Lupta de la Pietrele Albe. Când partizanii bănățeni și-au dat mâna până dincolo de moarte, înscriind în istorie cea mai sublimă pagină de resistență românească. Desfășurătorul ostilităților

La 22 februarie se împlinesc 73 de ani de la lupta de la Pietrele Albe  (Banatul Montan), când partizanii anticomuniști conduși de avocatul Spiru Blănaru (foto stânga sus) s-au ciocnit sângeros cu trupele de Securitate timp de aproape 10 ore, la miezul nopții reușind să spargă toate împresurările și să scape, cu prețul a patru jertfe despre care veți afla în cele ce urmează. 

Contextualizând, eroica luptă de la Pietrele Albe vine după atacul pe care partizanii îl reușiseră asupra postului de Jandarmi din Teregova (detalii AICI).  De notat și că, în preludiul ciocnirii, luptătorii anticomuniști executaseră doi informatori ai Securității din cauza cărora multe rude ale partizanilor înfundau aresturile și pușcăriile, fiind torturate în anchete bestiale. Toate acestea au intensificat eforturile Securității vizând destructurarea grupărilor armate anticomuniste din Banatul Montan.  

A se reține un aspect esențial: în perioada ‘48-‘49, când frontiera era încă penetrabilă și când partizanii realizaseră că luptau într-un război fără sorți de izbândă, fiind vânați și decimați cu cruzime, lui Spiru Blănaru i s-a propus să părăsească în siguranță țara, dar el a refuzat categoric, cu demnitate, spunând că nu își poate părăsi camarazii de arme. A rămas aici, a rezistat din toate puterile și a murit pentru o Românie în care credea. Dar asta se va întâmpla după momentul ”Pietrele Albe”. 

În cele ce urmează, publicăm desfășurătorul luptei de la Pietrele Albe așa cum e acesta prezentat de Dan-Nicolae Nicorescu, cercetător al partizanilor bănățeni, pe pagina de Facebook Rezistența Anticomunistă din Banat:  

”După atacarea postului postului de Jandarmi din comuna Teregova – 12/13 ianuarie 1949, acțiune în urma căreia grupul avocatului Spiru Blănaru, alături de grupul condus de notarul public Gheorghe Ionescu (foto dreapta sus), au acționat împreună pentru eliberarea a doi membri din cadrul grupului, care fuseseră arestați în data de 12 ianuarie 1949 –, Securitatea a intensificat măsurile privind eliminarea celor care se împotriveau regimului comunist.

Schimbând mai multe sălașe, partizanii erau convinși că urmează să se apropie un moment hotărâtor, un moment în care Securitatea va acționa în forță împotriva lor.

Executarea a doi comuniști 

Aflându-se în regiunea ‹Cracul-Corcanului›, în jurul orei 14:00, Marițescu Romulus, Moatăr Martin și Urdăreanu Gheorghe îi aduc la locația unde se aflau partizanii pe doi comuniști – Munteanu Gheorghe și Cherciu Meilă –, ambii fiind prinși în timp ce se deplasau cu căruța încărcată cu fân pe Valea pârîului Teregova. Reușind să scape, copilul lui Muntean Gheorghe a alarmat Compania din Teregova, în jurul orei 13:45, așa cum reiese din documentul Securității nr. 30200 din 24.02.1949 (Dosar 64(1)/1949, p 74-77). Între timp, cei doi comuniști au fost executați de partizani, pe baza faptului că erau informatori ai Securității.

Desfășurarea luptei 

În urma informațiilor recent primite, sublocotenentul Airoaei Gh. Vasile, care executase o misiune anterioară din regiunea Tomnatica, tot în vederea capturării partizanilor, a demarat acțiunea de urmărire și capturare a luptătorilor anticomuniști.

Pornind pe urmele partizanilor, operațiunea de urmărire a continuat până în regiunea Pietrele Albe, cota 1099, la 8 km Vest de Comuna Teregova. Trupele de Securitate – efectivul fiind de 3 companii din Batalionul 5 de Securitate – au fost observate de partizani, aceștia din urmă afându-se într-un punct dominant, când Securitatea s-a apropiat la aproximativ 100-150 de metri, mergând pe vâlceaua care duce spre Pietrele Albe, au deschis foc puternic (neîntrerupt), vreme de 10-15 minute, asupra celor veniți să îi extermine.

Conform documentelor, momentul declanșării luptei este ora 15:30, așa cum reiese din documentul Securității nr. 30200 din 24.02.1949 (Dosar 64(1)/1949, p 74-77).

‹Nu mai trage, Ioane, cu mitraliera, că-i omorâm pe toți românii ăștia!›

Din partea partizanilor, lupta a fost condusă de avocatul Spiru Blănaru, experiența de pe front împotriva rușilor spunându-și cuvântul, precum și hotărârea neclintită de a alunga asupritorii neamului românesc.

Poziționați strategic, prin focul puternic, partizanii au făcut practic imposibilă încercarea de încercuire de către cele 3 companii de Securitate prin tentativa de dublă învăluire pe cei doi versanți ai vâlcelei.

