"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Aud că o feministă de rit nou a câștigat premiul național de poezie Mihai Eminescu. Am citit și poezia, care chiar m-a amuzat și întristat în același timp.
M-a amuzat pentru că ne-am întors în anii tristeții, cu premii acordate pentru conformism ideologic.
Și m-am întristat pentru că poezia premiată este înspăimântător de conformistă. Sunt îngrămădite unele peste altele sloganele la modă și la sfârșit apare cuvântul ”pizdă”, ca să ne sperie cred, de parcă românii s-ar speria de pizdă. Nu știu cum să o spun altfel, dar e ca și cum un poet de curte al lui Ceaușescu ar fi luat sloganele atârnate pe pereți și le-ar fi înșirat unul după altul. Cred că îl aresta Securitatea că face mișto de lupta clasei muncitoare.
Asta mă face să mă gândesc că există și varianta ca poezia asta să fie atât de proastă în mod intenționat, adică să fie făcută la mișto. Dar îmi vine greu să cred așa ceva, din valul ăsta proletcultist a fost extirpat chirurgical simțul umorului.
Rămân la părerea că Ombladon și Cheloo sunt singurii poeți români în viață.
