Cum a fost ZIDIT de viu Corneliu Coposu într-o celulă din penitenciarul Craiova. ”Aidoma contelui de Monte-Cristo, am desprins un colțar de fier, l-am ascuțit și am reușit să pătrund un zid lat de două cărămizi, în timp de vreo lună și jumătate”

Ajuns la penitenciarul de la Craiova – condus de o brută acefală, care a pus în aplicare cu un sadism extrem ordinul de a-l izola cât mai strict –, deținutul politic Corneliu Coposu a fost zidit de viu într-o celulă, rămânând în această situație timp de 8 luni de zile. 

Pagina de Facebook ”Destine frânte în închisorile comuniste” prezintă fragmentele referitoare la acest episod (puțin cunoscut) din interviul pe care Seniorul i l-a acordat ziaristului și scriitorului Vartan Arachelian la începutul anilor ‘90: 

,,Corneliu Coposu: De la Jilava am fost trimis la Craiova. Acolo am trecut printr-o experienţă interesantă, am fost zidit în celulă. Comandantul puşcăriei era un fost muncitor, de inteligenţă foarte redusă, care era însă foarte devotat slujitor al partidului şi un executor zelos al ordinelor primite. La un moment dat, după ce am fost transferat împreună cu profesorul Ion Hudiţă la închisoarea din Craiova, directorul respectiv a primit ordin de a proceda la strictă izolare a lui Ion Hudiţă şi a lui Corneliu Coposu. Cum s-a gîndit el să ne izoleze strict?! A condamnat uşa. Uşile de la închisoarea din Craiova aveau o vizetă mare, prin care se putea introduce gamela cu mîncare şi se putea scoate tineta, un fel de vas de lut, de dimensiuni reduse, care era întrebuinţat pentru necesităţile fizice. 

Am rămas zidit în celulă vreme de opt luni de zile, lucru care era foarte confortabil, fiindcă scăpasem de percheziţiile frecvente ale gardienilor, care erau foarte neplăcute, fiind foarte amănunţite. Umblau să confişte sîrme, cuie, ace. Cum nu existau de multă vreme creioane, hîrtii, fiecare deţinut îşi făcea o mică zestre de scule indispensabile.

De exemplu smulgeam smocuri din măturile cu care se făcea curăţenie şi le transformam în ace de cusut. Destrămam saltelele şi cearceafurile şi cu firele respective, împreuna acele făcute din paie de mătură, puteam coase. Am avut o cămaşă întreagă lucrată cu aceste ace. Erau ascuţite pe piatră şi la un capăt li se făcea cu o sîrmă foarte subţire o mică gaură, prin care se introducea firul. Acele nu rezistau mai mult de jumătate de oră de întrebuinţare. Cu timpul gaura, datorită tragerii firului, slăbea, se deteriora. Dacă aveai o rezervă de cîteva ace, se putea coase foarte frumos cu acest sistem.

Vizita generalului Sepeanu

Vartan Arachelian: În toţi aceşti ani aţi auzit vreodată de prezenţa vreunei delegaţii internaţionale interesată de condiţiile dumneavoastră de detenţie?

Corneliu Coposu: În timpul acestor opt luni de zile nu ne-a vizitat nimeni. După acest interval s-a înregistrat la penitenciar vizita generalului Sepeanu, care fusese ofiţer activ în vechea armată română şi avînd ascendenţi evrei în familie a fost dat afară din vechea armată. Ca urmare, în timpul războiului, s-a înregimentat în PCR, iar după 23 august şi-a revendicat drepturile ce decurgeau din persecuţia pe care a suferit-o. A fost încadrat imediat în Securitate. I s-au dat drept atribuţii supravegherea populaţiei evreieşti, în această calitate era un fel de suveran pe darurile şi ajutoarele trimise evreilor din ţară de către Joint. Acolo se pare că a făcut ceva matrapazlîcuri, în orice caz a fost schimbat, a fost transferat din Securitate în Miliţie şi a ajuns un fel de inspector principal al gardienilor de puşcărie.

La un moment dat a făcut o vizită închisorii din Craiova. Probabil că avea unele informaţii privind existenţa unor fruntaşi naţional-ţărănişti acolo şi întrebînd de soarta noastră a fost adus în faţa celulelor zidite. Am auzit prin zid scandalul pe care l-a făcut, calificîndu-l pe directorul puşcăriei de dobitoc, de cretin, dîndu-i ordin ca imediat să desfacă zidul.

A intrat în celulă, îl cunoşteam. Tatăl lui activase în PNŢ şi Mihalache îl făcuse chiar primar al sectorului de negru, sau ajutor de primar. A început cu mine o convorbire în limba franceză, întrebîndu-mă ce s-a întâmplat. 

– De unde să ştiu, am fost zidit în celulă. 

– Vai de mine, dar ăştia sînt nişte cretini inimaginabili, închipuie-ţi că aşa au înţeles să execute ordinul de izolare severă.

Contele de Monte Cristo 

În momentul acela am fost scoşi şi am beneficiat de plimbarea zilnică prin curtea închisorii, de un sfert de oră. Trebuie să spun însă că am regretat această scoatere din colivie, pentru că în timpul celor 8 luni de zile cît am fost izolat eram ferit de percheziţii şi puteam opera toată ziua în voie, puteam sta toată ziua în pat, nu eram plictisit de nimeni şi am reuşit, aidoma contelui de Monte Cristo, după ce am desprins un colţar de fier dintr-o fereastră şi l-am ascuţit cu ajutorul cărămizilor din zid, să pătrund un zid lat de două cărămizi, în timp de vreo lună şi jumătate, făcînd o gaură care corespundea în celula profesorului Hudiţă.

Era un lucru extraordinar; unul la un capăt al găurii, celălalt la al doilea capăt. Stăteam ceasuri întregi de vorbă, discutînd şi făcînd proiecte de viitor, fapt care în condiţii obişnuite nu se putea întîmpla. După ce am fost des-zidiţi, această gaură prin zid, făcută cu mult efort, vreme îndelungată, a fost descoperită imediat şi astfel am pierdut avantajul deosebit de a comunica cu vecinul de celulă. 

”Se desprindea pielea ca de pe șarpe”

A fost o perioadă care are şi un epilog oarecum inedit. Generalul Sepeanu a dat ordin să fim duşi imediat la baie; nu ne spălasem de opt luni de zile. Am stat sub un duş cald vreme de un sfert de oră, după care am ieşit din piele, ni s-a desprins întreaga piele, cum s-ar desprinde pielea de pe un şarpe. Am scos de pe picioare ciorapi întregi de piele şi a rămas în urma duşului o piele roz, foarte subţire, de o culoare asemănătoare cu a noilor născuţi,

Sigur că baia asta s-a soldat cu o pneumonie; am făcut amîndoi pneumonie, în condiţiile de puşcărie, neavînd amîndoi decît zeghea de ocnaşi, deposedaţi fiind de carcasa groasă de piele nespălată luni de zile, am fost expuşi imediat la îmbolnăvire. Aceasta a fost consecinţa celor 8 luni de zile în care nu ne-am spălat”.

(Corneliu Coposu in dialog cu Vartan Arachelian)