Conform celor consemnate de Atanasie Berzescu, în baza celor amintite de unchiul său – Ion Berzescu –, avocatul Spiru Blănaru, realizând încleștarea aprigă de forțe, ordonă următoarele: ‹Nu mai trage, Ioane, cu mitraliera, că-i omorâm pe toți românii ăștia!›, ordin care a fost respectat.

Jertfe pe munți 

În jurul orei 17:00, este scos din luptă sublocotenentul Airoaei Vasile, iar trupa rămânând fără comandant, acționează pe cont propriu. Partizanii, simțind totuși că Securitatea ar putea reuși o acțiune de învăluire, spiritul frățesc cu care au pornit la drum în lupta împotriva comunismului avea să se dovedească și prin următoarea jertfă: pentru a asigura retragerea în siguranță a ortacilor, patru dintre partizani s-au postat în ariergardă, fapt care a făcut posibilă retragerea în pădurea a celorlalți. Din nefericire, dintre cei patru care s-au jertfit pentru camarazii lor, doi au fost împușcați mortal, iar doi au fost capturați vii, astfel:

– Petru Anculia zis ‹Miloi›, mort în luptă;

– Urdăreanu Gheorghe zis ‹Tunariu ›, mort în luptă;

– Smultea Gheorghe, capturat în viață;

– Ghimboașă Nicolae, capturat în viață;

Pentru că istoria adevărată trebuie cunoscută, menționăm cele întâmplate cu trupul lui Petru Anculia și cu trupul lui Urdăreanu Gheorghe: ambele au fost expuse în fața Preturii, actualmente sediul Primăriei din Teregova, pentru ocara publică și pentru a înspăimânta populația, iar ulterior au fost aruncate într-o groapă comună. 

Asasinați de Securitate 

Potrivit mărturiei lui Grozăvescu Gheorghe zis ‹Mutu›, Petru Anculia era împușcat în tâmplă, iar Urdăreanu Gheorghe avea artera carotidă tăiată. În ceea ce-i privește pe Smultea Gheorghe și Ghimboașă Nicolae, aceștia au fost scoși din penitenciar și asasinați la data de 2 august 1949, din ordin verbal, de către Securitate, locul unde sunt trupurile rămânând necunoscut până în această zi.

Armamentul 

De la cei 4 partizani au fost ridicate următoarele:

– 1 pistol Parabellum;

– 1 grenadă defensivă;

– 1 pușcă Mausser;

– 1 pușcă Mannlicher;

– 1 pistol-mitralieră Orița;

– 1 grenadă Kisser;

– 1 pumnal (baionetă);

– 1 sac de merinde plin cu diferite cartușe;

Astfel, reluând firul relatării, de notat că lupta s-a desfășurat până la miezul nopții, Securitatea urmând ca a doua zi dimineața să reia urmărirea pe întregul masiv păduros până în regiunea satului Brebu Nou, unde le-au pierdut urmele partizanilor.

Partizanii de la Pietrele Albe: 

1. Avocat Spiru Blănaru

2. Notar public Gheorghe Ionescu

3. Locotenent Vasile Văluşescu

4. Petru Anculia

5. Gheorghe Urdăreanu zis ”Tunariu”

6. Nicolae Horescu

7. Anișoara Horescu

8. Ion Caraiman

9. Smultea Gheorghe

10. Moise Anculia

11. Romulus Marițescu

12. Martin Copăceanu zis ”Rică”

13 Romulus Anculia

14. Iancu Ghimboaşă

15. Gheorghe Ivănici zis ”Căsapu”

16. Iovan Berzescu

17. Ion Berzescu

18. Petre Berzescu

19.Ianăş Grozăvescu

20. Ilie Covaci

21. Stoichescu Ioan

22. Horia Smultea zis ”Crișu”

23. Nicolae Ghimboaşă

24. Stoichescu Pavel

25. Tudor Roșeţ

26. Iacob Cimpoca

27. Cristescu Gheorghe zis ”Galea”

28. Moatăr Martin

29. Vichente Pușchiță

30. Petru Pușchiţă zis ”Liber”

Imediat după sfârșitul luptei de la Pietre Albe, Securitatea a declanșat o acțiune pe trei direcții convergente, pentru a străbate toate sălașele în care se adăposteau partizanii.

Un alt aspect ce trebuie menționat este prezența la lupta de la Pietrele Albe a bravei Anișoara Horescu, fostă studentă a Facultății de Istorie-Geografie din Cluj, fiica lui Nicolae Horescu și cumnata avocatului Spiru Blănaru.

Pierderile Securității  

Cu privire la pierderile înregistrate de Securitate, trebuie să ținem cont de faptul că, deși din rapoarte reiese că au înregistrat numai trei răniți, nu putem omite că era o perioadă în care adevărurile erau distorsionate în mod deliberat, comuniștii nerecunoscându-și niciodată pierderile și înfrângerile, cu atât mai mult după o luptă cu partizanii anticomuniști. Însă din următoarele mărturii reiese, în mod cert, că Securitatea își transporta morții și răniții cu căruța, deci pierderile înregistrate au fost mult mai numeroase:

Atanasie Berzescu: ”Atacul a fost respins. Armata s-a retras încărcându-și morții în căruță. Văzând că flancul stâng este bine fixat la teren și înzestrat cu armament bun, Securitatea a deschis un alt foc, atacând flancul drept al grupului”.

