"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Jocul diplomatic ruso – român în care a fost implicat instrumentul ICR, în perioada în care premierul Victor Ponta se trezea în fiecare dimineață cu fața către Est, a fost practic parafat tocmai printr-o amânare sine die a înființării unei filiale a Institutului Cultural Român în capitala Federației Ruse.
Asta deși, așa cum arătam în episodul trecut, Guvernul anunțase deja că urma să trimită la Moscova, pe post de ambasador cultural, chiar pe unul dintre ambasadorii culturali ai Moscovei la București, șefa oficinei culturale patronate, la ASE, de Fundația „Russkiy Mir” a lui Vladimir Putin, Florina Mohanu.
În vara lui 2013, adică la 4 ani după ce Andrei Marga, alături de ambasadorul Rusiei la București, Alexander Anatolievici Churilin, reprezentantul Fundației Russkiy Mir, inaugura la Cluj-Napoca Centrul Cultural Rus din incinta Universității Babeş-Bolyai, România și Rusia semnau acordul bilateral de schimb instituțional cultural.
Șapte ani de joc de glezne pentru cultura românească la granițele Rusiei
Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2013, Ministerul de Externe preciza, la solicitarea Mediafax, că a identificat un spațiu pentru sediul Institutului Cultural Român de la Moscova, fără a preciza însă locația unde urma să funcționeze reprezentanța culturală română din capitala rusă.
"Având în vedere importanța relației cu Federaţia Rusă în politica externă a României, a promovării culturii române în acest spaţiu cultural de tradiţie şi prestigiu, Ministerul Afacerilor Externe a analizat şi a identificat un spaţiu pentru sediul Institutului Cultural Român de la Moscova, luând în considerare atât posibilităţile deja existente în ţara de reşedinţă, cât şi costurile", anunța MAE în 2013, înființarea ICR-ului rămânând un deziderat neatins, însă, în anii ce vor urma, chiar și după 2015, anul în care Rusia a dat drumul motoarelor de propagandă la viitoarea Casă Rusă din București.
În 2020, parlamentarii s-au pregătit, creștinește, să-i organizeze o pomenire după datini proiectului mort din fașă, la 7 ani după parafarea unui acord niciodată onorat de autoritățile din România. Externele au dat, însă, de înțeles, că mortul nu e chiar mort, și că deschiderea unei reprezentanțe ICR la Moscova e o chestiune complexă, care s-a împiedicat de impedimente diverse, cum ar fi piața imobiliară, anexarea ilegală a Crimeei și amenințările Rusiei cu privire la invadarea Ucrainei.
„În anul 2016, la nivelul Uniunii Europene au fost stabilite cinci principii coordonatoare ale politicii UE față de Federația Rusă, ca urmare a anexării ilegale a Peninsulei Crimeea și a acțiunilor destabilizatoare ale acestui stat în Ucraina. Între aceste principii se numără și cel privind sprijinirea contactelor interumane (people to people) pentru o mai bună cunoaștere și înțelegere reciprocă.
Din acest punct de vedere cooperarea în domeniul cultural sau la nivel academic, științific și universitar poate reprezenta un instrument util în cadrul interacțiunii cu Federația Rusă”, declara, pe 2 septembrie 2020, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, într-o răspuns la o interpelare, trimis Camerei Deputaților, anunțând și faptul că, în vederea găsirii unui sediu al ICR Moscova, „a fost solicitată Ambasadei României în Federația Rusă prospectarea pieței imobiliare locale în vederea închirierii unui spațiu corespunzător activității și obiectivelor viitorului Institut Cultural Român de la Moscova, acțiune care se află în curs și în legătură cu care au fost realizate demersuri inclusiv în relația cu autoritățile competente ale Federației Ruse”.
Astfel, comparând cele două răspunsuri ale Ministerului de Externe, cel din 2013 și cel din 2020, rezultă în mod ostentativ nu numai faptul că autoritățile române nu au progresat cu nimic în proiectul anunțat cu mare pompă de fostul titular Corlățean, ci și realitatea tristă a unui regres inexplicabil: în 2013 MAE găsise sediu pentru ICR, șapte ani mai târziu încă lucra să-l identifice...
Când nu stă pe bară din cauza Crimeei sau a războiului din Ucraina, ICR Moscova așteaptă să treacă pandemia...
În 2021, Ministerul de Externe a mai adăugat un motiv pe lista celor deja invocate pentru a ”scuza” faptul că România nu a apelat la reciprocitatea prevăzută de Acordul româno-rus din 9 iulie 2013, lăsând impresia unei timidități a Bucureștiului în relațiile sale cu Moscova: pandemia de coronavirus.
