va rezerva realitățile de pe fronturile ucrainene, Rusia lucrează cu mai multe scenarii – de la dispariția Ucrainei ca stat, așa cum a trâmbițat criminalul în masă Putin, până la înmulțirea artificială a mișcărilor așa-zise secesioniste și născocirea unei așa-zise federații.
În acest context, atrage atenția istoricul și jurnalistul George Damian, pe Facebook,”Poziția lui Putin rămâne neschimbată: fie îi sunt îndeplinite cererile față de Ucraina, fie atinge el aceste obiective pe cale militară”.
În tot acest timp, orașele Harkiv, Cernihiv, Mariupol și Sumî sunt încercuite de trupele ruse. Analiștii Institute for the Study of War apreciază că Mariupolul va fi cucerit în următoarele 48 de ore. Apoi, o mare parte a efortului militar rusesc se va îndrepta în direcția Odessei, centru strategic extrem de important.
Capturarea Odessei dă posibilitatea rușilor să facă o joncțiune cu scelerații la fel de ruși din așa-zisa Transnistria – nu degeaba ucrainenii au aruncat în aer podul de cale ferată de la Cuciurgan care făcea legătura dintre așa-zisa Transnistria și Ucraina. Nu degeaba separatiștii Rusiei de la Tiraspol au solicitat recunoașterea ”independenței”, după ce R.Moldova a cerut aderarea la Uniunea Europeană.
În cele ce urmează, vă prezentăm analiza istoricului și jurnalistului George Damian:
”Amenințarea lui Putin cu desființarea Ucrainei. A zecea zi de lupte în Ucraina:
1. Putin amenință cu dizolvarea Ucrainei, a afirmat că statalitatea Ucrainei ar putea fi pusă sub semnul întrebării în cazul în care nu va accepta cererile de demilitarizare, denazificare și neutralitate. Putin a calificat o eventuală instituire a unei zone de interdicție aeriană asupra Ucrainei drept un act de război. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu stewardese, un eveniment bizar: Putin vorbind despre război înconjurat de femei. Declarațiile acestea vin în condițiile în care pentru mâine este anunțată o nouă rundă de negocieri Kiev-Moscova pentru încetarea focului. Poziția lui Putin rămâne neschimbată: fie îi sunt îndeplinite cererile față de Ucraina, fie atinge el aceste obiective pe cale militară.
2. Prima încercare de stabilire a unui coridor de evacuare a civililor din Mariupol a eșuat din cauza nerespectării acordului de încetare a focului în zonă, părțile se acuză reciproc de deschiderea focului.
3. Orașele Harkiv, Cernihiv, Mariupol și Sumî sunt încercuite de trupele ruse. Deși nu au mai avut loc atacuri de infanterie din partea rușilor, bombardamentele au continuat fără oprire. Analiștii Institute for the Study of War apreciază că Mariupolul va fi cucerit în următoarele 48 de ore, după care efortul principal al armatei ruse se va muta către alt obiectiv. Trupele ruse au început încercuirea orașului Nikolaiev la nord de Kherson în direcția Odessa. La Odessa a început pregătirea orașului pentru asaltul rus, autoritățile locale au anunțat că existe suficiente depozite de hrană, au fost ridicate obstacole în principalele puncte de acces.
4. Civilii din Kherson și Melitopol (orașe aflate sub ocupație rusă) au organizat ieri proteste împotriva ocupației, militarii ruși au tras focuri de avertisment, dar este clar că nu sunt pregătiți să facă față protestelor. Au început să apară zvonuri cu privire la organizarea de republici separatiste în orașele intrate sub controlul armatei ruse sau despre o eventuală federalizare a Ucrainei. Sunt posibile mai multe scenarii pentru viitorul Ucrainei așa cum este văzut de Rusia – de la dispariția ca stat cum a anunțat Putin, până la înmulțirea artificială a mișcărilor secesioniste și o eventuală confederație. Dar aceste scenarii vor prinde o formă mai clară după încetarea luptelor/ epuizarea ofensivei ruse.
5. Împotriva Rusiei apar sancțiuni care sunt de natură să afecteze grav viața de zi cu zi a cetățenilor: retragerea PayPal, Revolut, Mastercard și Visa din Rusia blochează întreaga economie sprijinită pe transferuri digitale, ceea ce este de natură să închidă foarte multe mici afaceri care se bazau pe aceste instrumente. La fel, retragerea unor mari firme de bunuri de larg consum nu va afecta Rusia doar prin lipsa respectivelor bunuri cât prin generarea unui mare număr de șomeri, efectul răspândindu-se de la punctele de desfacere către tot lanțul logistic al unor astfel de firme (transport, depozitare, birourile locale etc.)”.