"Uniunea Europeană a sesizat Organizația Mondială a Comerțului împotriva Chinei, fiind reclamate practicile comerciale discriminatorii ale chinezilor în raport cu Lituania", a precizat vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis (foto 1).
La începutul lunii decembrie, China a impus măsuri coercitive împotriva exporturilor din Lituania și împotriva exporturilor de produse din UE a căror producție s-a desfășurat în parteneriat cu entități lituaniene.
Valdis Dombrovskis a reliefat că "UE consideră că practicile Chinei în această situație reprezintă o încălcare a regulilor Organizației Mondiale a Comerțului".
Pe parcursul ultimelor săptămâni, Comisia Europeană a semnalat existența unor dovezi referitoare la varii restricții ce au fost impuse de Beijing Lituaniei, printre care respingerea cererilor de import din Lituania, respectiv punerea de presiune asupra UE de a elimina din lanțurile de aprovizionare produsele lituaniene ce urmau să fie exportate în China.
Sancțiunile impuse de Beijing au venit în contextul în care Lituania a permis deschiderea unei reprezentanță a Taiwanului în Vilnius. Autoritățile chineze au fost deranjate de existența cuvântului "Taiwan" în titulatura reprezentanței, în timp ce instituții similare din Europa uzitează denumirea Taipei, numele capitalei respectivului teritoriu pe care comuniștii chinezi nu-l consideră stat suveran. Autoritățile de la Beijing recunosc Taiwanul ca o parte din China, motiv pentru care vizează controlul acelei zone, nefiind exclusă posibilitatea unei invazii militare. (sursa: AICI)
Potrivit Bloomberg, ”cazul ar putea reprezenta primul test major pentru un mecanism de soluționare a diferendelor elaborat de UE, cunoscut sub numele de aranjament interimar multipartit de recurs, în care și China, și UE sunt membre”.
Și Le Monde este de părere că, ”pentru Uniunea Europeană, aceasta are valoarea unui test la scară completă. O probă a faptelor pentru unitatea celor douăzeci și șapte și capacitatea UE de a se impune pe scena internațională. (sursa: RFI)