După ce v-a prezentat care este situația refugiaților ucraineni ajunși în vama Isaccea, acolo unde România îi așteaptă cu brațele deschise, așa cum o face în toate celelalte puncte vamale comune, Podul.ro a trecut granița în Ucraina invadată de Rusia criminală și a ajuns la Cernăuți, odinioară parte a României Mari.
(Cernăuți, Sala Olimpia / sursa foto: arhiva Podul.ro)
Precizăm că Podul.ro este partener într-o amplă acțiune umanitară organizată de Mihai Răzvan Moraru (patron al Agro Est Muntenia), mai multe ONG-uri, printre care Taxiul Cu Bomboane (Ion Cristian Roman) și Asociația Alt.F.E.L Solidarity (Roxana Cișmașu).
(Cernăuți / arhiva Podul.ro)
De partea ucraineană, de organizarea impecabilă a acestui culoar umanitar s-a ocupat domnul Arthur Muntian, viceguvernatorul regiunii Cernăuți, cu care am colaborat în mod direct.
(Cernăuți, Sala Olimpia / sursa foto: arhiva Podul.ro)
Podul umanitar a dus în Cernăuțiul din inimile noastre nu mai puțin de 15 tone de alimente, haine călduroase, pilote, pături, prosoape, perne, efecte medicale, efecte pentru copii, produse de îngrijire și de primă necesitate.
(Cernăuți, Sala Olimpia / sursa foto: arhiva Podul.ro)
Și aceasta este doar prima tranșă de ajutoare! Avem bucuria de a vă anunța că, alături de aceeiași parteneri inimoși, Podul.ro va reveni la Cernăuți și săptămâna viitoare, în Ucraina invadată de Rusia genocidară, pentru a aduce a doua tranșă de ajutoare destinate țării sfârtecate de războiul dement al Kremlinului.
(Cernăuți, Sala Olimpia / opritoare pentru roți / sursa foto: arhiva Podul.ro)
Așa cum vedeți în fotografiile prezentate în exclusivitate de Podul.ro, ajutoarele ajung în sala Olimpia din Cernăuți unde s-a organizat un gigantic centru de ajutorare. De aici, alimentele, hainele, efectele medicale și toate celelalte produse sunt distribuite către zonele bombardate și de conflict, unde e mare nevoie de ele.
(Cernăuți, Sala Olimpia / sursa foto: arhiva Podul.ro)
Aici sunt puhoaie umane. Toată lumea e mobilizată, cu toții ajută și se implică. Organizarea este impecabilă. Solidaritatea și umanitatea sunt omniprezente.
(Eugen Cișmașu, jurnalist Podul.ro)
Nu avem posibilitate de a vă prezenta mai multe imagini întrucât zona este considerată obiectiv strategic.