Miliția genocidară comunistă: suprimarea ”elementelor suspecte” și controlul populației. Brutele analfabete vânau partizani, asasinau anticomuniști și coordonau deportări

Într-un studiu publicat de IICCMER (volumul de studii ”Structuri de partid și de stat în timpul regimului comunist”, 2008), istoricul și cercetătorul Dumitru Lăcătușu prezintă dominantele activității Miliției comuniste în perioada 1949-1960, printre acestea numărându-se, desigur, suprimarea ”elementelor suspecte” și controlul populației. 

Amintim că, în anii ‘50, nici o persoană nu își putea schimba domiciliul ori să călătorească într-o localitate, alta decât cea de domiciliu, fără avizul Miliției, iar pentru călătoriile în străinătate era necesar și avizul Securității. Nu aveau dreptul să călătorească persoanele cuprinse în categoria 5, adică ”elementele foste exploatatoare” (moșierii, industriașii și marii comercianți), condamnații politici și cei cu domiciliu obligatoriu. 

De notat și analfabetismul milițienilor sau extrem de proasta pregătire: ”În 1955, în Miliție erau încadrate numai 184 de persoane cu studii superioare finalizate sau în curs de absolvire, iar 60% aveau maximum cinci-șase clase elementare. Preocuparea DGM pentru ‹îmbunătățirea compoziției sociale și politice› a avut ca rezultat angajarea unor ‹milițieni (…) fără patru clase elementare, iar unii chiar neștiutori de carte, aceștia fiind școlarizați ulterior prin cursuri de alfabetizare înființate în diferite unități›”.

Alături de Securitate și de Jandarmerie (pe atunci trupe de Securitate), milițienii i-au vânat fără milă și de multe ori i-au asasinat pe partizanii anticomuniști. De asemenea, Miliția a coordonat deportările decise de regimul comunist genocidar. Lăcătușu nu-i amintește pe caraliii criminali în masă de la Direcția Generală a Penitenciarelor și Coloniilor de Muncă (a se citi lagăre de exterminare), veritabile vârfuri ale genocidului comunist. 

Vă prezentăm concluziile lui Dumitru Lăcătușu: 

”În perioada analizată, 1949-1960, Miliția a avut un rol activ în suprimarea ‹elementelor suspecte› și controlul populației, aducându-și în felul acesta contribuția la instaurarea și consolidarea regimului comunist. Principalele acțiuni ale Miliției din această perioadă sunt deportările de la granița cu Iugoslavia de la începutul anilor ’50, precum și urmărirea și ‹lichidarea bandelor și a indivizilor izolați› din munți. O altă atribuție a fost și întocmirea de tabele cu ‹elemente suspecte› la nivelul întregii țări. 

Prin intermediul Miliției, partidul a reușit să controleze și dreptul la libera circulație a cetățenilor români și străini. În anii ‘50, nici o persoană nu își putea schimba domiciliul ori să călătorească într-o localitate, alta decât cea de domiciliu, fără avizul Miliției, iar pentru călătoriile în străinătate era necesar și avizul Securității. Nu aveau dreptul să călătorească persoanele cuprinse în categoria 5, adică ‹elementele foste exploatatoare› (moșierii, industriașii și marii comercianți), condamnații politici și cei cu domiciliu obligatoriu. 

Încă din 1949, reprezentanților misiunilor diplomatice le-a fost interzis accesul în zonele de frontieră și în cele considerate nesigure, limitându-se totodată și intrarea cetățenilor străini pe teritoriul RPR. Accesul în zonele ‹suspecte› se putea realiza numai în baza unei aprobări primite de la Ministerul Afacerilor Interne. 

O preocupare de bază a DGM între anii 1949 și 1960 a fost și ‹îmbunătățirea compoziției› sociale și politice a propriilor angajați prin ‹îndepărtarea treptată› a foștilor polițiști și jandarmi. Puteau fi angajate în Miliție numai ‹persoanele democrate› și devotate noului regim. Alte condiții se refereau la originea socială a candidaților și la apartenența politică la Partidul Comunist sau la organizațiile de UTM. 

O caracteristică a personalului din Miliție din această perioadă era slaba pregătire în privința culturii generale și profesionale. În 1955, în Miliție erau încadrate numai 184 de persoane cu studii superioare finalizate sau în curs de absolvire, iar 60% aveau maximum cinci-șase clase elementare. Preocuparea DGM pentru ‹îmbunătățirea compoziției sociale și politice› a avut ca rezultat angajarea unor ‹milițieni (…) fără patru clase elementare, iar unii chiar neștiutori de carte, aceștia fiind școlarizați ulterior prin cursuri de alfabetizare înființate în diferite unități›. Tot în 1955, dintre cele 2442 de cadre cu funcții de conducere, numai 35% trecuseră prin școli de Miliție. Situația celorlalți milițieni era următoarea: 11.692 nu aveau pregătire de specialitate, iar 7.580 absolviseră cursuri de milițieni cu durata între 10 și 30 de zile. 

După 1953, structura organizatorică a DGM nu a suferit modificări majore, iar prin reorganizările din 1956 și 1960 s-a urmărit reducerea numărului de funcții, ‹îmbunătățirea muncii de miliție› și realizarea de economii la bugetul de stat. Au fost reduse în special funcțiile neoperative și intermediare din cadrul Direcției Generale a Miliției și din direcțiile regionale.

Între anii 1949 și 1960, dar și după această perioadă, Miliția a reprezentat pentru Partidul Comunist un instrument de control al populației”.