Marea lecție a părintelui Nicolae Steinhardt: ”Taina libertății nu este altceva decât curajul de a înfrunta MOARTEA. Dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ți fie frică de moarte!” Esența luminoaselor sacrificii ale rezistenței anticomuniste

În vremurile acestea tulburi și sângeroase, când lângă granițele României, în Ucraina invadată și sfârtecată de Rusia genocidară, se moare pentru fiecare palmă de pământ, pagina de Facebook Nicolae Steinhardt punctează una din marile lecții ale luminosului și regretatului părinte: ”Taina libertății nu este altceva decât curajul de a înfrunta moartea (…) Dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ți fie frică de moarte!”

Așa cum veți remarca, părintele Steinhardt explicase cu acuratețe mecanismul pervertirii ce pune pe tapet șiretlicuri (printre care păcălirea de sine) și mișelii, ducând la o sclavie totală. Orice plecăciune semnifică primul pas pe calea unei robiri perfecte, scria el.  ”Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată. Acest proces se încheie prin contaminarea celorlalţi cu această atitudine. (…) laşitatea devine o regulă de comportament şi un reflex condiţionat”, precizează părintele.

”Cel atacat are întotdeauna dreptul cât și datoria să se apere”, subliniază Nicolae Steinhardt un adevăr fundamental similar legii gravitației. 

Moartea pentru libertate ne amintește de luminoasele sacrificii ale partizanilor anticomuniști, care s-au jertifit într-un război nobil și necesar, fiind bălăcăriți în prezent de tot soiul de personaje securistoide. Cum ar fi fost ca Rusia și comuniștii aduși pe tancurile bolșevice să fi încălecat România fără să moară nimeni pentru libertatea și demnitatea noastră a tuturor, de parcă am fi fost un neam de traistă?! Moartea pentru libertate ne amintește, firește, de martirii lui decembrie ‘89. 

Podul.ro vă prezintă fragmentele publicate de pagina de Facebook Nicolae Steinhardt, cu recomandarea de a lua aminte la adevărurile expuse de părinte, întrucât acestea vă pot ajuta să înțelegeți esența rezistenței anticomuniste:

”În 1987, printr-o flagrantă neglijenţă a Securităţii, în revista Familia din Oradea apare articolul lui Nicu Steinhardt, ‹Taina libertăţii›. Tonul este atât de tranşant, încât ar merita să facă parte dintr-o antologie a textelor curajoase dacă s-ar alcătui vreodată aşa ceva: 

‹Taina libertăţii nu este altceva decât curajul de a înfrunta moartea. Cel atacat are întotdeauna dreptul cât şi datoria să se apere. Cedarea în faţa agresiunii sau şantajului înseamnă acceptarea sclaviei, împrejurările justificate nu sunt decât pretexte, scuze sau şiretlicuri ale mişeliei. […]

Şantajul, alături de turnătorie, este fărădelegea cea mai odioasă, respingătoare. A fi de acord cu el este acelaşi lucru cu a-l aproba, a-l răspândi. […]

Dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ţi fie frică de moarte! […] 

Plecăciunea, închinarea, capitularea imediată riscă fără greş să mărească pretenţiile adversarului, dându-i acestuia un surplus de energie şi de tupeu. Totdeauna plecăciunea semnifică primul pas pe calea unei robiri perfecte. […] înrobirea nu presupune doar şantajul cu forţă brută la care se dedă regimul, ci şi acceptarea acestui şantaj, ca un dat inexorabil al sorţii. Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată. Acest proces se încheie prin contaminarea celorlalţi cu această atitudine.

Chiar dacă şantajul nu se va repeta, ceea ce e puţin probabil, dat fiind că tinde să devină un obicei, cel care cedează rămâne în primejdie, în condiţii de receptivitate, sensibilizat pentru totdeauna, pentru că şi la el laşitatea devine o regulă de comportament şi un reflex condiţionat. O singură cedare este suficientă pentru a-1 inocula şi din acea clipă el rămâne sclav virtual. […] în prezent există comunităţi şi oameni dispuşi să consimtă violenţei, să se plece şi înconvoaie, fără a vedea scara pe care vor fi siliţi să coboare mereu mai adânc, în hăul abjecţiei.

Despre aceştia presupunerea realităţii unui suflet de rob îşi află confirmarea. Unica armă de nădejde împotriva şantajului de orice fel este refuzul. Când situaţia a devenit atât de acută, când pistolul e lipit de ceafă şi replica e «pe viaţă şi pe moarte», atunci regula jocului nu se schimbă, ci doar miza lui. Câştigător va ieşi numai cel căruia nu-i este teamă de moarte sau este destul de tare pentru a acţiona ca şi când nu i-ar fi teamă. De multe ori şi în felul acesta poate fi obţinută victoria”.

(Text preluat din „Nicu Steinhardt în dosarele Securității 1959 – 1989”,Editura Nemira 2005,pag. 30)