Împotriviri (predica pe scurt)

Și de data aceasta iconografia ne ajută să vedem, la propriu, scena: Domnul-Prunc este adus la Templu pentru a fi închinat, ofrandă, lui Dumnezeu. Precum la Botezul oficiat la Iordan de Sfântul Ioan, suntem martori la împlinirea, cu precizie, a rânduielii și, la scară largă, a planului de mântuire anunțat prin profeți. De unde paradoxul, transformat în pricină de scandal, a noutății anunțate, a sosirii Celui așteptat, dar pe Care, de fapt, mulți au renunțat între timp să Îl mai ia în calcul. Lumea dinaintea Întrupării se comporta ca și cum promisiunile, reînnoite periodic, mai ales în sau după momente dramatice, precum robiile repetate, războaiele, epidemiile, ar fi simple metafore, un mod de a vorbi. Or, spre surpriza ateismului mesianic, dacă îl putem concentra în acest oximoron, tot, până la virgulă, se va petrece întocmai. Niciun cuvânt nu rămâne neacoperit de realitate. Desigur, o perioadă lungă, la început, Cel venit este ignorat – cu excepția lui Irod, neliniștit politic –, nebăgat în seamă. Contemporanii erau absorbiți de grijile zilei, de prețul triplat al uleiului – fabricat de ei înșiși! –, de alte taxe și poveri impuse de forța romană de ocupație. La fața locului, stăpânii vremelnici dădeau vina pe ordinele celor de la Roma. În rest, căldură mare, arome grele și, ici-colo, câte un ungher umbros, aparent răcoros, în care, la un ceai, bărbații discutau afaceri, își schimbau întrei ei cămilele, împrumutau plugurile, ațipeau.

În această atmosferă, lipsită de orice grandoare, fără mase gălăgioase, în prezența a doar câțiva slujitori ai Templului, a familiei și a unor închinători, Domnul este adus în propria casă. Dumnezeu se primește pe Sine. Pentru cine simțea în Duh cele ce se petreceau, motiv de bucurie amestecată cu spaimă, totul verbalizat într-o doxologie imnografică, în cadență și pe firul succesiunii consoanelor, multe, și a vocalelor, rare și prețioase precum picurii de ploaie: “Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel.” Apoi, același Simion din Ierusalim, cum îl descrie Luca, lansează un dublu avertisment: “Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” Na, a reușit să le strice părinților bucuria sărbătorii! În fapt, aceste cuvinte rimează cu cele spuse mai târziu de Mântuitor ucenicilor Săi, tot sub forma unui avertisment, că în lume o să aibă necazuri, mari și multe, adică să nu se aștepte să fie primiți cu brațele deschise. Personal, fiecare dintre Apostoli transporta un mesaj pe care, la limită, era chemat să îl demonstra, inclusiv cu prețul suprem. Iată de ce reținem aici miezul: împotrivirile. Lumea se va apăra, cum va ști, de Adevărul care, luat în serios, ca în cazul mărturiei apostolice, se dovedea/dovedește incomod, neplăcut, nepractic.

În consecință, istoria Bisericii lui Hristos este jalonată nu doar de exemplele Sfinților, ci nu mai puțin de împotrivirile de tot felul, de la o epocă la alta. Începând cu noi înșine, care ne împotrivim prin păcate, trecând la mode, curente și politici, umanitatea trufașă nu acceptă o instanță superioară. Nici în perspectiva morții, actul suprem democratic al speciei. De aceea, oricât de simplu sună, este important să Îl întâmpinăm în viețile noastre, dar apoi, prin reveniri în fire, să Îl recuperăm, să Îl ținem aproape, ținându-ne. Pe durata Postului Mare, în curând, o să facem experiența pierderii Lui din pricina lașității, comodității și superficialității. Îl vom lăsa singur, ca azi, Îi vom vedea, în amurg, trupul atârnând de cruce, pentru ca apoi, neașteptat și totuși așteptat, potrivit Scripturilor, să aflăm că a evadat din mormânt jefuind moartea de puterea ei. Atunci și acum, motiv să mulțumim: “Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne-a dăruit nouă şi Învierea.”

Sus să avem inimile!