Eroica moarte a partizanului Petre Domășneanu. ”Trageți, măi băieți și omorâți-mă o dată, foc!”, a strigat în fața plutonului de execuție. În ultima noapte a avut o presimțire, a bătut cu pumnii în ușa celulei și a strigat: ”Hai băieți, că-i vremea!”

S-au împlinit 73 de ani de la operațiunea securistică din noaptea de 7/8 februarie 1949 soldată cu arestarea partizanilor Petre Domășneanu (comandor de aviație, erou decorat al Armatei Regale) și ”Manea” Domilescu, luptători anticomuniști din gruparea condusă de avocatul Spiru Blănaru. Operațiunea a avut loc în Banatul Montan, în zona Văii Bolvașnița, în cursul fiind reținută și gazda celor doi, Dumitru ”Radoslav” Bașulescu. 

Pagina de Facebook Rezistența Anticomunistă din Banat prezintă evenimentele acelei nopți teribile cât și o mărturie cutremurătoare privind ultimele ore din viața comandorului Petre Domășneanu, erou decorat al Armatei Regale, care avea să fie executat alături de ceilalți partizani din gruparea condusă de avocatul Spiru Blănaru. 

În noaptea de dinaintea execuției, Petre Domășneanu a avut o presimțire neagră, a bătut cu pumnii în ușa celului și a strigat: ”Hai băieți, că-i vremea!”. Potrivit aceleiași surse, partizanul nu a murit în urma primei rafale a plutonului de execuție, motiv pentru care le-a strigat soldaților: ”Trageți măi băieți și omorâți-mă o dată, foc!”  

Vă prezentăm firul evenimentelor așa cum e relatat de pagina de Facebook Rezistența Anticomunistă din Banat: 

”A doua acțiune din cele trei desfășurate de Securitate în noaptea de 7/8 februarie 1949 este cea din regiunea Valea Bolvașnița, când sunt arestați comandorul de aviație Petre Domășneanu, Domilescu zis ‹Manea› și gazda acestora, Dumitru Bașulescu zis ‹Radoslav› – toate acestea sunt consemnate în Raportul Direcțiunii Regionale a Securității Poporului Timișoara nr. 11/2737 din 8 februarie.

Trebuie precizat faptul că, după intrarea țării sub ocupație sovietică, începe o perioadă de patru ani în care comandorul Domășneanu este urmărit permanent, iar la data de 11 noiembrie 1948 se refugiază în munți, alăturându-se grupului condus de avocatul Spiru Blănaru. După numai 13 zile, grupul se împarte, comandorul Domășneanu stabilindu-se împreună cu cinci partizani – Brânzei, Cristoi Nicolae, Dumitru Grozăvescu, Grozăvescu Dragu și Nimu Francisc – în zona Verendin-Lăpușnicel.

În urma informațiilor obținute prin tortură, Securitatea află de locația exacta în care se ascunde comandorul Domășneanu împreună cu camarazii săi de luptă, iar sublocotenentul Sărățeanu Gheorghe, ajutat de plutonierul-major șef  Dobre Dumitru de la postul de Miliție Mehadia și alți doi milițieni, vânzând sângele de frate roman, cu efectivul unui pluton din Compania 3 a Batalionului 9 de Securitate, încep să desfășoare acțiunea de capturare a partizanilor conduși de comandorul Domășneanu.

Potrivit documentelor, rezultă că Securitatea a avut drept călăuză o persoană dată de Ocolul Silvic Mehadia, deplasarea către locație începând în jurul orei 2.00.

Ajunși inițial la presupusa locație, conform informațiilor primite, securiștii au cercetat sălașul, însă negăsind vreo urmă a prezenței partizanilor, au constatat că Dumitru Bașulescu mai deținea un sălaș aflat la o distanță de circa 2 km.

Odată ajunși și la cel de-al doilea sălaș deținut de Dumitru Bașulescu, sergentul major Ciocodei Vasile cu grupa lui a înconjurat sălașul, barând ieșirile, iar restul efectivului a deschis foc puternic asupra unui membru al grupului de partizani care a fost văzut fugind pe o cărare în adâncul pădurii, în apropierea sălașului, la aproximativ 20-30 de metri. După încetarea focului, același Ciocodei Vasile împreună cu sublocotenentul Sărățeanu au pătruns în interiorul sălașului, urmând a fi capturați în viață comandorul Domășneanu, Domilescu zis ‹Manea› și gazda Dumitru Bașulescu zis ‹Radoslav›, din pricina faptului că partizanii au fost luați prin surprindere.

