"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Jurnalistul basarabean Dan Nicu explică, într-o analiză publicată de revistagolan.com, că ne aflăm în plin război hibrid rusesc de câteva luni bune, principalele fronturi ale acestui război neconvențional fiind criza europeană a gazului și războiul informațional (care se rostogolește spre paroxism).
Masarea trupelor rusești la granița cu Ucraina încă face parte din acest război hibrid, care, printre altele, sugrumă economic Ucraina, însă aceleași trupe rusești ar putea (așa cum avertizează la unison Occidentul) să transforme foarte curând războiul hibrid în unul convențional. Aceasta se va întâmpla, atrage atenția Dan Nicu, doar în contextul în care Vladimir Putin va constata că e gata să piardă războiul hibrid în varianta în care e purtat de câteva luni.
Pe de altă parte, Kremlinul are alternativa unui plan secund, care nu presupune o intervenție militară la firul ierbii, cel puțin nu într-o primă etapă – strangularea premeditată a Ucrainei din punct de vedere economic și inevitabil financiar (plecarea investitorilor, permanenta nesiguranță șamd) cu scopul de a reuși o lovitură de stat, într-un viitor nu foarte îndepărtat, care să propulseze la conducerea statului (redevenit satelit) oamenii de paie ai Rusiei. Perspectiva asta ar readuce Ucraina în perioada URSS, iar România ar avea, dintr-odată, graniță comună cu Rusia.
În cele ce urmează vă prezentăm în integralitate analiza jurnalistului Dan Nicu:
”Nu știu dacă săptămâna viitoare va începe războiul, sau mai bine zis invazia rusă în Ucraina, după cum anunță presa mondială că dețin informații Statele Unite. Știu însă că de peste trei luni asistăm deja la un război, care poate că servește drept pregătire pentru o invazie, însă la fel de bine poate reprezenta, în sine, punctul maxim al acțiunilor Rusiei. Este vorba despre un război hibrid alcătuit din două componente de bază: criza europeană a gazelor, provocată de Rusia, și războiul informațional – din care face parte, ca o componentă separată, și masarea trupelor ruse la frontiera cu Ucraina.
Pe ambele fronturi ale războiului, puterile occidentale, și în special SUA, au ezitat, la început, să angajeze Rusia, altfel spus, să ridice mănușa. Asta se schimbă în prezent. SUA, NATO, Marea Britanie și alte puteri occidentale au început să conceapă planuri prin care Europa va fi aprovizionată cu gaz din surse alternative Rusiei. În același timp, multe dintre cancelariile occidentale, în special cea americană, au început să disemineze informații din interiorul structurilor de putere ale Rusiei, obținute de la agenturile locale ale propriilor servicii de informații, și care au rolul de a lăsa Rusia descoperită în intențiile sale și de a o pune în postura de a-și nega cu vehemență intențiile – și poate chiar de a renunța, cel puțin parțial, cel puțin temporar, la unele din ele.
Postura mult mai asertivă a SUA și altor aliați din NATO pe linia comunicării publice este adesea condamnată în ultimele zile pentru alarmism și semănarea panicii. Mai ales că declarațiile Washingtonului, Londrei și celorlalți au fost dublate de acțiuni concrete precum retragerea totală sau parțială a personalului diplomatic, somarea propriilor cetățeni aflați în Ucraina să părăsească de urgență această țară. Anterior, state occidentale precum SUA și Marea Britanie au înarmat Ucraina cu mii de rachete antitanc, muniții și alte materiale militare, sporindu-i șansele de a rezista unui potențial atac al Rusiei, dar și transmițând un mesaj clar de susținere și solidaritate, unul cu potențial de disuadare a intențiilor belicoase ale liderului de la Kremlin. Însă se pare că doar atât nu a fost de ajuns.
De aceea, e posibil ca administrația de la Washington și ceilalți aliați importanți din NATO să fi ajuns la concluzia că între perspectiva devierii de la limbajul diplomatic în numele evitării începerii războiului cu costul afectării propriei imagini în urma neîmplinirii ”profețiilor” despre începerea invadării Ucrainei și cea a non-intervenției comode sub forma ”urmăririi situației cu atenție și îngrijorare”, este de preferat prima. Acesta este răspunsul occidental la noua strategie a lui Putin, comunicată încă în noiembrie la o ședință a colegiului ministerului rus de externe, potrivit căreia adversarii occidentali trebuiau ținuți permanent în tensiune astfel încât după un timp să fie de acord să satisfacă pretențiile Rusiei de păstrare a ”sferei de influență” în Europa de Est. Astfel, războiul informațional devine și un război psihologic, al nervilor, în care va ceda cel care stă mai prost cu răbdarea. Însă care e finalitatea pentru Putin dacă nu-și folosește cei 150.000 de soldați masați la frontiera cu Ucraina pentru a ataca?