În vreme ce, pe lângă Casa Rusă din București, Centrul Cultural Rus din Cluj-Napoca și Centrul de Limbă și Cultură Rusă din Academia de Studii Economice din București, în 2014 un Cabinet al Fundației ”Russki Mir” (Lumea Rusă) fusese inaugurat în incinta Universității de Vest din Timișoara, cu sprijinul Ambasadei Federației Ruse în România, în ciuda tuturor pandemiilor, anexărilor teritoriale și amenințărilor la graniță, Ministerul Afacerilor Externe din țară se dovedea în continuare inapt în a găsi o soluție instituțională pentru susținerea inițiativelor de dezvoltare culturală a comunităților românești din străinătate.
La sfârșitul celei de a doua decade a lunii septembrie 2021, într-un răspuns adresat unei interpelări a deputatului Boris Volosatîi, Externele ”băgau text” cât cuprinde, reușind să nu spună nimic nou pe două pagini de document. Ce spunea, deci, pe 20 septembrie 2021, domnul Bogdan Aurescu, în legătură cu nederanjarea Rusiei prin înființarea unei filiale ICR la Moscova?
Că ”au fost întreprinse demersuri” care ”au constat în: evaluarea integrată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Culturii şi a Institutului Cultural Român a oportunității politico-diplomatice şi culturale, a disponibilității resurselor bugetare şi logistice (sediu, cheltuieli de personal, cheltuieli administrative, cheltuieli destinate acţiunilor culturale), deplasarea unei delegații MAE-ICR în vederea explorării condițiilor privind deschiderea ICR Moscova în spaţiile din incinta ambasadei, efectuarea lucrărilor de reparaţii la clădirea ambasadei şi a amenajării sediului viitorului institut, în cadrul complexului de clădiri aparţinând ambasadei, demersuri diplomatice susţinute în vederea deschiderii ICR Moscova în formula menționată”.
Că ”soluţia identificată inițial, a funcţionării ICR în spaţiile Ambasadei României la Moscova, nu poate fi implementată din raţiuni de natură juridică şi practică”, nefiind conformă cu ”cadrul juridic aplicabil, inclusiv normele privind regimul juridic al sediului unei misiuni diplomatice cuprinse în Convenţia de la Viena cu privire la relațiile diplomatice”.
Că, de asemenea, ”spațiile ar fi necorespunzătoare pentru desfășurarea activității specifice unui institut cultural în străinătate”.
În plus, spune ministrul de Externe, ”efectele pandemiei de COVID-19, declanşată în 2020, manifestate în plan politic, economic şi social, au marcat negativ şi procesul de deschidere de noi institute culturale românești în străinătate, în condiţiile în care activitatea reprezentanţelor Institutului Cultural Român s-a mutat, pentru o bună perioadă de timp, aproape exclusiv, în spaţiul virtual”, dar stați liniștiți, oameni buni (cât? Încă vreo 9 ani?), că ”în ciuda situaţiei pandemice şi a restricţiilor de natură bupetară care au decurs din aceasta, în 2021 au fost continuate demersurile şi a fost reluat procesul de evaluare a modalităţii optime de funcţionare a ICR Moscova”, fiind ”intensificate demersurile privind identificarea unui spaţiu adecvat şi sustenabil din punct de vedere financiar”, care să permită ”înfiinţarea reprezentanţei Institutul Cultural Român la Moscova, inclusiv prin dialogul cu autoritățile competente ale Federaţiei Ruse”.
Cu alte cuvinte, din 2013 și până în prezent, Ministerul de Externe tot caută dar nu găsește, tot încearcă să identifice dar nu-i prea iese, fapt pentru care va apela, ”prin dialog”, la autoritățile ruse, poate ceva mai ”competente” în a-i pune României la dispoziție un spațiu ”dotat” cum numai rușii știu, din toate punctele de vedere.
În vremea asta, ICR...
...a se citi conducerea Institutului, tace și face ceea ce noi, muritorii de rând, nu putem afla decât prin adrese oficiale și corespondențe electronice care trebuie să respecte un circuit prestabilit.
Deși am încercat în mod repetat să îl contactăm telefonic pe președintele ICR, Liviu Sebastian Jicman (foto sus), ne-a fost imposibil să aflăm un punct de vedere din partea domniei sale, fără să urmăm, așa cum am fost invitați de către șeful său de cabinet, o procedură de înaintarea a solicitărilor noastre de informații, prin intermediul poștei electronice.
De asemenea, vicepreședintele Mirel Taloș s-a scuzat cât a putut dânsul de elegant, anunțându-ne, prin intermediul unui SMS, că domnia sa este vicepreședinte al ICR iar întrebările trebuie adresate președintelui.
Ministrului de Externe, onorabilul domn Bogdan Aurescu, cel al cărui răspuns din septembrie 2021, în problema ICR Moscova, l-am citat mai sus, promitem că îi vom adresa o solicitare de informații mai amplă în această primăvară, după data de 9 mai.
Adică după ziua în care toate reprezentanțele culturale ale Moscovei în România își vor fi lansat deja ”pe piață” tiradele de promovare și evenimentele memorial propagandistice cărora România obișnuiește, de câțiva ani, să nu le răspundă deloc, sau să o facă doar cu jumătăți de măsură...
