Echilibristică (dată fiind agenda zilei)

Avem toate motivele să criticăm Occidentul, cel care, asemeni unui ramolit, povestește săracul pentru a nu știu câta oară pățania lui cu ursul. Până la primăvara arabă și alte experimente, a insistat să creadă că totalitarismului îi urmează democrația. A ieșit cumva filmul, dar cu multe duble. Întâi de toate pentru că în multe țări est-europene pur și simplu nu a fost democrație reală și nici de durată, ca să se consolideze și perfecționeze, înainte de comunism. Ce model democratic aveam, de pildă, noi? Dictatura sceleratului de Carol II, regimurile militare și legionare? Ungurii la ce se întorceau? La Horthy? Balticii la ocupațiile sovietice întrerupte de cea național-socialistă a lui Hitler, precum Lituania? Estonienii la decretele lui Päts și apoi, ca un blestem al pădurii, la pactul Ribentropp-Molotov? Sau letonii la același parcurs ca al lituanienilor? Cehii la ocupația acelorași germani naziști? În fine, Rusia la soviete, traducerea aproximativă a democrației directe? O singură dar epocală reușită a fost de aceea decizia eminamente politică de lărgire a UE și NATO, consolidarea instituțională fiind, dat timpul totuși scurt, în plină derulare. Cu alte cuvinte, noi întâi am intrat și apoi am început să învățăm regulile despre cum se stă la masă. Multe dintre ele nu ne-au intrat în reflex și va mai curge multă apă pe Dâmbovița să reușim acest lucru. Desigur, cu condiția să fie pace și o minimă stabilitate economică.

În Rusia, modelul democratic occidental se găsește la raionul fructelor exotice. Pur formal, ca într-un decor de operetă, există un Parlament, o Curte Constituțională, o Bancă Centrală și alte „însemne”. Ce greutate au, de câtă libertate dispun pentru a se corecta și echilibra unele pe și prin altele, s-a văzut inclusiv în aceste zile. Putin mai lipsea să spună că Parlamentul îi forțează mâna să trimită trupe! Așadar, principialitatea admirabilă de aplicarea căreia, chiar dacă nu peste tot în mod egal, a se vedea pe moment Canada, profită lumea liberă, își pierde pe măsură ce înaintează spre Est, trecând prin ficțiunea la modă acum câțiva ani a lui Mitteleuropa, credibilitatea. Asemeni unui vin bun, tot diluând, ajunge chiar de nebăut. Motiv de a rămâne pe vodkă. Dacă proiecția democratică s-a transformat în film de groază, interesele financiare au contrabalansat eșecul, mulți actori de o parte și de alta fiind mulțumiți de rezultat. Cu rugămintea, deja formulată la începutul cazaciocului pe muzică de vals și trecut în programul de seară drept post-comunism, ca vesticii să se oprească la un moment dat din lărgiri, extinderi, invitații, nunți aranjate și alte pornografii geostrategice. Cum rusul era, la propriu și la figurat, turmentat non stop, toți l-au lăsat să doarmă, l-au bătut pe umeri și i-au mai virat un pahar plin, suficient să plătească armata și pensiile. Băieții atenți s-au concentrat pe afaceri, au ridicat imperii de carton sau unele cât se poate de reale, au lăsat și pentru alții, că doar nu erau banii lor, s-au înțolit la Milano și au pus țara la cale cu pistoalele la vedere. De toată harababura asta din local au profitat musafirii democrați, fiecare plecând cu ce a putut, cu tacâmul măcar. Unii, norocoși, au șutit inclusiv un Fabergé.