După încheierea acțiunii au fost capturate:

– 2 puști, una rusească Mosina Gann cu 10 cartușe și una Z.B. cu 62 de cartușe;

– o grenadă defensivă deținută de comandorul Domășneanu;

– 1 armă Mannlicher 95 austriac cu 5 cartușe, armament deținut de Domilescu Gheorghe zis ‹Manea›;

În urma acțiunii prezentate mai sus nu au fost prinși Cristescu Gheorghe (Gogu) din Plugova și camaradul său de luptă Artinescu Tică din Mehadia, ei fiind plecați după alimente în acel moment.

În încheiere rămân cele scrise de profesorul Filon Verca, după una dintre întâlnirile avute cu Domășneanu, cu avocatul Spiru Blănaru și cu Sergentul Gheorghe ‹Gogu› Cristescu:

‹Întâlnirea cu comandorul a fost mai grăitoare. Și el avusese dreptate! Mi-a dat să înțeleg că nu există un alt limbaj cu «mujicii» decât... acesta, aratându-mi pistolul. Noile întâmplări îl faceau să se simtă mai ușurat. Din fața lui dispăruseră «hainele domnești» – cu care venisem îmbrăcat la ultima noastră întâlnire –, iar în locul lor a apărut din nou haina țărănească, curată, fără poleiala orașului, așa cum o cunoscuse pe vremuri.

— Da! Domnule «țăran»! Așa mai zic și eu! De acum ne vom înțelege mai bine. Vom fi mai între noi! Apoi zâmbește, plin de încredere. De acum, vom rămâne împreună, până ce dușmanul sau soarta ne vor despărți!...

Citeam pe fețele celor trei luptători: Spiru, Gogu și comandorul, o satisfacție interioară. Era expresia unor figuri gata de luptă.

Și au căzut toți, pe rând, unul după altul, cu fața la inamic, cu seninătate, secerați de gloanțe bolșevice.”

De asemenea, unul dintre partizanii capturați împreună cu Domășneanu, Dumitru Bașulescu, din Bolvașnița (Caraș-Severin), anchetat și torturat în anchete și temnițe, prezintă o parte din cele întâmplate înaintea execuției lotului Spiru Blănaru, în care se afla și Domășneanu:

‹Am fost și eu acolo, pe strada Popa Șapcă din Timișoara. Parcă văd și azi cum or venit la noi în celulă. Înăuntru eram io, comandorul Domășneanu și unu' Rădoi Petru. Ăi de-or venit era generalul Cristescu, doi căpitani și încă un ofițer cu pușcă. Și zice generalu’: <<Care ești mă comandarul?>> <<Eu sunt>>, zice Domășneanu, cu glas, așa mai subțire. <<Cine te-a făcut, mă, să ajungi în halul ăsta?>> Și-atunci o răspuns comandarul: <<Tu, mă animalule! Tu ești român, mă? Tu conduci armata și o pui să-i puște pe românii tăi, mă?>> Atunci mi-o fo' frică să nu-l puște pe loc. Da' generalu' o zâs calm: <<O să fii dus de-aici...>> Mâine zi așa o și fost. Mi-o povestit multe despre viața lui, despre cum so fost prăbușit cu avionu' cela în 1935, despre cum io distrus picioru' și io fost tămăduit în Germania. Da' tot o mai șchiopătat după aia.

Întâi i-or cercetat la Caransebeș, acolo unde-i azi CEC-ul, după aia la Timișoara. La pușcărie, la Popa Șapcă. Acolo am stat până la proces. Pe ei i-or împușcat înainte de judecarea noastră. 

Știu că fața celulei noastre era spre calea ferată, că vedeam trenurile. Noaptea i-or luat. Ferescu Ilie, de-aici din sat, știe mai multe. De la el am aflat (că era militar acolo) noi, ceilalți deținuți, că i-or omorât în noaptea când i-or dezlegat soldații de lanțuri. Nu i-or omorât din primul foc.

Și-atunci, tot Ferescu ne-o povestit cum Domășneanu, comandorul, o strigat: <<Trageți mă băieți și omorâți-mă odată, foc!>> Tot băieții ceia care or fost la Pădurea Verde or povestit că Domășneanu o avut presimțiri înainte de moarte. În noapte aia o lovit cu pumnii în ușa celulei și o strigat: <<Haideți băieți, că-i vremea!>> Or plecat noaptea pe la unu’ cu ei...

Când o plecat Domășneanu în noaptea aia, și nu l-am mai văzut niciodată, o fost în opinci cu șerpe. (Bolvașnița, septembrie 1995)›

 La redactarea prezentului material au fost utilizate următoarele surse:

1. Adrian Brișcă – ”Rezistența Armată Din Banat”, Vol. I 1945-1949, Institutul Național Pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004;

2. Filon Verca – ”Parașutați în România vândută”, Editura Gordian, Timișoara, 1993;

3. Doina Magheți – ”Spiru Blănaru (Portret din fragmente salvate)”, Editura Marineasa, Timișoara, 1998;