Autoritățile să decreteze o zi dedicată comemorării Mișcării Goma! Istoricul Flori Bălănescu: ”Paul Goma a fost singular și rămâne UNIC, în istoria ultimelor decenii ale comunismului românesc”

Autoare de studii esențiale privind represiunea comunistă, istoricul Flori Bălănescu explică pe înțelesul tuturor, pe Facebook, de ce regretatul scriitor și opozant Paul Goma reprezintă un caz singular de rezistență, rămânând unic în istoria ultimelor decenii ale comunismului românesc. 

Motiv pentru care, punctează istoricul, autoritățile ar trebui să decreteze o zi de comemorare a ”Mișcării pentru drepturile omului în România”, fenomen de un curaj neverosimil, inițiat și susținut, până la ultimele consecințe, de Paul Goma. 

Podul.ro vă prezintă în integralitate apelul istoricului Flori Bălănescu, reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România de-a lungul anilor 2006-2020.

”Aș decreta oricând, dacă aș avea mijloacele legale să o fac, o zi de comemorare a Mișcării pentru drepturile omului în România, care poate fi aleasă în lunile ianuarie, februarie, martie, chiar aprilie-mai. Sau, de ce nu, în noiembrie, când Paul Goma a fost practic forțat să se exileze și să devină azilant politic în Franța. 

Este cumva înduioșător că (mă anunță un bun prieten din Franța, pe care nu l-am văzut în viața mea!) Vladimir Tismăneanu vorbește de bine pe pagina lui de fb despre această Mișcare, despre Paul Goma (iar un comentator îl gratulează cu un comentariu aiuritor: ‹aproape nimeni (cu exceptia bunului Cartianu) nu posteaza, pagini de viata si istorie adevarata)›. 

Nu voi mai relua Scrisorile lui Goma, pe care le-am mai dat, pe care le-am editat în diverse volume Goma. Se poate căuta pe Internet... Dar voi repeta, pe scurt, de ce aș cere o zi națională de comemorare a Mișcării Goma, pentru că, într-adevăr, așa cum unii par să fi descoperit alaltăieri, Paul Goma a fost singular, și rămâne unic, în istoria ultimelor decenii ale comunismului românesc:

1. (înainte de mișcările disidente pentru drepturi din 1977) în 1971 a publicat ilegal, înfruntând regimul, în Germania, un roman respins în România: ‹Ostinato›, Ed. Suhrkamp, a cărui apariție a provocat aproape o ruptură diplomatică;

2. între 1971-1977 a publicat constant texte de atitudine critice față de regim și conducători, și a dat interviuri în presa străină, la Radio Europa Liberă etc., el trăind în București;

3. în ianuarie 1977 a trimis o scrisoare deschisă de solidarizare cu Charta 77 cehoslovacă lui Pavel Kohout, unul dintre lideri;

4. în aceeași lună a adresat o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceaușescu;

5. în februarie 1977 a reușit să mai aducă 7 semnături pe o Scrisoare deschisă adresată Conferinței de la Belgrad (CSCE care urma să se întrunească pentru a discuta despre drepturile omului...), după care au urmat alte câteva sute de semnături, cel puțin 400;

6. pentru că în luna martie nu a căzut victimă cântecului de sirenă al aparatului de Partid și de Securitate;

7. pentru că la 1 aprilie a fost arestat și aproape ucis deliberat în închisoarea Securității din Calea Rahovei, până la 6 mai când a fost eliberat numai sub presiunile opiniei publice internaționale;

8. pentru că până în noiembrie 1977, când a plecat cu soția și copilul de 2 ani în Franța, a fost în permanență hărțuit de Securitate.

Pentru unii poate părea puerilă insistența mea, dar am întâlnit confuzii jenante la profesioniști: scrisorile deschise erau difuzate public (în presa occidentală, la Radio Europa Liberă etc.); Paul Goma și-a scris toate cărțile în limba maternă, adică în română; în închisorile comuniste din România deținuții nu aveau la dispoziție mașini de scris, hârtie sau instrumente de scris (excepție făcând cei care acceptau să dea note ori să scrie ‹memorii› pentru uzul Securității în camera de anchetă)”.