Să ne mai mirăm că adevăratele sancțiuni, cele dure, scumpe de tot, vor întârzia? Bine, instrumentele de impunere ale acestora sunt toate, fără excepție, cu dublu tăiș, întrebarea adevărată fiind dacă Vestul este dispus să plătească el mai întâi factura, să își destabilizeze propriile economii și politici publice de dragul unui kiwi pe care Ivan îl mănâncă împreună cu coaja, iar bucătarii francezi de la Kremlin îi spun că este o specie de arici de mare. Oricum, după ridicarea în elizeul metaetilic slav a bunului Boris, tânărul viril și abstinent Vladimir, bea ocazional, la o anexare sau ceva care să merite, doar șampanie din cea adevărată, dar cu măsură, a început, deja din 2007, să dea amantele afară din casă, păstrând și angajând noi femei de menaj. Au fost multe victime, dar pe ansamblu echilibrul s-a menținut, contracte au fost semnate și onorate, au avut loc, ca bonus și certificare de democrație bio, inclusiv ceva Olimpiade, precum în China, pentru ca acum să descopere toți șocați că a fost o farsă, că rusul rămâne același, așa cum nici chinezul nu vrea să se opereze la ochi. Nu știi ce este aici mai ticăloasă: ipocrizia, adică dubla măsură, sau naivitatea, greu între timp de mimat. În fine, Occidentul poate fi acoperit pe bună dreptate cu un munte de injurii, unele mai tari decât altele. Problema rămâne: omenește, pentru noi și bucățica nu tocmai mică de hartă pe care o avem, alternativa nu există. De aceea, pe cât de realiști suntem, până la cinism, cu atât mai strâns trebuie să ne ținem de bara treptelor singurului tren care merge în direcția bună. Rusia nu a fost, altfel decât pentru ucrainieni, de care sunt legați prin mii de fire, pentru români niciodată o soluție, ci o pedeapsă. Una cruntă. Așa că orice critică la adresa vesticilor nu se pune automat în contul rușilor. Cine face asta comite nu doar o grosolănie la adresa memoriei victimelor, dar invită singur criminalul în casă. Sau e agent dublu.

Acum, banal, se reconfirmă șansa pe care o aduce orice criză. Evident, dacă nu ești complet dus cu capul și incapabil să înveți ceva din istoria pe care Putin o prezintă cum vrea el. Șansa majoră ar putea fi tocmai regândirea – nu renegocierea! – modului cum ne raportăm. Formal suntem în echipa democrată, cu defectele menționate. Dar asta nu ne împiedică să punem mai întâi sub semnul întrebării propriile defecte și doar abia după aceea să strigăm în curte că suntem colonie și altele asemenea. Dimpotrivă. Dacă am reduce nemijlocit corupția, dacă am avea un corpus coerent de legi, instituții adevărate – iată, care să cerceteze de unde vin diferențele depresive dintre o factură și alta la gaz –, transparență și toate cele pe care Occidentul tot ne spune că sunt indispensabile pentru un autentic stat de drept. Ei bine, dacă măcar și o parte ar putea să fie mișcat, cum s-a și încercat deja, dar probabil prea ostentativ, dacă am ajunge la maturitatea unui mediu de afaceri cât de cât curat, nu ar mai investi doar patronii în căutare de mână ieftină de lucru, ci din ce în ce mai mult de competențe care, rămânând acasă și securizate printr-o stare materială decentă spre bună, ar ridica România pe termen lung. Așa, o să livrăm încă multă vreme sare, lemn și oameni cu același camion, admirând în secret determinarea rușilor sau succesele tehnologice ale Chinei, în continuare rămasă fabrica lumii fără de care lipsește kurpapierul din magazine, scobitorile pentru dineul de la Vila Lac 2 și mașina comandată acum un an și pentru care cei de la reprezentanța din oraș au început să ne trimită facturi de ajustare a prețului convenit inițial. Că ne place sau nu, ne afundăm în gaura lipsei unui proiect de țară. Rușii, de pildă, nu au nevoie de așa ceva măcar și pentru că ei au de secole un proiect intercontinental. Ce fac cu amar de pământ, nu ne privește. Important este să nu atenteze iarăși la al nostru. Pentru asta nu facem echilibristică între fronturi și blocuri de putere.

Adevărata echilibristică este între scăpările noastre, din ce în ce mai supărătoare, și partea legitimă de viitor. Asta nu au încetat să viseze înaintașii noștri, cei care nu erau nici în EU și nici în NATO, fără altă garanție decât cea că, în cel mai bun caz, o să moară în patul de acasă. Să nu dăm, așadar, bezmetici, cu piciorul în căldarea cu lapte pe motiv că nu este gata brânza. Nu vesticii și pentru moment nici rușii sunt problema noastră, ci armatele interioare de mediocri, de carieriști, de indivizi suspecți, de ipochimeni prețioși printre care analiștii care se agită seară de seară pe sticla plasmei precum fluturii fixați de vii în ace, de progresiști „întinând înalte idealuri” și care vor, prin consens, ca pisica să nască șoareci, de iluminați și vizionari, de șarlatani și meșteri la suprapreț, de asistați sociali pe care nimeni nu vrea, de fapt, să îi integreze decât pe liste electorale, de progenituri venite cvasi-dinastic din casele conspirative și de toleranță ale venerabilei Securități. Aștia sunt armata ascunsă, figurile de lut ale mezozoicului străget și predac, aliați cu dinozaurii. Fără câștigarea războiului cu strigoii dintre noi, orice amenințare din afară va părea sau chiar va deveni și mai mare.