Gheorghe Grozăvescu zis ‹Mutu›:“Securitatea a avut mulți morți pentru că militarii veneau din câmp deschis și erau noi în armată (...) După ce au luat morții cu o cocie, militarii s-au întors în număr sporit și au reluat lupta. S-a tras până pe la miezul nopții”.

Totodată, atât documentele Securității, cât și mărturiile expuse mai sus, nu concluzionează și nu oferă dovezi incontestabile asupra numărului real al pierderilor pricinuite Securității de către partizani, fapt pentru care o rezervă trebuie păstrată.

După lupta de la Pietrele Albe, cele două grupuri de partizani conduse de avocatul Spiru Blănaru și notarul public Gheorghe Ionescu s-au împărțit în formațiuni mai mici, retrâgându-se fiecare în diferite locații de pe teritoriul Banatului Montan. 

La finalul celor prezentate mai sus, râmân cele consemnate de profesorul Filon Verca în cartea domniei sale, ‹Parașutați în România vândută›, Editura Gordian, Timișoara, 1993):

‹Așa a fost la Pietrele Albe, unde echipa lui Spiru Blănaru, țăranii Smultea, Anculia... uniți cu cea a avocatului Ionescu, din Teregova (…) Acolo nu mai era diferența de culoare politică. În fața lor era un dușman comun, care le cotropise pământul. Și-au dat mâna până dincolo de moarte, înscriind în istorie cea mai sublimă pagină de rezistență românească.

Bătălia de la Pietrele Albe, acolo unde am poposit la coliba lui Ilie în ultim pelerinaj, rămâne un simbol de unitate românească în fața dușmanului comun. Jertfa lor se va răsfrânge peste istorie, să lumineze drumul, singurul de urmat de generațiile ce vin›.

Mulțumiri 

Odată cu publicarea acestui material, mulțumiri sincere, din suflet, domnului Gheorghe Petrov, domnului Marius Oprea și domnului Cosmin Budeancă, domnului Paul Scrobota, domnului Groza Horațiu, pentru că câștigă domniilor lor, în să urmărească faptul că au urmat, astăzi, lui Petru Anculia și ai. lui Gheorghe Urdăreanu, dar și tinerii interesați și dornici să afle adevărata istorie, le pot aprinde o lumânare la mormânt. Sincere mulțimiri, venite din suflet, merg și către doamna profesoară Gabriela Bica din Teregova, pentru tot efortul de-a lungul anilor în păstrarea vie a memoriei luptătorilor din Rezistența Anticomunistă din Banat, domnului Corneliu Horescu Blănaru, domnilor Nicolae și Petru Oltean, domnului Ion. . Anculia, domnului Stepanescu Dumitru, domnului profesor Miodrag Milin, doamnei Doina Magheți și domnului Constantin Mărăscu.

Nu în ultimul rând doresc să îi mulțumesc unui om drag sufletului meu, care a făcut posibilă legătura cu unii dintre urmașii luptătorilor anticomuniști, om al cărui nume prefer să îl trec sub tăcere, deoarece, dușmanul, același ca întotdeauna, stă la pândă...

Dumnezeu să vă răsplătească tuturor!

La redactarea prezentului material au fost folosite următoarele surse:

1. Rezistența Anticomunistă din Munții Banatului în documente” – selecția documentelor și îngrijirea ediției – Miodrag Milin, Fundația Academia Civică, București, 2000, editor: Romulus Rusan;

2. Rezistența Anticomunistă din Munții Banatului, zona Domașnea-Teregova, Editura Marineasa și Editura Presa Universitară Română, Timișoara, 1999; 

3. Atanasie Berzescu, Lacrimi și sânge (Rezistența Anticomunistă Armată din Munții Banatului), Editura Marineasa, Timișoara 1999; 

4. Ileana Silveanu, Cărările speranței. Destine ale Rezistenței Anticomuniste din Banat, vol. 2, Editura Marineasa, Timișoara, 2000;

5. Constantin Mărăscu, Sfinți fără aureolă, vol. 2, Editura Eubeea, Timișoara, 2020;

6. Adrian Brișcă, Rezistența Armată din Banat – 1945-1949, vol.1, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004;

7. Doina Magheți, Spiru Blănaru – Portret din fragmente salvate, Editura Marineasa, Timișoara, 1998;

(Domnul Corneliu Horescu Blănaru, fiul partizanului Spiru Blănaru, prezentând portretul tatălui său / sursa: arhiva Podul.ro)

Recent, la Editura Eikon a apărut o nouă carte a doamnei Doina Magheţi – Condamnat la moarte: trenul care mă duce taie istoria în două. Volumul este dedicată inginerului Corneliu Horescu Blănaru, fiul avocatului Spiru Blănaru, lider și luptător în Rezistența Armată Anticomunistă din Banat. Cartea poate fi comandată AICI.