Îi folosește oricum, dar într-un alt scop. Amenințarea permanentă cu războiul va face ca Ucraina să fie părăsită de mulți investitori occidentali, și să piardă zeci de miliarde de dolari, iar valuta națională, hrivna, să se devalorizeze accentuat din nou, la fel ca în 2014-2015. Astfel, situația economică internă se va deteriora, iar populația se va revolta împotriva autorităților actuale, ceea ce va permite Moscovei să-și activizeze rețeaua de influență din Ucraina și să înfăptuiască o lovitură de stat la Kiev, aducându-și oameni fideli la putere și rezolvând, astfel, pentru multe decenii înainte soarta acestei țări – întrucât noua putere prorusă ar urma să execute întocmai toate punctele acordurilor de la Minsk, ceea ce ar face ca toate deciziile de politică externă ale Ucrainei să poată fi blocate în cazul în care Donețkul și Luganskul autonom nu ar fi de acord cu ele.
Succesul acestui plan ar elimina necesitatea ocupării militare a Ucrainei, iar președintele rus și-ar putea retrage liniștit trupele de la frontieră. Desigur, realizarea sa nu poate avea loc în următoarele luni, ci e mai curând vorba de un scenariu pentru următorii câțiva ani. Va ține Putin peste o sută de mii de soldați ruși la frontiera cu Ucraina atâta timp? Deloc exclus, dacă își urmăște obiectivul cu tenacitate. Însă președintele rus are o problemă – reziliența societății ucrainene în fața acestui tip de amenințare pare să fie de multe ori mai puternică decât s-a estimat inițial la Kremlin.
Putin e un ofițer de informații, ca profil. Iar ofițerii de informații se deosebesc de cei ai armatei prin faptul că preferă operațiunile „speciale”, combinate din mai multe elemente, între care cel militar e doar unul dintre ele și nu neapărat cel mai important.
De aceea, Putin pare că preferă războiul hibrid compus din cele două elemente, economico-energetic și informațional-propagandistic cu componentă militară subsumată, unei agresiuni militare directe.
Dacă, însă, decide să meargă manu militari pe 15-16 februarie sau după alte câteva zile, înseamnă că are certitudinea că urmează să piardă acest război hibrid. Și nu-i rămâne decât calea schimbării puterii de la Kiev cu una pro-rusă pe calea războiului „clasic”.
Până la primele salve de artilerie grea și atacuri cu rachete, încă ne aflăm în logica războiului hibrid care se poartă de câteva luni. Răspunsul la întrebarea dacă se va ieși sau nu din această logică și dacă vom intra în cea a războiului clasic cu mijloace armate l-am putea afla luni, 14 februarie, atunci când parlamentul rus va examina recunoașterea independenței pretinselor „republici populare” din estul Ucrainei. Dacă votul va fi „pentru”, atunci Rusia iese din logica re-tractării spre ea a întregii Ucraine prin reatașarea Donbasului prorus în condițiile ei, și intră în logica apărării „conaționalilor ruși” din aceste regiuni, unde vor fi introduse în mod oficial trupele ruse, cu toate posibilitățile care se deschid ulterior pentru o invadare a întregii Ucraine, atât în cazul unui răspuns militar din partea Kievului, cât și fără acesta. Însă șansele ca hotărârea să treacă par destul de mici, în condițiile în care ministrul de externe Lavrov a spus foarte clar acum câteva săptămâni că Moscova este în continuare interesată de implementarea acordurilor de la Minsk, care ar reintegra Donbasul în Ucraina. Astfel, rămâne încă în picioare varianta presiunilor rusești pentru schimbarea puterii de la Kiev pe una care ar implementa aceste acorduri, potrivit scenariului descris mai sus.
Acest obiectiv nu poate fi atins printr-o invazie. De aceea, în pofida tensiunilor și nervozității, războiul armat încă poate fi evitat”.
